DOCUMENTAR Povestea ștrandurilor bucureștene, loc de înfruntat verile toride
0Ștrandurile din Capitală erau adevărate oaze pentru cei care nu plecau în vilegiatură în timpul sezonului cald, locuri unde întâlneau toate straturile sociale – chiar și viitorul Rege Mihai, pe când era copil, frecventa bazinul cu valuri de la Lido, pentru a învăța să înoate.
Începutul de secol XX nu avea să aducă doar schimbări teritoriale și sociale, ci și de mentalitate. Dacă până la Primul Război Mondial, cutumele trebuiau respectate cu sfințenie, inclusiv cele vestimentare, mai ales în rândul femeilor, după Marele Război a început un fel de liberalizare ce a dat startul unui cult al modei și al corpului atletic ce trebuie să se facă văzut, dar și accesului marii populații la distracții ce păreau a fi destinate doar „înaltei clase“.
După gong, intră bărbații
În timp ce mai marii și avuții țării părăseau de obicei Capitala în căutarea naturii din provincie, cu speranța de a scăpa de căldura înăbușitoare ce învăluia străzile centrului cultural și politic al țării, restul locuitorilor rămâneau vrând-nevrând să îndure arșița nimicitoare a Bucureștiului. Unii încercau să scape de ea frecventând singurul ștrand din oraș, Tirul (de pe strada Apolodor nr. 2), unde, bineînțeles, femeile și bărbații se puteau răcori în apă doar separat. Astfel că celor dintâi li se permitea să se bucure de ștrand de la orele 10.00 până la 12.00, iar abia apoi și bărbaților. „La ora 12.00 fix suna gongul. În rândurile cucoanelor se producea un fel de panică: «Vin bărbații!». Bărbații așteptau cu răbdare la poarta bazinului «Tir», până ce nu mai era nici o sportivă în bazin“, se preciza în săptămânalul „Ilustrațiunea Română“.
Însă odată cu încheierea tragediei care marcase o lume întreagă, vechile tradiții și obiceiuri încep să fie lăsate în urmă. Astfel că și emanciparea femeilor capătă noi forme: corsetele sunt lăsate în secolul trecut, rochiile lungi, până în pământ, devin mai scurte, iar corpul feminin se bucură din ce în ce mai mult de razele soarelui, iar segregarea bazată pe sex începe să își piardă substanța. Ce era interzis devine permis, ce era ascuns este scos la lumină. „Ștrandul și Lido, privite la apariție ca niște institute de perdiție și boicotate de moraliști, sunt astăzi colțurile preferate ale desfășurării vieții sportive și mondene. Nici un costum, nici o atitudine nu șochează. Totul e privit sub prisma sportului și a nouei mentalități, desbărată de prejudecăți și principii învechite“, așa era descrisă atmosfera acelor ani într-un număr din 1929 al „Ilustrațiunii Române“.
Ștrandul Kiseleff, „bazinul fără pereche în Europa“
În acest climat social apar și primele concursuri de Miss Ștrand şi Miss România, precum și primul ștrand în care femeile și bărbații se pot bucura de soare și apă împreună: Ștrandul Kiseleff. Construit în doar 52 de zile și „apărut ca din pământ“, ștrandul a impresionat încă din zilele inaugurării din 1929, chiar dacă lucrurile nu au mers chiar șnur. Totuși, „cei puși să conducă monumentala operă și-au înțeles menirea și, cu o perseverență rară, au procedat la înlăturarea a tot ceea ce nu corespundea cerințelor. Astăzi, imensa construcție dintre Școala de Agricultură și Hipodromul Băneasa este gata să concureze cu instalațiile similare din străinătate“, se preciza în articolul din publicația citată. Iar dotările celui denumit „cel mai mare bazin din Europa“ nu erau de ici, de colo, ci chiar din contră, așa cum aflăm dintr-o reclamă publicată în „Revista generală ilustrată“: cea mai mare plajă artificială, cu 200 de cabine, 14.000 mp plaje de nisip, bazin special pentru copii, aparate de educație fizică, piste pentru curse, tenis, cabinet medical condus de doi medici, personal special de salvare și nu numai.
În ceea ce privește satisfacerea papilelor gustative, vizitatorii aveau de unde alege, întrucât în incinta complexului se aflau mai multe zone în care se putea mânca pe săturate: restaurant, braserie și cafenea. De asemenea, în cadrul complexului se putea și telefona, se puneau scrisori la poștă, se putea telegrafia, dar se și dansa pe jazz berlinez într-o zonă specială, cu parchet pentru dans, pe plajă. Totodată, supravegherea bazinului era asigurată de profesori de înot speciali și de membrii federațiilor sportive. Programul bazinului era de la 6 dimineața la 8 seara, iar cei care nu aveau costum de baie puteau închiria, în timp ce aceia care nu știau să înoate puteau lua lecții de înot „sub direcțiunea d-lui profesor Focșa“. Prețurile de intrare în complex variau: 50 de lei/pers. cu drept de baie și cabină la dispoziție; 20 de lei/pers. cu intrare de la 9.00.
Dincolo de scopul recreațional al complexului, acesta a contribuit și la dezvoltarea natației românești, așa cum aflăm dintr-un articol semnat de Jenny Dumitrescu în „Ilustrațiunea Română“: „Pentru sport în sine, ștrandul constituie un aport considerabil. A fost suficient să se construiască acest bazin de mari dimensiuni, pentru ca natația să ia un neobișnuit avânt. Grație realizării acestei admirabile opere am putut asista mai demult la prima întâlnire nautică inter-orașe, iar mai de curând la un veritabil match inter-cluburi. Cu prilejul acestor două întruniri am făcut o constatare îmbucurătoare. Sportul nautic are în Capitală câțiva reprezentanți de elită, a căror muncă trebuie încurajată pe toate căile. Este necesară sprijinirea elementelor de clasă, pentru a putea face din Capitala României Mari, un puternic centru nautic, de la care provincia să ia exemplu“. Mai târziu, în perioada comunistă, complexul a fost modificat și a devenit cunoscut sub denumirea de Ștrandul Tineretului, iar după anii 2000 suprafața lui a fost înjumătățită.
Bazinul cu valuri de la Lido
Povestea bazinului Lido începe odată cu cea a palatului cu același nume care parcă stătea de strajă în fața lui. O clădire modernistă cu influențe Art Deco construită în 1930 după planurile arhitectului Ernest Doneaud, palatul a devenit cunoscut datorită bazinului pe care „îl ascundea“ în spate. Aici, bucureștenii parcă puteau simți mirosul mării aflate la sute de kilometri distanță în timp ce se lăsau purtați de valurile artificiale, dar se bucurau şi de orchestră, de zona de dans și de mese pentru care era nevoie de rezervare făcută din timp, căci atât de mare era cererea. Opera îi aparține arhitectului maghiar Sebestyén (Spitzer), cel care cu doar trei ani înainte proiectase la Budapesta prima piscină cu valuri artificiale din lume.
„Bucureștenii au, în sfârșit, un mijloc minunat să scape de căldură: fac băi în grandiosul Bazin «Lido» cu valuri maritime, situat în centrul Capitalei, în bulevardul Brătianu colț cu strada Franklin. În fiecare zi, mii de oameni profită de minunata invenție a valurilor «Bazinului Lido», valuri cari au forța și eficacitatea valurilor mării. Când ies din valuri, vizitatorii bazinului «Lido» găsesc în jurul piscinei splendide grădini și terase solare, înzestrate cu admirabile aparate electrice de gimnastică și de masaj. La ora aperitivului, după amiaza la ceai, seara la dineuri, animația întreținută de un jazz excelent și de renumitul restaurant «Cina-Lido» e extraordinară. E inutil să adăugăm că «Bazinul Lido» cu valuri maritime e centrul sezonului bucureștean și ținta primei vizite a tuturor străinilor și oficialilor care vin în vizită în București“, așa ne este prezentată atmosfera acelor vremuri într-un articol din revista „Realitatea Ilustrată“ publicat în iulie 1930.
Aceeași publicație titra, doi ani mai târziu, faptul că însuși Regele Mihai obișnuia la vârsta de 11 ani să meargă la Bazinul Lido din Bulevardul Brătianu pentru a învăța să înoate: „Actualmente, unul din oaspeții cei mai credincioși ai bazinului cu valuri «Lido» este Marele Voevod Mihai, care vine aci pentru a învăța tehnica înnotului (sic!)“. Se pare că în iarna din 1932-1933 bazinul chiar a fost acoperit astfel încât cei care voiau să își continue antrenamentul și în sezonul rece o puteau face fără doar și poate.
La Ștrandul Obor, cu chiloți lungi și bonetă de panama
Câțiva ani mai târziu, bucureștenii adunați din toate colțurile țării în Capitala tuturor posibilităților românești au o nouă opțiune de a se delecta, dar mai ales de a se răcori pe timp de vară: Ștrandul Obor, construit în anul 1936. Deși nu avea aceeași gamă variată de opțiuni pentru vizitatori precum magazine diverse, două restaurante, jazz şi braserie precum Kiselefful, Ștrandul Obor era o opțiune bună pentru cei care voiau să scape de arșița verii bucureștene și să se bucure alături de prieteni, familie sau parteneri de o bălăceala à la carte.
Pentru unii, experiența unui ștrand cu mult tineret, care trăiește după noi reguli, putea fi una chiar stânjenitoare. Acesta a și fost cazul unui senior în vârstă de 60 de ani care rămăsese fidel modei tinereții lui: chiloții mai lungi de baie. Momentul în care bărbatul a atras atenția tinerilor prezenți a fost prezentat într-un articol din iulie 1936 al „Ilustrațiunii Române“: „Indiscreția tineretului care îl înconjurase în chip spontan o justifica însă boneta de panama albă, pe care o purta, aproape cochet, ca o școlăriță de curs superior... Dela pântece până jos, acoperind în întregime rotula genunchilor... curgeau, flotanţi, chiloții largi, din ce în ce mai largi...“. Însă, chiar dacă cele două generații se pare că sunt în conflict, seniorul (mai înțelept) încearcă totuși să se împrietenească cu tinerii întrebând dacă apa este adâncă, însă răspunsul lor a fost unul comicăresc: „Nu prea adâncă. (...) De altfel, am impresia că înotați foarte bine...“, făcând de fapt referire la pantalonii bărbatului.
Desigur, șotiile și glumele se petreceau și între tineri, mai ales că toți erau puși pe distracție și voie bună în încercarea de a se bucura la maximum de fiecare clipă a verii. Pățitul unei astfel de șotii a fost un tânăr numit Dan care nu știa să înoate, dar prietenii lui au avut „grijă“ să îl ajute: „Ridicat din toate părţile, acel care răspundea la numele de Dan a fost învârtit mai întâi în aer, cu o întreagă ceremonie, după aceia, brusc, sec şi fără multe formalităţi, asvârlit în apă, ca un bolovan...“. Cerând ajutorul celor de pe margine în timp ce se zbătea să își mențină capul la suprafața apei, Dan primește un răspuns nu tocmai îmbucurător: „Lasă, Dane, că aşa înveţi. Era păcat de tine“.
Ștrandul Bragadiru: pe șezlong, nisip sau iarbă
La mijlocul deceniului interbelic, un alt ștrand își deschide porțile pentru bucureștenii dornici de relaxare, bronz, înot și voie bună: Ștrandul Bragadiru. „Strada Izvor scobora la vale, între zidurile de piatră ale Stadionului Sportiv și poarta măreață a Ștrandului Bragadiru. Spre acel capăt de București, casele sunt mai rare, ca la bariere de târguri, mai mici și mai umile, cu câte-un maidan bătătorit de picioarele copiilor și invadat de buruiene și câte-un gard știrb de scânduri – așa cum se văd la țară ori în orășelele de provincie“, se precizează în volumul de reportaje „Stele și luceferi“ semnat de Profira Sadoveanu.
La Bragadiru, bucureșteni de toate vârstele găseau momente de relaxare pe iarbă, pe șezlongurile așezate în diverse poziții sau la zona special amenajată pentru a lua masa sau, pur și simplu, pentru a se bucura de o răcoritoare. Ștrandul era echipat cu vestiare și cabine, care puteau fi folosite de toți cei care aveau bilet de intrare, nefiind necesară plata unei sume suplimentare. Cei care voiau să se bucure de o zi la soare primeau o fisă după ce își lăsau hainele pe umeraș și doar cu ea și le puteau recupera la sfârșitul zilei. Unii își așezau prosopul pe iarbă, alții pe zona cu nisip, apoi începea distracția. Curajoșii se aventurau în zona unde bazinul avea adâncimea de până la 4,5 metri, cei care nu prea știau să înoate preferau zona unde apa avea adâncimi mai mici, chiar până la 80 de centimetri. Chiar dacă în anii ’70 lângă ștrand s-a construit un alt bazin mare, mai târziu întreaga zonă a fost distrusă.
Capitala a avut numeroase ștranduri și bazine, locuri unde competițiile sportive se țineau aproape anual, în care bucureștenii se mai răcoreau în zilele toride de vară, mai dansau pe jazz sau se bucurau de o masă bună. Astăzi, multe dintre ele au dispărut, altele au rămas în paragină, dar toate au supraviețuit în memoria celor pentru care reprezentau o oază de relaxare.
Se încarcă comentariile...
