Terorism la București: atentatul cu bombă din Senatul României. 300 de comuniști au fost aduși în fața Justiției
0Mult timp un subiect tabu, atentatul din decembrie 1920 arată dimensiunea pericolului real când un revoluționar confuz ideologic e ajutat din umbră de serviciile sovietice, dar și de un grup de comuniști radicalizați.
8 decembrie 1920, ora 14:45. O bombă explodează în clădirea Senatului. Atentatul e soldat cu trei morți, iar multe persoane din Parlamentul României sunt rănite. Pe lista celor care au fost ucise, ca urmare a exploziei „mașinii infernale“ din sala Senatului, sunt personalități cunoscute în acei ani. Dimitrie Greceanu (ministrul Justiției), Demetrie Radu (episcop al Eparhiei de Oradea Mare) și Spirea Gheorghiu (senator) și-au pierdut viața din cauza exploziei. Ultimul a agonizat mai multe ore înainte de a deceda la Spitalul Colțea. Printre cei grav răniți a fost Constantin Coandă, președintele Senatului.
Însă bomba, realizată de teroristul Max Goldstein, simpatizant comunist, cu ajutorul a doi comuniști, Leon Lichtblau și Saul Ozias, nu a avut efectul dorit. Goldstein voia un mare masacru în rândul clasei politice, după cum va explica în următorii ani. Poate doar faptul că procesul de confecționare a bombei avusese loc într-un atelier improvizat, deci fără a beneficia de tot necesarul pentru aceasta, a diminuat efectele exploziei și nu s-a ajuns la o tragedie la scara celei din Bulgaria din 1925 (atentatul din Biserica Sf. Nedelia, din Sofia, în urma căruia 150 de persoane au murit și aproape 500 au fost rănite). Autoritățile de la București au intrat imediat în alertă.
Primul partid care s-a delimitat de atentat a fost Partidul Socialist Român, înainte ca vreo autoritate să anunțe orice bănuială privind faptul că un membru al acestei formațiuni politice ar fi în spatele atacului cu bombă. Conducerea mișcării din România face apel la clasa muncitoare să-și păstreze calmul și să respingă orice încercare de a atrage pe calea actelor individuale, și-și exprimă credința că atentatorii vor fi dovediți străini de organizațiile muncitorești. Aveau semnale, dar nici partidul nu știa clar cine-s autorii. Goldstein era cunoscut mai ales de subterana comunistă, în frunte cu Ghelbert Moscovici (șeful rețelelor clandestine în acea perioadă).
Mașinăria infernală
Detaliile exacte despre atentat vor fi puse cap la cap doar aproape un an mai târziu, când autorul principal a fost prins. La 21 noiembrie 1921, comisarul regal Constantin Cernat și Vintilă Ionescu au mers cu Goldstein, prins în urmă cu doar două zile, pentru a reconstitui atentatul. „Pe la ceasurile 9 în seara zilei de 7 decembrie 1920, Max Goldstein a plecat acasă, strada Stelei no. 15, împreună cu Loni Lichtblau (n.r. – Leon Lichtblau). Lădița cu bombe a fost adusă de Loni până la locul așezărei în Senat. Împreună au intrat prin locul viran dinspre Carol, între cele două clădiri ale Universității, au înconjurat partea de nord a vechei clădiri ale Universității și prin o ușe laterală dinspre vest au pătruns în gardul ce dă în marele antret-coridor de la față. Au stat ascunși până la ceasurile 12 noaptea. Când totul se liniștise, au ridicat scările și cu ajutorul unui passe-partout au deschis ușa principală de la intrare în Senat, după ce încercase fără să reușească a se introduce pe la ușa bufetului”, se arată în raportul făcut la locul atentatului.
Patru ore și jumătate a durat aranjarea „mașinăriei infernale”. Cutia cu bombe a fost așezată după perdeaua din „spatele Tronului”, din sala de plen a Senatului, arată un raport al Siguranței Generale din noiembrie 1921. Bombele au fost așezate înăuntru în poziție verticală. Între bombe erau așezate brichetele și ceasornicul. De una dintre rotițele ceasornicului care învârtea deșteptătorul era pusă o sârmă de capătul căreia era așezată o lamă care prin învârtirea sârmei făcea să fie presiune pe butonul de la brichete. Acestea aprinzându-se, au transmis focul prin ajutorul unui fitil special spre obuze.
Explozia era planificată pentru ora trei după-amiază, când era anunțată deschiderea ședinței Senatului. Leon Lichtblau s-a dus la cursuri în ziua atentatului, în timp ce Max Goldstein a dormit. După atentat, la scurt timp, Goldstein și Lichtblau au părăsit Bucureștiul. Saul Ozias, deși a ajutat cu materiale pentru bombă, nu a fost de acord cu alegerea ca loc a Senatului, iar în seara amplasării nu fusese acasă.
Bâjbâială în descoperirea vinovaților
Atentatul de la Senat i-a luat prin surprindere pe agenții Siguranței Generale, cei care urmăreau îndeaproape reprezentanții cunoscuți ai mișcărilor revoluționare și care aveau de cele mai multe ori oameni infiltrați în interiorul acestora. Urmează câteva luni în care autoritățile nu au vreo pistă clară.
Primul suspect, un anume Timofei Chirilor. Aflat la muncă în București, ca șofer la Prefectura Capitalei, Chirilor era autorul unui atentat asemănător, în urma căruia murise episcopul din Debrecen (Ungaria), potrivit datelor din documentele Siguranței Generale. Atentatul fusese făcut cu câțiva ani înainte. Pista s-a dovedit a fi una falsă. Așadar, autoritățile au reluat cercetările. Rând pe rând, agenții Siguranței au încercat toate variantele posibile de identificare a unor potențiale persoane care să fi fost motivate ideologic pentru comiterea de acte teroriste sau care să fi avut conflicte majore de muncă: iredentiști maghiari, studenți de origine basarabeană, angajați ai Parlamentului, foști angajați ai Parlamentului, persoane care erau în conflict cu deputați sau cu miniștri. De exemplu, cu câteva zile înainte de atentat, pe numele ministrului Comunicațiilor venise o anonimă în care era amenințat cu moartea. Aceasta a trecut nebăgată în seamă de ministru și de autorități.
O pistă a fost și Alecu Constantinescu, recent evadat din închisoarea Jilava. Simpatizantul comunist Alexandru Vodă, informator al Siguranței Generale, îi spune locotenentului Ioan Bianchi faptul că e sigur că atentatul a fost organizat de șeful mișcării ilegale din România, acesta fiind ajutat de o parte dintre fugarii de la Jilava (evadați la 2 decembrie 1920). În vizorul autorităților a intrat și Oscar Bordo, „fost șef al detectivilor și spionilor de la Viena”, după cum arată o notă semnată de șeful Serviciului Special de Siguranță Brașov.
Primele menționări
Abia la 20 aprilie 1921, Brigada de Siguranță Ploiești trimite o notă în care indică numele lui Goldstein ca posibil atentator: „Suntem informați că comitetul comunist de acțiune clandestină și în special conducători ai acestei acțiuni Heinrich Sternberg și Max Goldstein («ciung de mână stângă»), evadat dela Prefectura Poliției Capitalei și Poliției Bârlad, nu ar fi fost străin de atentatul săvârșit la Senat și că în această afacere ar fi amestecați și câțiva ruși din Basarabia“, se arată în documentul autorităților. Informația e dublată de o a doua sursă, adică de un comerciant din Iași care a anunțat autoritățile că într-un tren spre București „trei ruși“ vorbeau de atentatul de la Senat și îl pomeneau pe Max Goldstein.
La 31 mai 1921, deja Siguranța Generală avea certitudinea că în spatele atentatului este Max Goldstein și apropiați ai săi. „La no 31748 cu onoare raportăm că din cercetările făcute de noi până în prezent s-a stabilit că autorul principal al atentatului de la Senat este un oarecare Max [...] Este organizatorul secțiunii teroriste din România […] Actualmente se află la Odessa unde conduce școala pentru pregătirea elementelor teroriste de câte trei membri numite «troici» destinate atentatelor“, explică o notă a agenților celor din Chișinău pentru Directorul Poliției de Siguranță, din 31 mai 1921. Iar informația era confirmată și de Moise Broitman, arestat la 18 mai 1921, care a dat detalii despre Goldstein și acțiunile subversive.
În preajma țării natale
Max Goldstein a fost în continuă mișcare după atentat, însă mereu a revenit în apropierea României. La 22 septembrie 1921, autoritățile din Sofia i-au eliberat lui Max Goldstein un certificat de identitate pe numele de Saul Belinski, „locuitor al Sofiei pe strada Liulin, no,5, la vârsta de 27 ani“, cetățean bulgar de origine letonă, după cum arăta documentul semnat de primar și viceprimar, din dosarele Siguranței Generale.
O lună mai târziu, Goldstein a trecut granița în România. Astfel, pe 19 noiembrie 1921, Goldstein a trecut frontiera și a ajuns aproape de Călugăreni. Surprins de soldat în timp ce căra o valiză suspectă, sergentul Alexandru Heringa l-a invitat pe Max Goldstein la pichet pentru declarații. Goldstein a încercat mituirea sergentului, dar acesta a refuzat. În drum spre pichet, Goldstein a decis să-l împuște pe Alexandru Heringa. Toată confruntarea a avut loc în apropierea localității Călugăreni din județul Vlașca, adică la aproximativ 25 de kilometri de Dunăre. Urmărit, teroristul comunist a tras în încercarea de a scăpa de forțele de ordine care încercau să-l prindă. Până la urmă a fost arestat. Revoluționarul a fost dus la interogatorii pentru mai multe zile, trimis în închisoare, dar judecarea sa va fi făcută doar odată cu faimosul „Proces din Dealul Spirii“.
Procesul din Dealul Spirii
Procesul din Dealul Spirii, desfășurat în perioada ianuarie-iunie 1922, a fost cel mai mare proces anticomunist din perioada interbelică. Aproape 300 de comuniști au fost judecați, majoritatea pentru afilierea la Internaționala a III-a comunistă, activități ilegale sau pentru terorism, așa cum a fost cazul unui grup mic de inculpați, printre care Max Goldstein, Saul Ozias și Leon Lichtblau.
Comuniștii au derulat o întreagă campanie de promovare a faptului că nu aveau nicio legătură cu atentatul de la Senat sau alte încercări de eliminare a politicienilor. „Proletariatul român nu trebuie împins pe calea violențelor sau, dacă va fi împins, să se știe că nu noi, ci însăși oligarhia stăpânitoare i-a arătat drumul“, puncta Lucrețiu Pătrășcanu la începutul anului 1922, într-un articol din „Socialismul“ (19 ianuarie).
De partea cealaltă au fost avocați precum Dem Dobrescu (decanul Baroului București), Take Policrat, Basil Sepeanu (membru al PNȚ în anii 30 și primar al Sectorului II Negru din București), Eliad Românul, Constantin Titel-Petrescu (viitor lider al Partidului Social-Democrat). Ordonanța definitivă de 232 de pagini a fost citită în trei limbi, română, rusă și maghiară. Numai această primă etapă a ținut mai bine de o săptămână, până pe 31 ianuarie 1922, după cum explică Stelian Tănase în volumul despre Goldstein și familia acestuia, „Povestea unui terorist. Haos & anarhie“. Procesul a avut parte și de alte momente controversate: de la scene dramatice (persoane care au leșinat), la reacții nepotrivite ale autorităților (pălmuiri ale acuzaților) sau greve ale foamei.
La 20 februarie, după aproape o lună de la începerea procesului, 37 dintre acuzați sunt eliberați, urmând a fi judecați în stare de libertate, după ce o parte dintre inculpați făcuseră greva foamei timp de aproape o săptămână. Printre cei eliberați: Ilie Moscovici, Constantin Popovici, Ion Mirescu (viitor deputat PSD), Elek Koblos (viitor șef al PCdR în anii 1924-1928), Moscu Cohn (omul cu banii pentru comuniști în anii ’30).
Singur împotriva tuturor
În timpul audierilor, Max Goldstein i-a spus în față ministrului de Interne că numai el este de vină pentru că l-a determinat să comită atentatul, în urma „terorii dezlănțuite” împotriva clasei muncitoare. Max Goldstein a dat impresia că nu era în deplinătatea facultăților mintale. Întreaga justificare pentru atentatul de la Senat a fost lupta pe care o ducea împotriva burgheziei și a clasei care conducea România în anii ’20. Printre afirmațiile care arătau instabilitatea lui Goldstein erau şi cele că în obuzele pentru atentate erau „adunate toate suferințele muncitorimii” sau că, dacă ar fi fost liber și ar fi văzut că acuzații comuniști fac greva foamei, ar fi făcut un nou atentat.
Audierile lui Goldstein au stârnit cel mai mare interes. Urmăritorii procesului au așteptat cu nerăbdare să vadă ce spunea cel care pusese pe jar autoritățile timp de mai bine de jumătate de an. „Atentatorul dela Senat e nebun? Azi a fost judecat procesul atentatorului dela Senat. Pentru prima oară balcoanele sunt arhipline. Jos, Max Goldstein vorbește plimbându-se asemenea unui leu în cușcă. Când vorbește despre crimele burgheziei încleștează pumnul mânei stângi și scrâșnește din dinți, cu brațul de lemn al dreptei răsfoiește niște manuscrise“, scriau jurnaliștii ziarului „Dimineața“. Explicațiile lui Goldstein privind motivele care au stat la baza acțiunilor sale au continuat pe linia discrepanței mari între cei cu bani, nu neapărat clasa burgheză, și muncitori.
