FRAGMENT „Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane”, de Teodor Baconschi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antropologul şi teologul Teodor Baconschi                                                      FOTO: Editura Polirom
Antropologul şi teologul Teodor Baconschi                                                      FOTO: Editura Polirom

Recent, la Editura Polirom, a fost publicat volumul „Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane”, de Teodor Baconschi, apărut şi în ediţie digitală. „Adevărul” prezintă, în premieră, un eseu din cartea lui Baconschi.

„Teologilor încruntaţi şi schimnici, Teodor Baconschi face să le succeadă, în cultura noastră, zîmbetul urban şi bine-crescut al teologului de lume. Deloc întîmplător, anume «rîsului patriarhilor» i-a dedicat Baconschi, la începuturile sale, un studiu erudit şi savant. Scriitor fluent, condescendent şi aulic, el practică un umanism destins şi informat, cu gravităţi amuzate şi politeţi uneori persiflante, ce trădează un scepticism faţă de lume şi lucruri pe care calma şi statornica sa credinţă în ortodoxie, creştinism şi Biserică nu îl poate nici ascunde, nici înlătura. Fraza sa bine scrisă şi aşezată, închegată din toate încheieturile şi prinsă la patru ace cu toate încuietorile e frisonată de nervurile inteligent trasate ale calificativelor, care o pun în mişcare prin înţepăturile cîte unui adjectiv cînd maliţios, cînd amuzat, cînd glacial. Multe formulări sînt memorabile, în stilul clasic francez al contrastelor care scot caracterizarea din jocul anulărilor şi al contradicţiei. Prin sunetul său de fond, scrisul lui Baconschi sugerează o natură funciarmente serioasă, care însă, prin liniile ei melodice şi unele sunete mai înalte, aduce la lumina reflectoarelor, în plină scenă, un temperament jovial şi dispus la amuzamente. De aici armoniile atrăgătoare şi cantabile pe care scriitorul le scoate din mai toate subiectele sale, chiar şi cînd sînt dificile. Îl ajută talentul diplomatic, care valsează elegant cu aporiile. 

Deşi scrisul lui Baconschi e de atitudine şi mobilizează în formularea judecăţilor-convingeri, proza lui e mai presus de orice politicoasă, urbană, civilă, debonară. Din punctul de vedere al lucidităţii, Baconschi este întru totul occidental, dar unul care a rămas în fondul său afectiv, din gust şi înclinaţie, dar poate şi din orgoliu, un oriental. Ca orice oriental, ştie de toate şi din toate; ca un occidental, le ştie temeinic şi cu relativism critic. Nimic nu îl convinge pînă la capăt, adică pînă la schimbarea vieţii, dar asta pe un fond de credinţă statornică în Dumnezeu, care ilustrează perfect, am impresia, geniul religios care ne e specific nouă, românilor: să porţi o credinţă absolută ducînd o viaţă relativă.” - H.-R. Patapievici, despre cartea lui Baconschi. 

-FRAGMENT-

„Vicii, patimi şi virtuţi”, eseu din volumul „Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane”,  Polirom, 2020

„Cioran a fost adesea privit ca urmaşal moraliştilor francezi din Marele Secol: La Rochefoucauld, Chamfort, La Bruyère, Pascal, Vauvenargues şi Fontenelle, pentru a nu‑i cita decât pe cei reţinuţi de posteritate ca mari autori. Erau «oamenii oneşti» ai veacului al XVII‑lea, când – pe linia inaugurată de Montaigne – scriitorii se detaşau de propriile patimi, ridicându‑se deasupra egoismului curent, în speranţa că, de la marea înălţime a nepăsării lucide, poţi îmbrăţişa cu un ochi obiectiv la forme entière de l’humaine condition. Aristocraţi de sânge sau de robă, aceşti oameni ai pleiadei clasiciste au văzut morala ca pe o fiziologie a viciilor şi virtuţilor. Nu‑şi propuneau, clerical, să edifice, adică să răspândească pietatea, cât să obiectiveze (ca într‑o disecţie anatomică) intimitatea cel mai adesea inavuabilă a sufletului omenesc. Pascal e singurul care s‑a dedicat unei apologetici creştine, din perspectiva grupării de la Port Royal. Pentru el, intimitatea rima cu infinitatea anxiogenă a universului privit prin lentila telescopică. Restul «plutonului» anticipa însă duhul taxonomic al Enciclopediei lui Diderot pe o linie naturalistă: cunoaşterea e o listă de obiecte, un inventar pe cât posibil exhaustiv de calcule, definiţii şi descrieri seci. Erau, altfel spus, moderni dezvrăjiţi, sceptici şi agnostici, sardonici şi răi de gură în stilul care avea să facă gloria lui Voltaire: conta vorba de duh perfect exprimată, nu indulgenţa divină sau opinia vulgară. Inteligenţa nu servea credinţa şi cauza Bisericii, cât plăcerea maliţiozităţii cinice, sub haina unei frazări impecabile. Nu e de mirare că Nietzsche i‑a admirat pe faţă, socotindu‑i modele de entuziasm fără Dumnezeu. Intraţi în canon, studiaţi în universităţi, traduşi în multe alte limbi, moraliştii veacului al XVII‑lea au dus moştenirea lui Machiavelli până în pragul revoluţiilor care au zguduit lumea veche, instalându‑ne până azi într‑o antropologie a revoltei şi a tapajului prometeic. Ei n‑au apărut din nimic. Se simte că i‑au recitit pe filozofii stoici, din tratatele cărora poţi afla cât este omul de slab, nevolnic, agresiv, trădător şi la rigoare ticălos şi cum justifică el aceste limite din perspectiva dreptului de a supravieţui. Când La Rochefoucauld scrie că «adevăratul gentilom nu se implică în nimic», revine la suprafaţă tema ataraxiei.

Găsesc în La Rochefoucauld tot ce‑i mai de soi în secolul al XVII‑lea francez. Om al frondei, descins dintr‑o familie aproape regală (şi mereu vecină cu suveranii), militar încercat (şi rănit) în numeroase campanii ale războiului civil, ducele nostru a scris Maximele asemenea lui Marcus Aurelius, de parcă s‑ar fi avut în vedere numai pe sine însuşi. Găsim în gândirea lui ceva din pesimismul protestant, cu nucleu paulin. Tema lui predilectă rămâne inima care trădează raţiunea: tumultul umoral, în conflict cu interesul logic de a depăşi, prin virtute şi credinţă, urmările păcatului originar. Patimile devorează sufletul şi compromit mântuirea. Fluidele corporale, dispoziţiile fiziologice, iraţionalul pătimaşal afectelor – iată duşmanii libertăţii şi groparii oricărei pretenţii de supremaţie în ordinea umană (care e oricum fragilă şi total iluzorie). Dincolo de modernitatea acestei viziuni sumbre, ducele ne e contemporan şi prin relativizarea frontierei bine‑rău (marile defecte sunt apanajul marilor oameni), completată prin denunţarea logodnei dintre ipocrizie şi amorul propriu.

Teodor Baconschi_Efectul de lupă_copertă_Polirom

Merită semnalată şi modernitatea formulei practicate: maxima ca minimă. Reflecţia fragmentară, sintetică, lapidară, epitafică. Efortul de a extrage din haosul mental o pepită expusă în lumina rece a conciziei precise. A spune lucrurilor pe nume înseamnă a regăsi, cumva, limbajul adamic. Fără înflorituri, volute, acolade sau digresiuni retorice. Absolutul stilistic e atins după eliminarea oricărui element superfluu. O mostră finală, spre trezirea apetitului de (re)lectură: «Ceea ce adesea ne împiedică să ne dedicăm unui singur viciu e faptul că avem mai multe»...

