Ultima dorință a unei femei cu cancer în fază terminală. Prietena ei cea mai bună i-a îndeplinit visul
0La numai 34 de ani, o femeie din Marea Britanie a aflat că mai are doar un an de trăit. După ce a primit cumplita veste, mama a trei copii a realizat că dorința sa cea mai mare ar fi să trăiască un anumit moment unic, la care multe fetițe visează, încă din copilărie. Cea mai bună prietenă a ei s-a pus imediat pe organizat marele eveniment.
Kerry Kenworthy părea să fie o adevărată învingătoare. În luna septembrie a anului 2021, ea a fost diagnosticată cu cancer. Aproape un an mai târziu, în august 2022, medicii i-au spus că s-a vindecat.
Femeia părea să fie împlinită atât pe plan profesional cât și personal. Are o carieră de succes, în calitate de psiholog și este mamă a trei fetițe. Părea să aibă toată viața înainte, până când boala a recidivat.
Un an de trăit și o zi ca-n povești
„Am fost șocată, crezusem că am învins. Mai aveam atât de multe lucruri de făcut, iar doctorii mi-au spus că mi-au mai rămas de trăit doar 12-18 luni.”, a povestit ea, pentru Daily Mail.
Prima dată, s-a gândit la cele trei fetițe ale sale, în vârstă de 12, 9 și respectiv 6 ani. În acel moment a realizat că nu le va mai putea sta alături în cele mai importante clipe din viață, că nu va apuca să le vadă căsătorite. Apoi și-a dat seama că nici ea însăși nu a îmbrăcat vreodată rochia de mireasă, lucru la care a visat dintotdeauna.
„Nu o să-mi văd copiii căsătorindu-se și nici măcar pe mine însămi. Am vrut să am și eu parte de acea zi specială despre care am auzit atât de multe, să port rochia și să fiu mireasă. Am vrut o zi ca în basme”, a continuat Kerry.
S-a căsătorit cu cea mai bună prietenă
De cealaltă parte, Sian, care este profesoară, a explicat cum de s-a decis să „o ceară de soție” pe prietena ei bolnavă:
„Nu am vrut să rateze această parte din viața ei. Ne-am cunoscut acum trei ani prin intermediul unor prieteni comuni și ne-am înțeles imediat. Kerry are un suflet bun și este amuzantă. Amândouă avem copii, am mers cu ei la joacă în parc și am petrecut timp împreună”, a spus aceasta.
Între cele nu există decât sentimente de iubire platonică, însă prietenia lor indestructibilă a dus la un eveniment cu totul special, organizat în fața apropiaților, astfel încât Kerry să poată îmbrăca rochia de mireasă, să danseze și să aibă parte de o nuntă, fără alte formalități legale și religioase.
„Știu că unii oameni nu vor înțelege gestul meu, dar este cea mai bună prietenă a mea. S-a simțit ciudat, având în vedere că sunt măritată, dar prietenia e mai importantă. Soțul meu a iubit ideea și m-a susținut, chiar m-a ajutat să plănuiesc totul”, își amintește femeia.
De altfel, Sian a promis că va avea grijă de cele trei fiice ale lui Kerry, atunci când mama lor se va stinge.