Mișcarea anti-Valentine's Day capătă putere. Ce au început să facă tot mai mulţi tineri

0
Publicat:

Mișcarea anti-Valentine's Day capătă tot mai multă putere, iar reacțiile împotriva acestei sărbători a iubirii devin din ce în ce mai evidente în cultura modernă. Din cauza campaniilor de marketing agresive, care subliniază presiunea socială, se pare că există un trend crescător de contestare și schimbare a percepției generale asupra acestei sărbători, prin inițiative creative. 

Mișcarea anti-Valentine's, tot mai populară FOTO Shutterstock
Mișcarea anti-Valentine's, tot mai populară FOTO Shutterstock

Într-o epocă în care consumul excesiv și presiunea socială se intersectează, Ziua Îndrăgostiților poate părea mai mult o provocare decât o sărbătoare a dragostei autentice. Campaniile comerciale abundă în mesaje și produse care se adresează cuplurilor fericite, potrivit MSN

Un aspect al mișcării anti-Valentine's Day, constă în respingerea stereotipurilor și a tradițiilor tradiționale ale sărbătorii.

Un exemplu elocvent al acestei mișcări este observat în modul în care unele companii și platforme online adoptă un ton anti-Valentine în campaniile lor de marketing.

Mesaje sarcastice şi campanii de sterilizare a pisicilor

Etsy, unul dintre cele mai mari magazine online pentru produse handmade, evidențiază o creștere semnificativă a căutărilor pentru produse anti-Ziua Îndrăgostiților. Tricouri cu mesaje sarcastice și felicitări cu un umor neconvențional devin din ce în ce mai populare, reprezentând o expresie a refuzului de a se conforma stereotipurilor și așteptărilor sociale.

Un alt exemplu al mișcării anti-Ziua Îndrăgostiților este observat în inițiativele caritabile sau de activism social care folosesc sărbătoarea pentru a atrage atenția asupra unor probleme importante. De exemplu, Asociația de salvare a felinelor din Owings Mills, Md., a creat o campanie inedită în care oferă oportunitatea de a numi o pisică sălbatică după fostul partener și de a o steriliza de Ziua Îndrăgostiților.

Dezinstalarea reţelelor de socializare

Această mișcare nu este doar o reacție la consumismul excesiv, ci și o exprimare a nevoii de autenticitate și autonomie în relațiile interpersonale. Tinerii sunt din ce în ce mai conștienți de impactul presiunii sociale și al influenței mediatice asupra percepției despre sine și asupra relațiilor lor.

O mamă din SUA povesteşte că la şcoala publică a fiului său, în Washington, D.C., elevii au obiceiul de a-şi dezinstala aplicaţia Instagram, pentru câteva zile.

„Dezinstalează Instagram de pe 13 până pe 16”, spune că i-a povestit băiatul său, când l-a întrebat ce se întâmplă în grupul lui de prieteni de Ziua Îndrăgostiților. „Așa că nu trebuie să vadă pe alții să-și pună pozele cuplului.”

Aşadar, adolescenții își găsesc propriile modalități de a respinge sau de a redefinisemnificația Zilei Îndrăgostiților: de la evitarea rețelelor sociale la dezvoltarea unei atitudini care se axează pe iubirea de sine.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite