Importanța atingerilor în cuplu

0
Publicat:

Neuroștiințele și psihologia relațională a câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, îndomeniul cercetărilor. Astfel, în domeniul relațiilor s-a produs o adevărată revoluție, la nivel internațional.

Relația de cuplu  FOTO Shutterstock
Relația de cuplu FOTO Shutterstock

Impactul major pe care îl au conexiunile interpersonale asupra sănătății mintale și stării de fericire pe care o resimțim este unul dintre cele mai dezbătute și studiate fenomene, în domeniul psihologiei. Rolul de părinte a fost întotdeuana important, dar acum, acest rol este sub lupa psihologilor, fiind considerat cel mai bun predictor pentru succesul copilului în viață.

Dar psihologii atrag atenția și asupra unor comportamente care ar putea asigura succesul și în viața de cuplu, în special în condițiile în care rata divorțurilor este atât de mare. Aproape jumătate dintre căsătoriile de azi sfârșesc cu un divorț, dintre care jumătate se produc în primii șapte ani de căsnicie.

Pe de altă parte, studiile arată că rata divorțurilor la cei aflați la a doua căsnicie este cu 10% mai mare decât la cei aflați la prima „încercare”.

Renumitul dr. John Gottman, cercetător și profesor emerit de psihologie la Universitatea din Washington, arată care sunt cele cinci gesturi simple pe care le putem face în relația de cuplu pentru a reuși să păstrăm relația vie până la adânci bătrâneți, arată Republica, într-un material semnat de psihologul Gaspar Gyorgy.

Cinci gesturi care îți mențin în viață căsnicia

1. Potrivit lui, înainte de a ne despărți dimineața, când fiecare merge la muncă, asigură-te că cunoști cel puțin unul din lucrurile importante pe care partenerul le are de făcut în ziua respectivă. De exemplu o discuție cu șeful, vizita la medic, o prezentare etc. Îți ia 10 minute pe săptămână.

2. La sfârșitul fiecărei zile, asigură-te că aveți cel puțin 20 de minute în care purtați un dialog prin care vă descărcați de stresul acumulat. Vă spuneți unul altuia ce vă frământă, ce v-a nemulțumit, ce s-a mai întâmplat în ziua care se încheie. Vă ia o oră și 40 de minute pe săptămână.

3. Găsește o formulă potrivită pentru a-i face un compliment omului de lângă tine. Arată-ți aprecierea și admirația față de această persoană. Psohologii spun că raprtul dintre aprecieri și critică este indicat să fie de 5:1. Îți va lua  35 de minute pe săptămână.

4. Îmbrățișările, sărutările și atingerile pline de blândețe nu trebui să lipsească nici pentru o zi din viețile noastre. Un sărut este un simbol al iertării și al blîndeții față de imperfecțiunile partenerului, mai spun psihologii. Cam 35 de minute pe săptămână îți va lua.

5. Ar trebui să aveți săptămânal momente de relaxare prin care rămâneți conectați și interesați de persoana partenerului. Înainte de fiecare întâlnire gândiți-vă la câteva întrebări prin care vă exprimați curiozitatea față de actualitățile din viața partenerului. Întrebați, de exemplu, despre ce mai este nou la muncă, despre relația cu părinții, frații etc. Discutați despre tot ce e important și poate nu ați apucat să discutați în zilele din timpul săptămânii.

Cercetările care vizează viața de cuplu au arătat că partenerii care sunt dispuși să investească cel puțin cinci ore pe săptămână pentru sănătatea relațională, au șanse mai mare de-a rămâne împreună și a se bucura de căsnicie.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite