ROG Phone 3, disponibil de astăzi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ROG Phone 3 este un monstru în materie de specificaţii, având un Snapdragon 865 Plus, cu ecran AMOLED de 6,59 inci şi rată de refresh de 144Hz.

ROG Phone 3 este construit pe baza celei mai puternice platforme mobile Qualcomm Snapdragon 865 Plus cu comunicaţii mobile 5G avansate şi capabilităţi Qualcomm Snapdragon Elite Gaming. Chipsetul este răcit cu o soluţie GameCool 3 şi este proiectat să livreze performanţe fluide, pentru cea mai bună experienţă de gaming mobil.

ROG Phone 3 dispune de un ecran AMOLED cu diagonala de 6,59 inci şi o acurateţe a culorilor Delta-E < 1. Ecranul are o rată de refresh de până la 144 Hz, un timp de răspuns de 1 ms şi o latenţă la atingere de 25 de milisecunde. ROG Phone 3 a trecut, de asemenea, testele de certificare TÜV Rheinland Low Blue Light (Hardware Solution) şi Flicker Reduced.

Având până la 16 GB memorie RAM LPDDR5 şi un ROM UFS 3.1 ultra-rapid de 512 GB, ROG Phone 3 oferă o performanţă excelentă în majoritatea aplicaţiilor compatibile cu sistemul de operare Android.

Fiind un telefon construit pentru gaming, ROG Phone 3 beneficiază de caracteristicile modelelor precedente: portul unic de încărcare montat pe lateral şi o baterie mare, de 6000 mAh. Sistemul intuitiv AirTrigger 3 include acum un senzor de mişcare, în plus faţă de senzorii touch ultrasonici programabili, oferindu-le jucătorilor mai multe modalităţi de a controla acţiunea. Software-ul de optimizare a performanţelor X Mode suportă acum ajustarea multiplilor parametri ai sistemului.

ROG Phone 3 este disponibil în magazinele specializate din România la preţul de aproximativ 4999 lei (taxe incluse).

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite