VIDEO Caravana Filmului Românesc - Capodopere ale cinematografiei naţionale porneşte prin ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmul „Operaţiunea Monstru“ i-a avut în rolurile principale pe Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru şi Ovidiu Schumacher. A avut premiera în 1976 şi a fost vizionat de 1.681.496 de spectatori
Filmul „Operaţiunea Monstru“ i-a avut în rolurile principale pe Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru şi Ovidiu Schumacher. A avut premiera în 1976 şi a fost vizionat de 1.681.496 de spectatori

Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale, în cadrul căreia vor fi proiectate lungmetraje regizate de Elisabeta Bostan, Alexandru Tatos şi Mircea Drăgan, va debuta pe 15 iulie, la Constanţa.

Cu această ocazie pot fi revăzuţi mari actori ai scenei şi filmului românesc, precum Toma Cragiu, Grigore Vasiliu Birlic, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Octavian Cotescu, Jean Constantin, Draga Olteanu-Matei, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu. 

Astfel, spectatorii pot vedea în caravană celebra partidă de pescuit, cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu şi Marin Moraru, din filmul „Operaţiunea Monstrul“, în regia lui Manole Marcus, o pot revedea pe Varvara (Draga Olteanu Matei), soţia lui Toderaş (Marin Moraru), cea care dorea să îşi mărite fata cu doctorul proaspăt repartizat în sat (Emil Hossu) - în „Toamna bobocilor“ (regia Mircea Moldovan). De asemenea,  pot râde de trioul infractorilor mărunţi format din Gogu Steriade (Dem Rădulescu), Trandafir (Puiu Călinescu) şi Patraulea (Jean Constantin) din celebra serie „BD - Brigada Diverse“.

Caravana dispune de o filmotecă recent refăcută, atât din punct de vedere al imaginii, cât şi al suntetului şi va oferi publicului pelicule româneşti prin care va aduce un omagiu regizorilor precum Elisabeta Bostan („Veronica“, „Mama“,„Amintiri din copilărie“, „Tinereţe fără bătrâneţe“), Mircea Drăgan („Chiriţa în Iaşi“, „Cucoana Chiriţa“, „Neamul Şoimăreştilor“, „Ştefan cel Mare“, „Fraţii Jderi“, seria „Brigada Diverse“), Alexandru Tatos („Mere roşii“, „Secvenţe“, „Duios Anastasia trecea“), Manole Marcus („Actorul şi sălbaticii“, „Operaţiunea Monstrul“), Dinu Cocea („Haiducii“), Mircea Moldovan („Pintea“, „Primăvara bobocilor“, „Toamna bobocilor“, „Iarna bobocilor“), Gheorghe Vitanidis („Colierul de turcoaze“, „Masca de argint“).

Caravana Filmului Românesc - Capodopere ale cinematografiei naţionale va debuta, vara aceasta, la Constanţa (15-20 iulie), după care va ajunge în Ploieşti (26-28 iulie), Oneşti (29 iulie - 4 august), Fălticeni (9 - 11 august) şi se va încheia la Botoşani (26 - 28 august).

Filmele vor putea fi văzute atât în aer liber, de la ora 21:00, cât şi în interior, în săli de biblioteci şi case de cultură, cu începere de la ora 17:00, accesul la toate proiecţiile fiind gratuit. Programul va fi anunţat ulterior, iar pentru mai multe informaţii puteţi accesa pagina oficială a evenimentului  www.caravanafilm.ro.

Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale este organizată de MDV Audio Studio şi Fundaţia „Filmul Românesc“, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Uniunii Cineaştilor din România, în parteneriat cu Asociaţia Municipiilor din România, Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia Fantasio şi Primăriile Municipiilor implicate. 

   „Brigada Diverse“ este o serie de trei filme româneşti regizate de Mircea Drăgan după scenarii realizate de Nicolae Ţic

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite