Nunta cu „dar“. Mirii care chemaseră necunoscuți la nuntă au închis lista de invitați. „Locurile s-au ocupat“ UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postarea unei viitoare mirese din Timișoara a devenit virală pe internet când ea a anunțat, pe un grup dedicat mireselor, că din 120 de invitați au confirmat doar 30. „Poate sunt oameni necunoscuți care ar participa la un eveniment al altor necunoscuți. Nu ne dorim dar”, a scris inițial mireasa.

Miri la nuntă SURSA Shutterstock
Miri la nuntă SURSA Shutterstock

UPDATE Mireasa din Timișoara s-a răzgândit și spune că mesajul „a fost denaturat“. Ea a revenit cu o postare în care spune că, de fapt, aveau disponibile 27 locuri la masa festivă, care s-au ocupat. Mai mult, ea precizează că va avea „personal“ (de ordine, n.n.) la nuntă pentru a „menține ordinea“.

„Bună tuturor!

Postarea anterioară cu invitația s-a denaturat! Mulțumim tuturor pentru suport și mesaje. Aveam disponibile 27 de locuri și s-au ocupat. Sala și meniurile au fost deja complete, la locație va putea intra doar cine și-a confirmat prezența pe baza listei. Vom avea personal pentru a menține ordinea și nu ne dorim să ne stricăm ziua de la asta.

Vă mulțumim pentru că veți respecta evenimentul și intimitatea noastră.“

ȘTIREA INIȚIALĂ

Nunta tinerilor este programată duminică, 22 octombrie 2023, la Timișoara.

Pentru că au confirmat doar 30 din cei 120 de invitați, iar mirii au încheiat un contract cu restaurantul pentru cel puțin 70 de porții, mireasa i-a chemat pe necunoscuții care și-ar dori să fie alături de ei, fără nicio pretenție.

„Noi doi și o nuntă peste 3 zile cu 33 de confirmări din 120 de invitații date. Asta e, mergem înainte. Am zis că poate sunt oameni necunoscuți care ar participa la un eveniment al altor necunoscuți. Nu ne dorim dar de nuntă. Am semnat un contract de minim 70 de meniuri, ni le asumăm. O să fie frumos, o să fie unic. Avem jocuri faine, suc de mere natural, sarmale la ceaun, antreuri la bufet și tort raw vegan”, a scris mireasa din Banat pe un grup de Facebook dedicat mireselor.

Postarea s-a viralizat rapid, determinând-o pe o reprezentantă a localului la care e programat evenimentul să ceară, unei persoane care a redistribuit mesajul, ștergerea postării.

„Mesajul circulă de azi dimineață la nivel național. Noi am pregătit un număr de meniuri. Nu vrem să fim puși în situația de a trimite oameni acasă și de a nu îi putea servi. Sunt niște implicații organizatorice pe care nimeni nu le ia in seamă. Sperăm să fie bine, sa nu escaladeze, dar ca organizator e greu de gestionat așa ceva cu 2 zile înainte de nuntă... Mesajul a ajuns în multinaționale, sună oameni să aduca nevoiași să mănânce... nu e așa de simplu precum e share-ul”, a comentat o reprezentantă a localului la postarea unei persoane care a redistribuit mesajul.

nunta necunoscuti jpg
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite