Panasonic Lumix GH5 are funcţionalităţi excelente pentru creatorii de video

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seria GH de la Panasonic a ajuns remarcat datorită calităţilor foarte bune pentru videografie. Cel mai nou model nu dezamăgeşte, cel puţin din specificaţiile tehnice prezentate de companie.

Panasonic Lumix GH5 e anunţată drept prima cameră DSLM (adică mirrorless) din lume care înregistrează imagini video 4K 60p/50p şi 4K 30p 4:2:2 de 10 biţi. Formatul senzorului este tot micro four thirds, dar odată cu GH4 Panasonic a dovedit că îl poate folosi foarte bine atât pentru foto, cât şi pentru video. Şi că tot am menţionat GH4, în comparaţie cu acela, noul senzor Live MOS măreşte numărul de pixeli cu 25%, adică va fi senzor de 20 megapixeli, şi elimină filtrul low pass, producând imagini mai clare.

Camera este prevăzută şi cu un nou procesor de imagine Venus Engine şi GH5 ar ajunge la o reducere a zgomotului de imagine de patru ori mai bună. Valorile ISO pot ajunge până la 25.600. Mai mult, sistemul de stabilizare pe cinci axe, care poate fi combinat cu stabilizarea din obiectiv, a fost îmbunătăţit şi poate fi folosit atât în video, cât şi în fotografie. Ca formate pentru video, ai la dispoziţie MOV, MP4, AVCHD Progressive şi AVCHD şi modurile Cinelike D şi Cinelike V.

Firesc, autofocalizarea a fost îmbunătăţită, iar în cazul GH4 era lăudabilă, faţă de alte camere mirrorless, astfel că aceasta e o veste bună pentru noul model. A fost mărită şi cadenţa pentru fotografiere în rafală şi numărul zonelor de focalizare a fost mărit de la 49 la 225.

image

Mai merită menţionată noua funcţionalitate 6K Photo prin care Lumix GH5 face posibilă capturarea imaginilor la o rată de 30 fps şi din fiecare serie extrage cadrul cu cel mai bun moment (cu aspect 3:2 sau 4:3). Pentru fotografiile 6K sau 4K sunt disponibile trei moduri exclusive din care se poate alege în funcţie de situaţie; 6K/4K Burst, 6K/4K Burst Start/Stop şi 6K/4K Pre-burst. Toate acestea au fost preluate de la vechea funcţionalitate, 4K Photo.

image

În ceea ce priveşte rezistenţa fizică, carcasa e din aliaj de magneziu, rezistă la praf şi ploaie, şi temperaturi de până la -10 grade Celsius. Altfel, Panasonic a trecut şi la implementarea unui al doilea slot pentru card şi sunt disponibile trei moduri de folosire: Relay Rec, Backup Rec sau Allocation Rec. Declanşatorul este garantat pentru aproximativ 200.000 de fotografii.

Dispune de conectivitate prin Bluetooth sau WiFi şi are un vizor electronic OLED, cu rezoluţie de 3,68 milioane de puncte, şi un câmp vizual de 100%, iar ecranul rabatabil de 3,2 inci are o rezoluţie de 1,62 milioane puncte.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite