Fericirea în doi îngraşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căsnicia fericită vine cu câteva kilograme în plus FOTO Shutterstock
Căsnicia fericită vine cu câteva kilograme în plus FOTO Shutterstock

Blugii tăi sunt mai strâmţi de când ai depus jurământul? Căsnicia ta fericită ar putea fi de vină pentru kilogramele în plus apărute după nuntă.

Potrivit unor studii recente realizate de Andrea Meltzer, de la Universitatea Sudică Metodistă, cu cât este mai fericită căsnicia ta, cu atât este mai probabil să iei în greutate, potrivit Huffington Post.

Meltzer a urmărit 169 de cupluri proaspăt căsătorite timp de patru ani, colectând informaţii despre satisfacţia căsătoriţilor şi greutatea acestora. Rezultatele arată clar că fericirea conjugală este asociată direct cu luarea în greutate. Atât soţii, cât şi soţiile care erau satisfăcuţi cu relaţiile lor aveau tendinţa să se îngraşe, în timp ce partenerii din mariajele mai puţin satisfăcătoare rămâneau la aceeaşi greutate constantă.

Cine sau ce este de vină pentru kilogramele în plus? Meltzer a explicat mecanismul: persoanele implicate în căsătorii fericite simt că nu mai este nevoie să-şi caute partenerul, căutarea s-a terminat şi odată cu ea a luat pierit şi grija în privinţa menţinerii greutăţii.

Pe cealaltă parte sunt situate căsniciile nefericite, în care persoanele implicate iau în calcul şi posibilitatea divorţului, ceea ce înseamnă că trebuie să fie pregătite pentru a atrage un nou partener.

Un studiu realizat în septembrie 2012 a conturat descoperirile lui Meltzer: 46% din femeile implicate într-o relaţie fericită au luat în greutate, în timp ce 27% dintre femeile care au trecut printr-o despărţire au slăbit imediat după acest moment. 

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite