Maxar începe producția noului sistem de lansare a constelațiilor de sateliți
0Compania Maxar Technologies a anunțat că noul său design pentru constelațiile de sateliți de orbită joasă a Pământului a trecut de evaluarea critică a designului și funcționalității.

Compania Maxar va produce 16 astfel de dispozitive din seria Maxar 300 pentru L3Harris Technologies. Fiecare sistem are aproximativ lățimea unui cuptor standard. Acestea sunt dezvoltate pentru lansarea sateliților cu senzori capabili să detecteze lansarea de rachete pentru Agenția de Dezvoltare Spațială (SDA) în programul Tranche 1, scrie SpaceNews.
L3Harris Technologies a câștigat un contract de 700 de milioane de dolari de la SDA pentru a produce 14 sateliți pentru programul Tracking Layer Tranche 1, plus doi sateliți suplimentari de urmărire a rachetelor.
„Suntem conform programului pentru a începe producția platformelor noastre la sfârșitul acestui an, cu livrările inițiale la începutul anului 2024”, a declarat Chris Johnson, vicepreședinte senior și director general pentru spațiu al Maxar Technologies, conform SpaceNews.
Conform planului Agenției de Dezvoltare Spațială (armata SUA) lansarea primului strat de urmărire din tranșa 1 este începând cu 2025, conform sda.mil.
Chris Johnson a afirmat că sistemul Maxar 300 a fost proiectat pentru a putea lansa opt sateliți pe o rachetă mare. „Dimensiunile ajută SDA să-și atingă obiectivele de a reduce semnificativ dimensiunea, greutatea, puterea și costul în comparație cu sateliții tradiționali de detectare a rachetelor”, scrie SpaceNews.
Compania a spus că sistemul Maxar 300 este oferit pe piața comercială LEO pentru comunicații și constelații, dar nu a anunțat noi clienți.