Nu se poate spune că Max Goldstein a acționat în cazul atentatului de la Senat de pe poziții leniniste. Într-o scrisoare trimisă în martie 1924 către presa de stânga, teroristul a recunoscut că la punerea bombei era mai mult influențat de ideile anarhiste. Unul dintre martorii citați, istoricul Nicolae Iorga, a cerut declararea ca nebun a lui Max Goldstein. La final, impresia generală era următoarea: Goldstein e agent în slujba Moscovei, dintr-o grupare teroristă, nu și membru al PCdR.
În timpul procesului, un specialist în chimie a explicat amănunțit că montarea deficitară a bombei folosite pentru atentatul de la Senat a diminuat cu mult potențialul acesteia. În cazul în care bomba ar fi fost bine construită, aproape toți cei din sală ar fi murit. De altfel, unul dintre obuze nu a explodat. Dimensiunile tragediei din 8 decembrie 1920 puteau fi mult mai mari.
Amnistii, condamnări și o moarte inedită
Guvernul a decis la începutul lunii iunie amnistierea celor acuzați de delicte politice, lucru motivat de căsătoria Principesei Maria cu Prințul Iugoslaviei și de însănătoșirea Principesei Elisabeta. Erau amnistiați cei acuzați de: provocare sau participare la greve, propagandă clandestină sau împotriva formei de guvernământ, fapte care cad sub prevederile Legii privind spionajul pe timp de pace, trecerea frauduloasă a frontierei, rebeliuni, delicte de presă. Pe de altă parte, nu beneficiau de amnistie cei acuzați de crime și delicte de înaltă trădare, spionajul militar, atentatele.
200 de acuzați au fost eliberați în urma amnistiei. Avocații apărării insistă asupra măririi numărului de amnistiați. Alți 16 vor fi eliberați la 13 iunie 1922. După ce s-a terminat lista cu persoanele amnistiate, au rămas cu o condamnare definitivă 16 persoane. Cei rămași în închisoare au făcut recurs, dar Consiliul Superior de Revizie a respins acest demers și a decis continuarea executării pedepsei la Fortul Jilava. Cele mai cunoscute nume erau Max Goldstein, Lupu Goldstein, Ion Olteanu, Saul Ozias (care nu era însă prezent la proces, fiind fugit) și Constantin Agiu. La 26 iunie 1922, Consiliul de Război al Corpului II Armată, secția I-a, a pronunțat sentința prin care Max Goldstein era condamnat la muncă silnică pe viață, Saul Ozias primea zece ani de închisoare, Ion Olteanu era condamnat la opt ani de închisoare. De asemenea, Lupu Goldstein a fost condamnat la cinci ani de închisoare, iar Constantin Agiu la opt ani.
Pedepse și mai grele au fost decise pentru persoanele condamnate în contumacie: Leon Lichtblau, Rebeca Goldstein, Sura Catap, Iosef Neidman, Mihail Simciuk, Strul Berger, Dobre Chitiș, Maria Simoniu, Atanasie Ghecu, Moise Hirig, Simon Levinsky, Gelbert Moscovici, Haia Hutschneker, Abram (n.r. – Abraham) Grinstein, Paul Goldstein și Constantin Palade au fost condamnați la muncă silnică pe viață. Max Goldstein va avea parte de cel mai dur regim în închisoare, fiind mai mereu într-un conflict deschis cu gardienii care-l păzeau. Informațiile despre urmărirea întregii sale familii, cu toate că majoritatea membrilor erau plecați din țară, îl determină pe acesta să declare greva foamei în martie 1925. Două luni mai târziu, Goldstein a încercat să corupă gardienii închisorii pentru a evada. Este refuzat.
Max Goldstein a murit la 11 octombrie 1925 în Penitenciarul Doftana, după o grevă a foamei (a doua din acel an) lungă de 57 de zile. Paradoxal, decesul a survenit exact la câteva ore după ce acesta ceruse să bea lapte și ceai. Cel mai probabil organismul cedase. Ceilalți conspiratori din cazul atentatului de la Senat îi vor supraviețui, însă doar până la Marea Teroare, când o parte a acestora au fost executați pentru presupuse trădări ale Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.
Se încarcă comentariile...
