Lecţiile naturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia „Inspirat din natură“, de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, prezintă o sumedenie de obiecte şi tehnologii inventate plecând de la observarea atentă a mediului înconjurător. Fie că suntem creaţionişti sau suntem evoluţionişti, expoziţia demonstrează ceea ce se ştia deja: Dumnezeu (sau Natura) rămâne cel mai mare Inginer. Dovada: întreaga lume vie.

Expoziţia de la primul etaj al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) este una compozită şi greu de încadrat, pentru că adună laolaltă exponate dintre cele mai diverse: obiecte de design, creaţii textile, proiecte arhitecturale, fotografii şi nu mai puţin de 50 de materiale diferite.

Vizitatorul care nu are rău de înălţime şi se înalţă cu liftul exterior până la etajul expoziţiei „Inspirat de natură" este însă răsplătit, pătrunzând în sala întunecoasă, răcoroasă şi luminată de un verde spectral, pentru că poate asista la una dintre cele mai inedite şi complexe expoziţii deschise în această lungă vară ploioasă în Bucureşti. Dovada a fost făcută în ziua de duminică în care am vizitat expoziţia: etajul I, unde se află obiectele create de artiştii francezi şi nu numai, abunda în vizitatori, cu mult mai mulţi decât la panourile abstracte ale lui Gili Mocanu, de la parter, sau la straniile videoarturi ale Olgăi Kisseleva, de la etajul al III-lea.

Subiectul este inedit, original tratat şi, din păcate, deosebit de actual. Ceea ce leagă varietatea obiectelor adunate aici este sursa lor de inspiraţie: marea „carte" a naturii, şi, totodată, posibila lor aplicaţie în diverse aspecte ale vieţii cotidiene, în care ar putea înlocui actualele materiale, poluante şi energofage. Expoziţia „Inspirat de natură" („Inspiré par la nature") constituie un tur de orizont al „lecţiilor" pe care natura ni le dă în fiecare zi, doar că ar trebui să deschidem larg ochii şi să fim mai atenţi. Este exact ceea ce au făcut membrii Asociaţiei matériO, o veritabilă „bibliotecă a materialelor inovatoare".

Peştera lui Ali Baba

Înfiinţată în 2001, firma privată matériO a pus bazele unei reţele europene independente de cercetare a materialelor şi tehnologiilor inovatoare, oferind membrilor săi (designeri, arhitecţi, scenografi, graficieni, artişti) o foarte largă selecţie de materiale şi semiproduse necesare în procesul de creaţie. Prin urmare, fiecare dintre showroomurile matériO (din Paris, Anvers şi Barcelona) este o adevărată „peşteră a lui Ali Baba", cu sumedenii de eşantioane dispuse într-un mod cât mai atractiv şi cuceritor. De fiecare dată - şi expoziţia de la Bucureşti nu face excepţie -, organizatorii imaginează o scenografie demnă de un laborator science-fiction, în care vizitatorii merg din descoperire în descoperire.

Pornind de la constatarea că natura este o sursă inepuizabilă de cunoştinţe, expoziţia itinerantă (inaugurată la 16 martie 2010, la Lieu du Design, Paris) a selecţionat o colecţie de materiale şi tehnologii care aduc fiecare în discuţie chestiunea imitaţiei, a frontierei între natural şi artificial şi a biomimetismului. Sunt, de altfel, şi cele trei secţiuni în care este împărţită expoziţia: „Imitation" / „Imitaţie", „Agro-matériaux" („Agromateriale")şi „Biomimétisme" („Biomimetism").

Iată câteva exemple de efecte naturale: efectul lotus, descoperit în anii '70, cu funcţie de înlăturare a broboanelor şi de autocurăţare, inspirat de starea de suprafaţă a frunzelor de lotus; efectul piele de rechin, pus în lumina reflectoarelor în 2004, cu ocazia competiţiilor olimpice de nataţie; efectul „brusture" / velcro, descoperit în 1948 plecând de la ţepii de brusture observaţi pe blana unui câine - reproducând minusculele cârlige ale plantei după opt ani de cercetări, „velcro" este acum prezent peste tot în mediul nostru zilnic.

image

Pielea „zeilor"

Moştenitori ai acestor cercetări, mulţi designeri caută astăzi să se inspire din fenomenele naturale. Mathieu Lehanneur dezvoltă de mai mulţi ani „Eléments domestiques", al căror obiectiv este să creeze un habitat asemănător epidermei pentru reechilibrarea senzaţiilor şi emoţiilor noastre. Printre obiectele prezentate în expoziţie: „Elément O", adevărat plămân domestic, care asigură o bună oxigenare a aerului prin activarea spirulinei (algă microscopică).

Un alt exemplu: „artist multimedia, performer, la răscrucea dintre activism şi «design uman», Olivier Goulet decodează principiul identităţii după ce a scos în relief aspectul nedesăvârşit al speciei noastre pe cale de dispariţie («Insectes anthropomorphes» din 1998, «Trophées de Chasse Humain» din 1996). Imaginează mutaţia corpului omenesc şi trecerea individului egocentric la o formă de reţea cerebrală care ar conduce la optimizare relaţională. Din 2001 dezvoltă SkinBag într-o serie de organe externe din piele sintetică, metaforă a fuziunii dintre lumea organică şi cea digitală. Hainele SkinBag propun astfel o nouă formă paradoxală de nuditate a corpului nostru social. Mai exact, confecţionarea unui nou tip de piele care defineşte contururile lărgite (incluzând organele electronice) ale personajului nostru şi ale imaginii noastre".

În intenţia organizatorilor, expoziţia este un „mediu care tulbură simţurile şi ideile şi vă invită să vă întoarceţi la «lecţiile în natură» ale lui Leonardo da Vinci".

Info

„Inspirat de natură", expoziţie organizată de Institutul Francez din
Bucureşti şi matériO
Unde: Muzeul Naţional de Artă Contemporană (Palatul Parlamentului, intrarea prin Calea 13 Septembrie), etaj 1
Când: până duminică,
18 iulie, între orele 10.00
şi 18.00

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite