Prezență internațională la a șasea ediție a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim”. Care este programul evenimentului

0
Publicat:

În perioada 6-9 mai, la Ateneu, va avea loc seria de conferințe a șasea ediție a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim”, organizată de către Fundația Humanitas Aqua Forte.

Vizual general Conferințele Despre lumea în care trăim jpg

Invitații și programul acestei ediții: 

Sâmbătă, 6 mai, ora 11.30 - Eveniment de deschidere

OLOF GRÄNSTRÖM, fost manager de proiect și dezvoltator de afaceri pentru Fundația Gapminder, fondată de Hans Rosling, a susținut prelegeri și workshop-uri despre tendințele la nivel global și despre factfulness, iar în prezent ajută companiile și organizațiile să înțeleagă comportamentul uman pe baza datelor. Conferința sa din deschiderea festivalului, cu tema „Ce anume se cuvine să rămână ferm într-o lume care se schimbă neîncetat?”, se va concentra pe schimbările demografice care au loc în acest moment în Europa, incluzând și informații din recensământul desfășurat anul trecut în România. Conferința va fi urmată de un dialog cu Cătălin Striblea, jurnalist, realizator de emisiuni de radio și co-host al podcastului Vorbitorincii.

Sâmbătă, 6 mai, ora 17.30

NOREENA HERTZ este considerată unul dintre liderii de opinie cu influență la nivel mondial, iar activitatea ei de cercetare și de consultanță, cărțile, devenite bestselleruri, ca și intervențiile în conferințe TED, la World Economic Forum de la Davos sau în seria Google Zeitgeist se situează la granița dintre economie, tehnologie, politică și sociologie și au avut contribuții recunoscute în studiul generației postmileniale și în construirea comunității. În dialogul cu tema „Secolul singurătății: o pledoarie pentru relațiile interumane”, pe care îl va avea cu Andreea Roșca, creatoarea podcastului The Vast & The Curious, Noreena Hertz ne va oferi o viziune plină de speranță și ne va arăta cum putem să ne vindecăm comunitățile, restabilind legăturile dintre noi. 

Duminică, 7 mai, ora 11.30

DANIEL ȘI MAXIMILIAN ZIELINSKI, parteneri seniori la firma internațională de arhitectură Foster + Partners, au în portofoliu proiecte internaționale unice, de la redesenarea Parisului sau a unui întreg oraș în Emiratele Arabe Unite până la sedii ale companiei Apple în Statele Unite sau stațiuni de clasă mondială la Marea Roșie. Conferința lor, cu tema „Cum ne poate îmbunătăți arhitectura viețile”, va prezenta bune practici care se aplică astăzi în arhitectură și în proiectarea mediului construit și moduri prin care putem influența anumite direcții care au cel mai mare potențial să ne conducă spre o organizare mai bună a lumii, care să o facă mai justă, funcțională, eficientă și sigură. Conferința va fi urmată de un dialog cu Horia-Roman Patapievici. 

Duminică, 7 mai, ora 17.30

RODICA ZAFIU, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București și cercetătoare la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan–Al. Rosetti“ al Academiei Române, este, prin cele peste o sută de studii publicate în reviste prestigioase de specialitate, dar și prin rubrica săptămânală care a apărut în ultimii 30 de ani în mai multe reviste culturale, unul dintre cei mai importanți și mai vizibili specialiști în studiul tendințelor limbii române actuale. Conferința sa, cu tema „Ce limbă mai vorbesc românii”, pornește de la premisa că limba pe care o vorbim este o parte importantă a identității noastre. Prin ce se deosebește limba română pe care o vorbim astăzi – acasă, pe stradă, cu prietenii, la birou, la tribună – sau cea pe care o scriem – mai ales pe ecranul calculatorului sau al telefonului – de limba română de acum zece, douăzeci, treizeci de ani, vom afla urmărind această conferință și dialogul din partea a doua, purtat cu Radu Paraschivescu.

Luni, 8 mai, ora 19.30

OLIVER JENS SCHMITT este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena și, din 2017, preşedintele Secţiei Filozofie - Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe. Cele trei cărți ale sale publicate până acum în limba română la Editura Humanitas, Corneliu Zelea Codreanu: Ascensiunea și decăderea „Căpitanului“ (2017), România în 100 de ani: Bilanţul unui veac de istorie (2018), și Balcanii în secolul XX (2021), au atras atenția cititorilor și presei și vor fi urmate în curând de un volum care va prezenta istoria Bisericii Ortodoxe Române. Prelegerea sa, cu tema „În fața Moscovei: Vecinii occidentali ai Rusiei de la Marea Baltică la Marea Neagră în perspectivă istorică”, analizează teritoriul locuit astăzi de finlandezi, suedezi, baltici, polonezi, ucraineni și români, într-un arc istoric larg, din Evul Mediu până în prezent, și relația lor, de mare competiție sistemică, cu Rusia. Conferința va fi urmată de un dialog cu Marian Voicu, autor, realizator de emisiuni de televiziune și coordonator al platformei Veridica.

Marți, 9 mai, ora 19.30 - Eveniment de închidere

MIRCEA MICLEA, autor, psiholog, antreprenor, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească și profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, fost ministru al educației și inițiatorul uneia dintre cele mai serioase propuneri de reformare a sistemelor de educație și cercetare, va susține conferința de închidere, cu tema „Ce merită să învățăm în școală?”. În conferința sa, Mircea Miclea propune patru dimensiuni care integrează cercetările recente din științele cognitive asupra funcționării creierului și care pot contracara faptul că nu avem garanția că cunoștințele dobândite astăzi vor fi relevante în lumea de mâine. Cum ajutăm copiii să își dezvolte autonomia, autodisciplina, gândirea de designer și atitudinea antreprenorială, veți afla pe larg din această conferință și din dialogul care o va urma, cu Gabriel Liiceanu.

Seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice „Despre lumea în care trăim” este organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în colaborare cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA. Puteți găsi informații detaliate despre conferințe și biografiile complete ale conferențiarilor și ale partenerilor de dialog și pe site-ul oficial http://www.lumeaincaretraim.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite