Motorola Moto X: cât de bun este telefonul în faţa concurenţei de top?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motorola a anunţat primul său telefon dezvoltat cu echipa Google, după ce gigantul online a achiziţionat firma acum doi ani. Motorola Moto X este un terminal cu dotări medii, care pus faţă în faţă cu telefoanele concurenţei este clar inferior. Cu toate acestea, Motorola contează pe modificările pe care le poate aduce carcasei şi pe faptul că este construit în SUA. De altfel, e puţin probabil că firma va lansa telefonul oficial şi în Europa.

Moto X are un procesor Snapdragon S4 dual-core cu o placă grafică cu patru nuclee. Memoria RAM este de 2GB şi un ecran AMOLED de 4,7 inci cu o rezoluţie HD. Nimic impresionant, sunt dotări de vârf de anul trecut. Mai departe, spaţiul de stocare este de 16 sau 32GB. Iar Moto X utilizează nanoSIM, la fel ca iPhone 5.

Motorola şi Google nu vor să se lupte în dotări. După cum spun cei de la Motorola, ei nu cred că pentru utilizatorul normal contează rezultatele din benchmark-uri şi diferenţele fine între un ecran 720p sau 1080p, pentru că diferenţa este insesizabilă. Astfel, Motorola contează pe un Android aproape standard, pe caracteristici decente şi pe un ecran 1280x720 de pixeli. De asemenea, memoria RAM este de 2 GB, un avantaj în faţa altor telefoane din categoria sa. 

În Statele Unite ale Americii, telefonul se va vinde momentan exclusiv la AT&T, la 199 de dolari, preţ disponbil şi pentru iPhone 5 şi HTC One. Dacă iPhone 5 este cumva într-o altă clasă, având sistem de operare iOS, iar caracteristicile tehnice se îmbină diferit aici, iar Nokia Lumia 1020 sau Nokia Lumia 925 sunt cu Windows Phone, celelalte telefoane cu Android sunt net superioare. 

Versiunea de Android de pe Motorola Moto X a fost modificată pentru a susţine mici caracteristici unice. De exemplu, camera foto porneşte printr-un gest din încheietură, dacă "agităm" puţin telefonul. În plus, terminalul are comanda vocală mereu pornită, iar Moto X recunoaşte doar vocea posesorului, chiar şi într-o sală aglomerată. Nu ştim cât de ciudat va fi acest lucru în momentul când nu vrem ca telefonul să ne bage în seamă. Dar el va fi pregătit mereu, noi îl activăm cu expresie "Ok Google Now". 

O galerie foto cu telefonul puteţi găsi accesând acest link. 

Notificările vor exista şi pe ecranul blocat, pentru un consum mai mic al bateriei. 

   

Telefon Motorola Moto X iPhone 5 Samsung Galaxy S4 Nokia Lumia 1020 HTC One Sistem de operare Android 4.2.2. Jelly Bean iOS 6 Android 4.2.2. Jelly Bean Windows Phone 8 Android 4.2.2. Jelly Bean Ecran 4,7 inci AMOLED 4 inci 5 inci 4,5 inci 4,7 inci Densitate ecran 316 ppi 326 441 468 334 Rezoluţie 1280x720  1136x640 1920x1080 1920x1080 1280x768 Capacitate de stocare 16 / 32 GB 16/32/64 GB 16/32/64 GB 32 GB 32/64 GB Procesor Qualcomm 1,7 Ghz, dual core, Snapdragon S4 1,3 Ghz, dual core Qualcomm 1.9GHz Quad-core Snapdragon 600  Qualcomm 1.5GHz Dual-core Snapdragon S4 Qualcomm 1.7GHz Quad-core Snapdragon 600 RAM 2GB 1 GB 2GB 2GB 2GB GPU Adreno 320 PowerVR Series5XT SGX543MP3 (3-core) Adreno 320   Adreno 320 Cameră 10mp / 2mp frontală 8mp / 1.2 frontală 13mp / 2mp ffrontală 41mp / 1.2mp frontală 4mp / 2mp frontală Baterie 2200 mAh 1440 mAh 2600 mAh 2000 mAh 2300 mAh Preţ 16GB $200 32GB $250 16GB $200, 32GB $300, 64GB $400 16GB $200, 32GB $250, 64GB 32GB $200, 64GB $300 32GB $300 Alte caracteristici 4G LTE, NFC, design customizabil, fabricat în SU 4G LTE 4G LTE, NFC, microSD Stabilizare optică, încărcare wireless Stabilizare optică, tehnologia ultrapixelilor                 
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite