Cele mai eficiente două secrete anti-îmbătrânire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai frecvente măsuri luate atunci când vine vorba de încetinirea îmbătrânirii pielii este utilizarea protecţiei solare. Cu toate acestea, specialiştii sunt de părere că există factori mai importanţi care pot influenţa acest proces.

Schimbarea aspectului pielii este o parte inevitabilă a înaintării în vârstă şi este rezultatul mai multor factori. Doar 20-30% din procesul de îmbătrânire este genetic, 70-80% putând fi controlat, scrie ezinearticles.com. Deci, sfidarea îmbătrânirii pielii nu este un lucru imposibil, spun specialiştii, care amintesc de cele mai importante două măsuri pentru protejarea pielii.

Limitaţi consumul de zahăr

Primul secret are legătură cu nivelul de zahăr consumat. Tuturor ne plac dulciurile, dar, de dragul aspectului pielii, ar trebui să aveţi grijă la cantitatea de zahăr pe care o conumaţi zilnic. Moleculele pe care zahărul le conţine se descompun şi se leagă cu moleculele de proteine. Acest proces, numit glicare, conduce la degradarea colagenului şi a elastinei, având ca rezultat apariţia ridurilor.

Totuşi, specialiştii nu recomandă excluderea în totalitate a zahărului din dietă. Data viitoare când veţi avea poftă de „ceva dulce“, luaţi în considerare ciocolata neagră. Aceasta conţine un nivel ridicat de antioxidanţi, extrem de benefici în protejarea pielii de radicalii liberi.

Reduceţi nivelul de stres

Viaţa de zi cu zi este foarte stresantă, dar trebuie să reduceţi cantitatea de tensiune pe care o simţiţi. Trebuie să faceţi ceva cu privire la toate îngrijorările resimţite, deoarece cel mai rău lucru pe care îl puteţi face corpului dumneavoastră este să simţiţi atât de mult stres. De îndată ce corpul detectează stresul, creşte automat producţia de cortizol. Acest hormon reduce nivelul de elastină şi colagen, ducând la diminuarea procesului de reparare şi întinerire a pielii. De asemenea, stresul vă face să vă încruntaţi mai mult, chiar şi inconştient, ceea ce provoacă formarea de linii fine pe faţa dumneavoastră.  
Yoga şi Tai Chi sunt modalităţi excelente de a vă menţine stresul la un nivel scăzut. De asemenea, puteţi încerca mersul pe jos timp de cel puţin 30 de minute în fiecare zi pentru a elibera tensiunea.
 

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite