Chris Hadfield

AVENTURĂ Chris Hadfield, primul canadian care a păşit în spaţiu, celebru pentru că a cântat la chitară plutind prin Staţia Spaţială Internaţională, povesteşte despre pericole şi despre felul cum se vede viaţa de dincolo de Terra. Volumul lui „Ghidul astronautului pentru viaţa pe pământ” a aparut de curând la Editura Nemira şi va fi lansat la targul de carte Gaudeamus.

Chris Hadfield, primul canadian care a păşit în spaţiu, s-a născut pe 29 august 1959 şi şi-a petrecut copilăria la o fermă din Ontario. Peste ani, avea să devină primul canadian care a zburat în spaţiu şi, mai mult de atât, primul astronaut care a cântat la chitară plutind prin staţia spaţială. A devenit o adevărată vedetă pe internet, pentru mesajele lui despre cum arată viaţa de dincolo de Terra şi pentru videoclipurile în care versurile deloc întâmplătoare ale melodiei alese, pentru a-şi lua rămas-bun de la Staţia Spaţială Internaţională – „Deşi am zburat 100.000 de mile, simt că stau pe loc şi ştiu în scurt timp că vine timpul să plec” –, au impresionat o întreagă planetă. În 1992 s-a alăturat programului derulat de Canadian Space Agency, iar trei ani mai târziu a fost implicat în prima misiune în spaţiu, în cadrul căreia a ajuns pe staţia spaţială Mir. În 2001, la bordul STS-100, a viziat International Space Station (ISS), iar în 2012 a luat parte la Expedition 34 pe ISS. În 2013 a fost numit comandat ISS pentru Expedition 35, coordonând o echipă de cinci astronauţi şi contribuind la numeroase experimente ştiinţifice. În 2013 misiunea a luat sfârşit. La scurt timp după întoarcere, şi-a anunţat retragerea, punând capăt unei cariere de pilot militar şi astronaut care a durat 35 de ani. Volumul său autobiografic, „Ghidul astronautului pentru viaţa pe pământ” ,apărut în acelaşi an, a devenit bestseller New York Times, iar în această toamnă, traducerea publicată la Editura Nemira va fi lansată şi în România, la Târgul Gaudeamus. Am stat de vorbă cu Chris Hadfield, o întâlnire peste mări şi ţări, prin Skype, într-o după-amiază, de toamnă la Bucureşti, care, la Toronto era o dimineaţă însorită. Cea mai importantă dintre lecţiile lui: „pregăteşte-te pentru ce e mai rău şi bucură-te de fiecare clipă”.

Acum vreo 50 de ani, în Ontario, în Canada, un băieţel născut într-o familie de fermieri, visa să plece în spaţiu. Cum s-a născut, de fapt, acest vis?

Într-o zi, mi-a venit ideea că eu o să ajung cineva important când o să mă fac mare. Când aveam nouă ani mi-am dat seama că vreau să fiu astronaut. Era ridicol, Canada neavând un program dedicat astronauţilor şi nici o agenţie specială. Dar am aflat că imposibilul e posibil. De obicei, printr-o muncă titanică. Am înţeles, aşadar, că e foarte puţin probabil să ajung în spaţiu, dar că pot măcar să încerc. Şi mi-am zis că trebuie să fac ceva în acest sens, să mă hotărăsc, să mă duc spre ce mi se pare interesant şi mă provoacă să-mi pun la încercare limitele. De ce să nu te străduieşti să faci ce te incită cu adevărat? Cel mai mult contează să-ţi placă drumul spre a deveni ce visezi să devii. Asta e cheia. Poate că n-o să zbori în spaţiu, dar o să ai un corp sănătos, o să fii ingineri, pilot, pilot de încercare o să vorbeşti alte limbi, o să te provoci şi poate o să conduci o navă spaţială!

Prima misiune în spaţiu cum a fost? De neuitat, ca prima iubire?

Toate momentele importante din viaţă sunt de neuitat. Şi am avut multe. În plus, sunt căsătorit cu prima iubire...

Aşadar, fascinaţia pentru spaţiu v-a schimbat viaţa. Se poate spune acelaşi lucru şi despre prima dvs. carte, bestseller internaţional, „Ghidul astronautului pentru viaţa pe pământ”, un volum deja tradus în peste 20 de limbi...

Viaţa nu mi-a schimbat-o cu adevărat. M-au schimbat mult mai mult deceniile de pregătire pentru viaţa de astronaut. M-au făcut ceea ce sunt. În ultimii douăzeci şi cinci de ani, în calitate de astronaut, am vorbit, am ţinut conferinţe şi comunicări într-o mulţime de locuri şi am observat că majoritatea oamenilor nu se gândesc la ce implică asta, la tot ce e în spate, la lucruri precum confruntarea cu pericolul, munca enormă depusă pentru ceva ce probabil că nu se va întâmpla niciodată, cum să ţii sub control totul, cum să te împaci cu ce e mai important în propria ta viaţă. Când mai era puţin înainte de ultimul meu zbor în spaţiu, m-am gândit să mă apuc de scris. Aşa s-a născut această carte. Am vrut să scriu ceva util, un fel de sinteză. Ideile sunt indispensabile pentru un astronaut de succes, dar şi pentru ceilalţi oameni.

E important să ştii cum să relaţionezi cu frica

Şi în ce fel v-au schimbat experienţele pe care le-aţi trăit în spaţiu? Aţi avut episoade extraordinare, precum cel cel în care aţi orbit, în timpul primei ieşiri în afara staţiei...

Exact! Nu ştiu dacă există cineva care ştie mai bine decât un astronaut ce înseamnă să-ţi asumi riscuri. De exemplu, riscul de a muri în prima mea misiune spaţială a fost de 1 la 38, adică îngrozitor... Cât despre episodul din timpul acelei prime ieşiri în afara staţiei a fost teribil. Ochiul stâng mi s-a închis brusc şi am simţit o durere foarte mare, fără să înţeleg de ce. Întâi m-am întrebat ce să fac, pe urmă mi-am zis că poate exact de asta am doi ochi, ca să-l folosesc pe al doilea, când unul nu mai funcţionează... Dar pentru că lacrimile nu curg decât dacă există gravitaţie, formaţiunea care creştea în ochiul meu s-a extins pe nas până când a cuprins şi ochiul drept, aşa că am devenit în acel moment orb. Mi-a fost frică, dar atunci şi nu numai am învăţat cât de important e să ştii cum să relaţionezi cu frica. Iar asta e valabil nu doar în spaţiu. Important e cum gestionăm pericolul? Cum ne pregătim pentru eşec? Nu-ţi asumi un astfel de risc decât dacă ai un scop pe care-l urmăreşti cu febrilitate. Iar cheia este în felul în care abordezi riscul. Cum relaţionezi cu frica în propria ta viaţă? Cum faci ca ea să nu-ţi domine faptele? Cum faci s-o ţii departe şi să-ţi urmezi drumul pe care ţi-l doreşti? Diferenţa dintre frică şi pericol mi se pare importantă şi, dacă ai găsit răspunsul şi poţi risca să pilotezi o navetă spaţială, atunci găseşti şi răspunsuri la probleme personale. Cum înţelegi şi conştientizezi faptul că se poate să lucrezi pentru ceva ce probabil nu se va întâmpla niciodată. Cum faci să rămâi un om fericit şi încrezător, când îţi concentrezi toată viaţa pe ceva ce ştii prea bine că e posibil să nu se întâmple. În carte sunt mai multe lecţii. Dar ele se rezumă la una: nu aştepta până la sfârşit să sărbătoreşti victoria! Dacă eşti campion olimpic la patinaj, nu aştepta să câştigi medalia de aur la Jocurile Olimpice ca să sărbătoreşti! Trebuie să sărbătoreşti zi de zi fiecare mică victorie. Cea mare poate că n-o să vină niciodată. Victoria trebuie să facă parte din geneza acţiunilor tale, dar nu e măsura succesului, dacă nu vrei să-ţi pierzi minţile.

„Pregăteşte-te pentru ce e cel mai rău!”

Una dintre lecţii sună aşa: „Pregăteşte-te pentru ce e cel mai rău!” Pe lângă ceea ce mi-aţi povestit, care au fost cele mai rele experienţe în spaţiu?

Au fost multe momente dificile. Dar trebuie să fii mereu pregătit pentru ce poate fi mai rău, căci situaţia se înrăutăţeşte tot timpul, peste tot. Şi nu doar în spaţiu, ci şi în viaţa personală, în viaţa profesională, pe plan internaţional (râde)... Astronautul trebuie să ştie ce eşec e cel mai probabil să urmeze şi să aibă soluţii. Azi-dimineaţă mi-am pus să sune două ceasuri, în caz că unul nu merge. Dacă aş fi pus doar unul, mi-aş fi făcut griji că se poate să ajung într-o situaţie fără ieşire. Am întotdeauna un plan B. Pare banal, dar e valabil pentru zborul într-o navă spaţială, pentru lansarea de rachete, pentru construirea de misiuni spaţiale. Cu cât mai mare e riscul, cu atât mai important e să vizualizezi eşecul şi să ai soluţii. Frumuseţea e că, atunci când ai soluţii, nu-ţi faci griji, nu eşti tensionat, nu ţii pumnii strânşi şi doar speri că o să fie bine. Pentru mine, cel mai important e să vizualizez eşecul, însă nu în sens negativ.

Dar coşmaruri aţi trăit în spaţiu?

Vizualizarea eşecului ar trebui să te ajute să nu ai momente de coşmar. Coşmarul este doar un alt fel de a spune nu am fost pregătit pentru ce s-a întâmplat.  Cele mai mari coşmaruri pe care le poţi avea într-o navă spaţială sunt trei: 1. Să izbucnească un incendiu. Nu poţi ieşi, aşa că rămâi în flăcări; 2. Să se găurească nava. Aşa se pierde atmosfera; 3. Să se contamineze atmosfera din interior ori să se îmbolnăvească cineva. Sunt ipoteze pentru care ne-am pregătit la un nivel de detaliu incredibil. Pentru eventualitatea că se îmbolnăveşte un membru al echipei, am făcut şcoala sanitară şi am obţinut diplomă de tehnician medical de urgenţă. La Houston am lucrat în laboratorul medico-legist şi am luat lecţii de chirurgie pe cadavre. Am lucrat apoi într-o sală de operaţie şi am ajutat un chirurg, după care am ajuns într-un spital de urgenţă, am pus diagnostice şi copci, am cusut răni, am intubat oameni. Totul, doar ca să mă pregătesc pentru un posibil coşmar. Şi niciodată niciun membru din echipa mea nu s-a îmbolnăvit! Dar am ajuns la un minunat nivel de competenţă şi pregătire. Odată ce ai depăşit frica şi ai încredere, lucrurile vor rămâne aşa şi poţi privi mai departe. Dar am avut noroc şi coşmarurile nu s-au întâmplat...

Nimeni nu ştie mai bine decât un astronaut ce înseamnă să-ţi asumi riscuri. De exemplu, riscul de a muri în prima mea misiune spaţială a fost de 1 la 38, adică îngrozitor.

În carte sunt mai multe lecţii. Dar ele se rezumă la una: nu aştepta până la sfârşit să sărbătoreşti victoria!

Nimeni nu şi-a împlinit niciodată toate visele

Aţi călătorit dintotdeauna enorm şi pe Pământ, şi în spaţiu. Ce vă mai rămâne de descoperit?

Pământul e una dintre cele şapte septilioane de planete. Pe pantele de pe Marte curge apă, pe suprafaţa planetei Pluto se mişcă gheţari. Şi noi, cei de pe Pământ, ne mişcăm într-un spaţiu infinit. Varietatea lumii este infinită. Dacă te întorci de o mie de ori la un râu, te scalzi de fiecare dată în altă apă. Un loc în care ai fost în urmă cu douăzeci de ani e altfel acum. Clima, succesiunea anotimpurilor, schimbarea luminii, regimul vegetaţiei – totul e de fiecare dată altfel. Culorile copacului sunt mereu altele. Şi întreaga lume e aşa. Aşa că întreaga lume rămâne mereu de descoperit. Nu-mi plac listele cu locuri în care am fost. Mi se pare mai important să observ unde anume mă aflu şi să mă provoc. Acum scriu a treia carte, predau la universitate, sunt în board-ul de consiliere pentru misiuni spaţiale, fac un serial de televiziune despre istoria ştiinţei, ţin conferinţe în toată lumea, cânt simfonii, compun noi piese muzicale.

Apropo de muzică, una dintre cele mai frumoase exeperinţe, care a făcut înconjurul lumii, rămâne aceea când aţi cântat la chitară, în spaţiu. Sunt celebre imaginile în care plutiţi prin staţia spaţială, cântând la chitară. Ce senzaţii vă amintiţi din acele clipe?

Uimitoare şi în acelaşi timp normale. Cânt la chitară aproape în fiecare zi. Am compus multe cântece, am cântat cu diverse formaţii în ultimii douăzeci şi cinci de ani şi aseară am cântat acasă cu un prieten. Am trei chitare în birou. Iar pe o staţie spaţială am compus o întreagă suită. Space Sessions. Songs from the Tin Can este ultimul meu album, lansat în urmă cu câteva săptămâni. De muzică are nevoie oricine vrea să fie om. Foarte aproape de teritoriul României s-au descoperit, în peşteri, unele dintre primele instrumente din istoria muzicii, datând de acum 42.000 de ani şi la ele se poate cânta şi azi. Aşa că e foarte normal să cântăm pe staţia spaţială... Atunci când am cântat cover-ul după piesa lui David Bowie (care mi-a spus că e cea mai puternică versiune a piesei), parcă oamenii au înţeles zborul spaţial şi viaţa mai limpede şi mai bine. Milioane de oameni s-au uitat la înregistrare, pentru că ea le explica altfel spaţiul.

Sunteţi un om împlinit, un profesionist împlinit, care şi-a împlinit toate visele?

Nimeni nu şi-a împlinit niciodată toate visele. Sau, dacă-ţi atingi toate scopurile, atunci îţi trebuie scopuri noi. Toată lumea împlineşte câte ceva. În viaţă, întrebarea e ce vrei să faci mai departe. Sir Edmund Hillary nu credea, pun pariu, că singurul lucru important pe care l-a făcut în viaţa lui a fost să urce până în vârful Everestului. Era mândru de multe alte lucruri. Neil Armstrong n-a fost mândru numai pentru că a păşit pe Lună. În optzeci de ani, a fost astronaut numai opt ani, aşa că a făcut o groază de lucruri interesante. Dacă-ţi defineşti succesul printr-o singură activitate înseamnă că eşti un om foarte superficial. Îmi place ce am făcut, dar mă bucură şi o mulţime de lucruri despre care ceilalţi habar nu au. Oamenii ştiu o mică parte din ce am făcut. Viaţa e fascinantă, provocatoare, tentantă, plină de lucruri pe care încă nu le-am învăţat. Asta mă interesează cu adevărat, nu ce am făcut în trecut.

CV

Cuceritor al spaţiului

Numele: Chris Hadfield

Data şi locul naşterii:

29 august 1959, Ontario, Canada

Studiile: A studiat în Oakville şi Milton, obţinând mai târziu licenţa de pilot ca membru al Royal Canadian Air Cadets. S-a alăturat forţelor armate canadiene şi a primit diploma de inginer de la Royal Military College.

Cariera: A devenit pilot de încercare şi a participat la mai multe zboruri experimentale şi misiuni aviatice, în care s-a specializat.

În 1992 s-a alăturat programului derulat da Canadian Space Agency, iar trei ani mai târziu a fost implicat în prima misiune în spaţiu, în cadrul căreia a ajuns pe staţia spaţială Mir.

În 2001, la bordul STS-100, a viziat International Space Station (ISS), iar în 2012 a luat parte la Expedition 34 pe ISS.

În 2013 a fost numit comandat ISS pentru Expedition 35, coordonând o echipă de cinci astronauţi şi contribuind la numeroase experimente ştiinţifice.

Tot în 2013, a scris volumul autobiografic „Ghidul astronautului pentru viaţa pe pământ”, bestseller internaţional.

Locuieşte în: Toronto, Canada