Povestea miresei care și-a închis contul de Tiktok imediat după „nunta secolului”. Ce secret întunecat s-a aflat despre soțul ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mireasă a devenit virală pentru nunta sa, al cărei cost a fost unul colosal: 59 de milioane de dolari. După ce s-a lăudat pe rețelele de socializare cu „nunta secolului”, femeia a vrut să se facă dispărută. Motivul? Un secret întunecat al soțului ei a ieșit la iveală imediat după marele eveniment.

Mireasa devenise virală pentru nunta sa FOTO Shutterstock
Mireasa devenise virală pentru nunta sa FOTO Shutterstock

Madelaine Brockway a ajuns la faima virală pentru faptul că a găzduit o nuntă fastuoasă, al cărei cost a fost estimat la 59 de milioane de dolari. Mireasa texană nu era faimoasă până luna trecută, potrivit Business Insider.

A început să domine rețelele de socializare din senin, datorită marelui eveniment din viața sa, ce a durat mai multe zile și a fost numit „nunta secolului” de către utilizatorii TikTok.

Așa cum a apărut, așa a și dispărut

Acum, contul său de Tiktok a fost șters, iar pe Instagram, femeia își ține totul privat, departe de ochii curioșilor. Acest lucru nu a fost trecut cu vederea. Printre persoanele care i-au observat „dispariția” lui Madelaine se numără și influencerița Cora Breilein. Într-un videoclip, postat în weekend, care a obținut o jumătate de milion de vizualizări, ea a vorbit despre celebra mireasă.

„La fel de repede cum a apărut, a dispărut”, a scris un comentator.

Soțul său, certat cu legea

Brockway a ales să își șteargă contul de Tiktok și să își țină viața privată, după ce trecutul criminal al soțului ei a ieșit la iveală. În martie, LaGrone a fost acuzat pentru că a tras cu o armă în ofițerii de poliție, relatează The Washington Post. Dacă va fi găsit vinovat, el ar putea risca între mai puțin de cinci ani de închisoare până la o pedeapsă pe viață.

Poliția ar fi primit mai multe apeluri de perturbare a liniștii publice la o adresă de domiciliu, pe 14 martie. Trei ofițeri au ajuns la fața locului, iar LaGrone este acuzat că l-ar fi agresat pe unul dintre aceștia.

Bărbatului i s-a oferit un acord de pledoarie de 25 de ani de închisoare, în luna august. El s-a aflat joi în instanță pentru o audiere cu moțiune.

Cine este Madelaine și nunta sa cu Jacob LaGrone

Madelaine Brockway este fiica unui magnat, dealer de mașini. Nunta sa cu Jacob LaGrone, devenită virală a avut loc pe 18 noiembrie, iar prețul evenimentului a fost estimat la 59 de milioane de dolari.

Compania de evenimente The Lake Como Wedding Planner, care a coordonat nunta, a notat pe Instagram că festivitățile au inclus o petrecere a burlacilor de patru zile în stațiunea de cinci stele Amangiri, din Utah, urmată de o călătorie în Franța pentru o cină de bun venit, la Opera din Paris. Coordonatorul evenimentului de lux de la Brockway, Olivia Burrows Sutherland, a surprins imagini din culise pe TikTok.

Nunta în sine a avut loc la Chateau de Villette, conform „The Lake Como Wedding Planner”, situat chiar în afara Parisului. Mireasa a mers pe culoar cu Dior personalizat, iar cuplul a avut primul dans la o reprezentație live a piesei „She Will Be Loved” de la Maroon 5, la care a fost prezent solistul Adam Levine.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite