INTERVIU Lavinia Betea, istoric: „Invitația într-o tabără era privită cu invidie de ceilalți elevi“
0„Weekend Adevărul“ a discutat cu istoricul Lavinia Betea despre cum era perceput mersul în tabără în perioada comunistă, ce fel de activități se făceau și în ce condiții, dar și despre celebrele tabere pentru studenți de la mare, unde existau distracții chiar și sub ochii informatorilor. De asemenea, istoricul explică și ce însemna o tabără de profil, unde școlarii simțeau că „aparțin unei elite“.
„Weekend Adevărul“: Ce însemna în timpul regimului comunist să mergi în tabără? Cum era privită această activitate?
Lavinia Betea: Taberele școlare erau privite ca o modalitate de stimulare a copiilor foarte buni la învățătură, care mergeau gratuit în calitate de fruntași. Reprezentau o răsplată pentru rezultate bune la școală sau la diverse competiții, cum erau cele de orientare turistică. Se făceau multe tabere pentru perfecționarea diverselor aptitudini. Era ceva formidabil să mergi într-o tabără sau stațiune, mai ales că generațiile dinaintea ta nu avuseseră parte de asta. De obicei, se stătea în tabără câte două săptămâni și existau niște ceremonialuri pionierești, însă erau privite cu oarecare indiferență. Nu era acest filtru introdus ulterior în anii de după căderea regimului comunist. În acea perioadă, distracțiile erau foarte puține și invitația într-o astfel de tabără era un eveniment privit cu oarecare admirație, chiar invidie de către ceilalți elevi. De fapt, călătoreai gratis, iar în taberele de profil învățai ceva în plus și simțeai că aparții unei elite, că te afli printre tinerii din toată țara care au niște aptitudini similare cu ale tale. În timpul taberei, îți făceai diverși prieteni din întreaga țară, iar după, corespondai cu ei prin scrisori. Chiar eram încurajați să facem asta.
Aventură și emoții
Ce fel de activități se făceau în astfel de tabere? Știm că erau și tabere de profil...
Erau și tabere școlare de recreere, în care totuși trebuia să existe un program. Nu poți ține un anumit număr de copii stând degeaba timp de două săptămâni, trebuie să ai niște activități pentru ei. Cele mai râvnite locuri erau cele de la mare: Năvodari pentru pionieri, Costinești pentru UTC-iști și, mai ales, pentru studenți. De asemenea, existau și tabere de profil. De exemplu, eu eram redactor-șef de revistă școlară la Liceul Pedagogic din Arad și am mers în trei tabere pentru redactorii-șefi de reviste școlare. Erau niște tabere de instruire, de introducere în profesie. Erau tabere foarte atractive: te întâlneai cu gazetari care îți vorbeau despre cum se face o revistă „Lumea“, „Scânteia Tineretului“ sau „Cutezătorii“, ce înseamnă redactarea unui articol... Deci învățam niște lucruri utile. Eram organizați pe detașamente, din care făceau parte câte două județe. Nu erau atât de multe reviste școlare în anii ’80, când era penurie de hârtie. În timpul acelor săptămâni, trebuia să redactezi un fel de ziar. Bineînțeles, făceam totul de mână: se publicau articole, poezii, se desena, se tehnoredacta. Apoi se făcea un fel de concurs și se dădeau premii. Era o competiție care însemna emoție, efort de a ieși printre primii, iar când te întorceai acasă erai felicitat pentru contribuție. Se mai organizau spectacole și alte competiții. Însă aveau un program-cadru: trezirea era la o anumită oră, luam micul dejun, se făcea careul de dimineață – se dădea un fel de raport. De exemplu, în tabăra de recreere de la Costinești, și plaja se făcea organizat, la program. Urma apoi masa de amiază și urmau diverse activități. Exista o disciplină. Însoțitorii nu luau cu ei copii care ar fi pus probleme de disciplină.
Ce condiții erau în astfel de tabere?
În unele erau dormitoare de 10 paturi, chiar 20, iar comandanții de detașament (învățător sau profesor însoțitor) dormeau împreună cu elevii, iar pentru ei se considera activitate, nu recreere. Mâncarea era de cantină, gătită în fiecare zi, și n-am auzit să fi fost toxiinfecții alimentare, dar nici nu existau rafinamente culinare.
Dincolo de aceste tabere gratuite pentru elevii cu rezultate bune, se organizau și tabere plătite de către părinți?
Da, cele de recreere, dar prețurile erau mult mai mici raportat la veniturile oamenilor decât sunt cele din zilele noastre. Însă, ceea ce se cere acum, în ceea ce privește condițiile, nu exista atunci.
Discoteci și plajă de nudiști
Dacă nu făceai parte din asociațiile sau organizațiile specifice regimului, puteai merge în aceste tabere școlare gratuite?
Eu nu cunosc niciun student sau elev care să nu fi făcut parte din aceste organizații. În anii ’50 începutul anilor ’60, dacă nu aveai origine socială bună, nu erai primit la pionieri sau în UTC. Însă după ce Gheorghe Gheorghiu-Dej a eliberat toți deținuții politici, iar în ’64 a fost desființată categoria de deținut politic, nu se mai ținea seamă nici la intrarea în facultate (nu mai exista un numerus clausus). Deci nu știu cum ar fi putut spune un copil „eu nu vreau să fiu pionier sau UTC-ist“. Era în deplină simetrie cu condiția ta de elev sau de student. Nici tu nu făceai caz de asta, era ca și când ți s-ar fi introdus acum în orar o oarecare disciplină. Generațiile din ’65 încoace așa au fost. Putea merge oricine în tabere.
Se pare că Securitatea a supravegheat îndeaproape taberele de studenți de-a lungul vremii, în anumite perioade poate mai mult decât în altele. Însă care era atmosfera în aceste tabere?
Nu știu dacă realitatea corespunde cu ceea ce se spune acum despre acele vremuri. Într-adevăr, în fiecare an de studiu existau niște informatori, însă nu știu ce ar fi putut informa. Nu am văzut pe nimeni să fi pățit ceva din cauza faptului că a spus bancuri. În taberele studențești exista mai multă libertate decât în cele ale pionierilor sau UTC-iștilor. În timpul studenției, am fost împreună cu soțul meu într-o tabără la mare, pur și simplu am primit niște bilete gratuite la mare și nu am fost incluși în niciun program. Ni s-a repartizat o cameră la subsolul unei clădiri din Eforie Sud, toaleta și dușurile erau comune, însă eram mulțumiți și fericiți că mergem la mare gratuit. Erau acele tabere la Costinești, unde se edita un ziar, exista Radio Vacanța, se făceau discoteci, se cunoșteau studenți din toată țara. Distracțiile erau cu totul altfel. Pentru mine, este încă o enigmă faptul că la Costinești exista o plajă de nudiști lângă epava aceea celebră, unde mergeau în special studenți. Cu siguranță, conducerea știa. Ulterior, am aflat dintr-o carte că în Germania Democrată nudismul era ceva destul de obișnuit. Nu aș putea să spun că distracțiile acestea semănau cu cele de astăzi. Atunci nu avea mai nimeni prea mulți bani, nu existau roabele cu șampanie, discotecile exclusiviste, ci erau lucruri pentru toată lumea. Pur și simplu erai fericit de binefacerile naturii: soarele, marea, plaja, de călătoria în sine... Mersul în tabără era ceva foarte special pentru timpul respectiv, o experiență pe care o asimilai ca pe o mare aventură.
Se încarcă comentariile...
