Dacă iPhone 7 are alt tip de ecran, Samsung e singurul furnizor posibil
0Samsung şi Apple sunt oarecum prieteni, oarecum duşmani, dar pentru iPhone 7 se pare că americani vor trebui să se alieze cu sud-coreenii.
în prezent, nu există decât un număr foarte mic de companii care ar putea satisface cererea gigantului din Cupertino, Samsung fiind una dintre acestea. Site-ul susţine că, deşi nu avem parte de vreo confirmare oficială, Apple şi Samsung ar fi semnat deja un contract cu privire la colaborarea viitoare dintre cele două.
Din câte se pare, Samsung ar vrea să investească între 6,64 miliarde de dolari şi 7,47 miliarde în afacerea sa cu display-uri. Echipamentele, fabricile şi staff-ul ar urma să beneficieze de cea mai mari partea a viitoarelor investiţii.
Mai mult decât atât, suma investită iniţial va fi cuprinsă 2,49 şi 3,32 miliarde de dolari, pentru a garanta producţia a până la 45.000 de panouri OLED pe lună. Cele 4,17 miliarde investite ulterior ar urma să îi ajute coreeni să producă alte 45.000 de panouri la fiecare 30 de zile.