Cum va arăta emblema de încoronare a Regelui Charles. Design inspirat din dragostea sa pentru natură FOTO
0Emblema oficială, care va fi folosită la serbările de încoronare a Regelui Charles al Marii Britanii, a fost dezvăluită întregii lumi și are un design cu totul special. Simbolul a fost creat de nimeni altul decât Jony Ive, cunoscutul designer Apple.
Palatul Buckingham l-a recrutat chiar pe fostul designer Apple, Jony Ive, pentru a-i încredința o misiune grandioasă. Aceea de a a crea simbolul ce va dăinui peste domnia regelui Charles al III-lea. Rezultatul este unul pe măsura așteptărilor. Emblema oficială va sta la loc de cinste pe bannerele din timpul slujbei de încoronare de la Westminster Abbey din Londra, care va avea loc pe data de 6 mai, precum și la petrecerile stradale și adunările comunitare din toată țara. Cu toate că marele eveniment este programat abia peste trei luni, simbolul a fost deja dezvăluit publicului larg.
Ce reprezintă emblema de pentru încoronarea regelui Charles al III-lea
Grafica măiestuoasă a fost concepută astfel încât să simbolizeze atât începutul domniei regelui Carol al III-lea, cât și dragostea sa nemărginită pentru natură. Aceasta reunește cele patru flori naționale ale Marii Britanii: trandafirul Angliei, ciulinul Scoției, narcisa din Țara Galilor și trifoiul Irlandei de Nord. Cele patru simboluri sunt împletite în așa fel încât să formeze Coroana Sfântului Eduard – o coroană din aur solid, realizată inițial în secolul al XVII-lea pentru Charles al II-lea, cu care noul monarh al Regatului Unit va fi încoronat pe 6 mai.
„Emblema vorbește despre optimismul primăverii și sărbătorește începutul acestei noi ere pentru Regatul Unit.(...) Designul a fost inspirat de dragostea Regelui Charles pentru planetă, natură şi preocuparea lui profundă pentru lumea naturală.”, a spus designerul Jony Ive.
De asemenea, cromatica a fost aleasă cu grijă. Culorile utilizate sunt roşu, alb şi albastru, ale drapelului Marii Britanii.
În calitate de designer șef la Apple, Ive a fost responsabil pentru crearea unora dintre cele mai recunoscute produse ale mărcii, inclusiv iPhone, iMac și iPod originale, înainte de a fonda LoveFrom împreună cu prietenul său Marc Newson în 2019.
Charles a devenit automat regele a 15 teritorii, între care Canada, Noua Zeelanda şi Australia, la moartea mamei sale Regina Elisabeta a II-a, în septembrie, dar încoronarea sa oficială va avea loc pe 6 mai la Westminster Abbey, în Londra, în conformitate cu o tradiţie care datează de aproximativ 1.000 de ani.
În afară de slujbă, vor fi sărbători, procesiuni tradiţionale, un concert la Castelul Windsor, petreceri stradale, spectacole de lumini şi voluntariat comunitar, a indicat Palatul Buckingham.