«Genul eseistic a punctat modernitatea – de la Montaigne la Matthew Arnold – reuşind să supravieţuiască în atmosfera versatilă a postmodernităţii, căreia îi corespunde prin concizie, curiozitate politropică şi montaj fragmentar. El figurează literar accelerarea timpului istoric, dispersia cognitivă şi confluenţele interdisciplinare, celebrînd implicit un anume hedonism al tatonării sugestive. Fidel obiceiului de a-mi reuni periodic, în volum, textele altminteri blocate în efemeride, le-am strîns în cel de faţă pe cele din ultimii ani, apărute iniţial în săptămînalul cultural Dilema veche. Cititorii vor regăsi aici registrele unor centre de interes (pentru mine) definitorii: relaţia noastră cu Occidentul, cu propria societate, cu faptul religios şi cu marile cărţi.» (Copyright: Editura Polirom)

Foto: Adevărul/ Eduard Enea

Teodor Baconschi - FOTO Eduard Enea

Teodor Baconschi s-a născut la Bucureşti, 14 februarie 1963. Masterat şi doctorat în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris‑Sorbonne (Paris IV, 1995, magna cum laude). Studii postdoctorale la New Europe College (Bucureşti, 1996).

Carieră diplomatică: ambasador al României la Sfîntul Scaun, Ordinul Suveran de Malta şi Republica San Marino (1997‑2000); director general MAE (2001‑2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002‑2004); secretar de stat pentru Afaceri Globale (MAE, 2004‑2006); consilier prezidenţial (2006‑2007); ambasador al României în Republica Franceză şi Principatul de Monaco (2007‑2009); ministru al Afacerilor Externe (24 decembrie 2009 – 24 ianuarie 2012); ambasador în Centrala MAE (2015‑).

Publicaţii sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Paris, Desclée de Brouwer, 1996; Rîsul patriarhilor. Eseu despre rîs în patristica greacă, Bucureşti, Anastasia, 1996; Iacob şi îngerul, Bucureşti, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinţei, Bucureşti, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Bucureşti, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Bucureşti, Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Bucureşti, Editura Pro, 2004; Insula Cetăţii. Jurnal parizian, Bucureşti, Curtea Veche, 2005; Despre necunoscut, Bucureşti, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în cotidianul românesc (ilustraţii de Devis Grebu), Bucureşti, Curtea Veche, 2009; Biserici de lemn din Maramureş, album UNESCO, 2010.

Publicaţii sub semnătura Teodor Baconschi: Creştinism şi democraţie, Bucureşti, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. O mărturie diplomatică (în dialog cu Armand Goşu), Bucureşti, Curtea Veche, 2013; Facebook. Fabrica de narcisism, Bucureşti, Humanitas, 2015; Anatomia ratării. Tipuri şi tare din România postcomunistă (în dialog cu Dan‑Liviu Boeriu), Bucureşti, Humanitas, 2016; Cetatea sub asediu. Însemnări despre credinţă, raţiune şi terorism, Iaşi, Doxologia, 2016; Fascinaţia tradiţiei. Studii patristice şi de istorie a religiilor, Bucureşti, Lumea Credinţei, 2017; Mic almanah al marilor oameni (pe care iam cunoscut), Iaşi, Polirom, 2018; Darul desăvîrşit. Gînduri despre civilizaţia creştină, Iaşi, Doxologia, 2018; Mărturii încrucişate. Faptul creştin în era smartphone (în dialog cu Răzvan Bucuroiu), Bucureşti, Lumea Credinţei, 2018; 365 de lămuriri în compania lui LaurenţiuCiprian Tudor, Iaşi, Polirom, 2019; Averea bunei educaţii, Bucureşti, Univers, 2019.

Decoraţii: Comandor al Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della Solidarietà Italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franţa), Cavaler al Ordinului Serviciul Credincios (România).

Membru în Asociaţia Internaţională de Studii Patristice (Paris) şi în Uniunea Scriitorilor din România.

 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite