Vinerea Neagră a trecut, dar Black Friday nu s-a încheiat. Care sunt magazinele care încă au reduceri
0Black Friday a început, anul acesta, pe 22 noiembrie. Oamenii au inundat site-urile retailerilor online şi au făcut cozi în faţa magazinelor. Totuşi, reducerile de Black Friday nu au ajuns la final.
Cei de la eMag au scos pagina specială creată de Black Friday, însă au înlocuit-o cu un banner pe care scrie „Promoţiile continuă“. Acolo pot fi găsite numeroase oferte la orice categorie de produse.
La evoMag suntem întâmpinaţi de un logo uriaş pe care scrie „Black Weekend“. Astfel, campania de reduceri mai ţine până duminică, inclusiv. Preţurile sunt tăiate cu până la 62%, iar cei de la evoMag nu duc lipsă de produse, aşa că poate merită să mai aruncaţi un ochi.
Orange România a anunţat o săptămână întreagă de oferte speciale şi se ţine de cuvânt. Cel mai important operator din România actualizează zilnic ofertele, reducerile fiind de până la 100%. Totuşi, reducerile pentru telefoane şi tablete vin numai în schimbul încheierii unui contract pentru abonament. Accesoriile vin „la liber“.
F64 prelungeşte Black Friday până duminică inclusiv. Amatorii şi profesioniştii în ale fotografiei mai au la dispoziţie o zi pentru a-şi cumpăra aparate la preţuri reduse, sau pentru a-şi mări arsenalul de obiective sau accesorii. Cea mai mare reducere este de 2.500 de lei.
Nici Altex nu a spus stop reducerilor. Retailerul are oferte speciale atât pe site, cât şi în magazine. Nu se ştie, totuşi, cât timp mai ţine Black Friday pentru Altex, aşa că cei interesaţi sunt sfătuiţi să arunce rapid un ochi pe site.
Pe cel.ro mai găsim produsele care au fost reduse de Black Friday însă ale căror stocuri nu s-au epuizat. Asta nu înseamnă că ofertele nu sunt bune sau că nu avem de unde alege. Cel mai probabil, magazinul online va menţine ofertele până la epuizarea stocurilor.
Clickshop a prelungit Black Friday pe tot weekendul. Pe site găsim sute de articole la preţ special şi există câte ceva pentru fiecare. Cea mai mare reducere de preţ pe care am descoperit-o este de 1.450 de lei şi a fost aplicată unui televizor LED.
Domo a anunţat o săptămână întreagă de reduceri de Black Friday. Totuşi, s-ar părea că acest lucru este valabil numai în magazinele fizice. Pe site-ul domo.ro, Black Friday ţine până 24 noiembrie, la ora 23.59. Reducerile sunt de până la 39%.
PC Garage şi-a schimbat bannerul de Black Friday cu unul pe care scrie Black Weekend. Asta înseamnă că reducerile vor continua până duminică, inclusiv. Ofertele variază în funcţie de categoria de produse şi se duc până în 50%.
Cei de la Koyos nu au schimbat cu nimic prima pagină a site-ului. Găsim aceleaşi produse pe care le-am văzut şi ieri şi aceleaşi reduceri de până la 80%. Cât ţine Black Friday aici? Cel mai probabil până la epuizarea stocurilor.
Pe Oktal găsim în continuare reduceri de Black Friday. La fel, nu ştim exact cât vor mai fi disponibile ofertele, fiindcă retailerul nu anunţă acest lucru pe site.
La IT Galaxy, cei interesaţi de un computer nou pot găsi încă oferte bune. Reducerile de Black Friday continuă, cel mai probabil până la epuizarea stocurilor.
Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.
REPORTAJ Black Friday: Cum a fost sărbătoarea reducerilor la cel mai mare magazin online din România
„Tu ce ţi-ai cumpărat de Black Friday?“. Dacă n-ai auzit întrebarea asta, atunci ai fost departe de oraş, departe de Internet sau pur şi simplu te-ai ascuns sub vreo piatră din munţi. Ieri, a fost Black Friday pe rit românesc. „Adevărul“ a ajuns la magazinul online care a luat sărbătoarea consumistă americană în deşert, adică la eMAG. Dincolo de nebunia din magazine, de pe site-uri, la „ground zero“ lucrurile sunt liniştite.
Black Friday 2013: Cum a fost „Vinerea neagră“ în al treilea an şi la dată nouă
Black Friday 2013 este organizat anul acesta pe 22 noiembrie. eMAG, evoMAG, cel.ro, pcgarage.ro şi alte site-uri din România au oferit produse interesante la preţuri accesibile. Avem lista completă a evenimentelor de azi şi cum s-au descurcat unele dintre cele mai cunoscute magazine.
Black Friday: Informaţii generale despre parcursul de „vinerea neagră“. Domeniul foto-video a mers foarte bine
Campania Black Friday începută pe 22 noiembrie aduce primele cifre. Pentru produsele electronice, românii au cheltuit circa 400 de lei, pe când pe echipamente foto-video comenzile au fost mai consistente.
A început nebunia Black Friday. Cum s-au prezentat retailerii