Cum au fost afectați românii de sărăcia din copilărie. „Nu am o problemă să mănânc 3-4 zile același fel de mâncare”
0Românii care au crescut în sărăcie încă trăiesc cu teama zilei de mâine. Așa se explică de au dezvoltat obiceiuri de a face economie și a păstra lucruri. „Am mereu lucruri la care nu pot renunța, oricât de uzate ar fi/„Nu am o problemă să mănânc 3-4 zile același fel de mâncare”, au spus mai multe persoane.
O studentă a vorbit pe rețelele de socializare despre copilărie și despre obiceiurile pe care le-a păstrat ajunsă la maturitate.
„Eu nu am crescut în cele mai strălucite condiții, însă în momentul de față sunt la facultate și lucrurile parcă stau mai bine, nu e nici acum extraordinar, dar pot sa spun că nu mai e nici așa rău ca atunci când eram copil. Voi cu ce ați rămas din aceasta perioadă, mă refer la ticuri, gesturi sau cu alte comportamente, care sunt automatisme de-a dreptul? Eu nu îmi cumpăr haine decât atunci când am nevoie, și atunci îmi pare foarte rău că dau bani mulți pe lucruri; când merg la cumpărături, calculez costul total al produselor din coșul de cumpărături și de extrem de multe ori am renunțat la ceva ce îmi doream, doar pentru că nu merită să dau bani pe ceva ce nu este de strictă necesitate. Am rămas cu o obișnuință care mă face să fiu izolată: nu ies nicăieri, pentru că ar însemna că trebuie să cheltui ceva și eu mereu când trebuie sa scot o sumă din portofel, mă simt prost, chiar daca îmi cumpăr ceva necesar pentru mine sau chiar dacă este vorba despre altceva”, a scris tânăra pe Reddit, citată de Click!
Studenta a dezvăluit că nu se poate detașa de lucruri, chiar dacă au devenit inutile pentru ea.„Problema care mă deranjează extrem de mult la mine este că nu pot sa renunț la lucruri, mereu mă gândesc ce fac daca îmi trebuie un lucru, sau, nu pot să-l arunc, e încă util, așa că am mereu lucruri la care nu pot renunța, oricât de uzate ar fi și ajung sa păstrez obiecte si chiar să mă atașez de ele. Când trebuie să cumpăr alimente sau produse de curățenie, (știu că nu e bine) cumpăr, de cele mai multe ori, cele mai ieftine lucruri, deși știu că nu sunt la fel de bune. Fac economie la orice, și chiar daca reușesc să pun deoparte ceva bani, tot nu pot sa îmi iau ceva ce îmi doresc, pur și simplu nu pot. Lista poate să continue”, a mai spus ea.
Postarea fetei a devenit vitală, fiind comentată de zeci de utilizatori care au povestit experiențe similare.
„Am crescut cu 2 mese/zi, micul dejun a fost întotdeauna cereale cu lapte, iar cartofii prăjiți (sau piure, câteodată) erau nelipsiți la a două masă. Dacă făcea o tocană sau mâncare de cartofi, se mânca zile la rând același lucru. Nici acum nu am o problemă să mănânc 3-4 zile același fel de mâncare”, a scris o persoană.
Alții spun că fac economie chiar și la mâncare și sunt limitați atunci când vine vorba de cumpărături.
„Da, și eu sunt la fel. Uneori urăsc faptul că îmi cumpăr ceva”, a comentat un internaut.
„Când întru în supermarket mă uit strict la prețul per kilogram al produselor niciodată la prețul per bucată. Am întrebat stânga dreapta și aparent nimeni nu face asta”, a mai scris o altă persoană.