VIDEO Turiştii britanici, campioni în cursa pentru ocuparea şezlongurilor la piscină
0Presa germană scria recent că turiştii britanici se comportă chiar mai nepoliticos decât turiştii nemţi în vacanţă, atunci când dau năvală să prindă un şezlong liber lângă piscină. Între timp a ieşit la iveală şi dovada filmată, care confirmă faptul că englezii sunt competitori de temut la „proba“ aruncatului cu prosopul.
Despre ruşi se spune că sunt extrem de nepoliticoşi în postura de turişti, britanicii beau de sting şi fac tărăboi pe unde ajung în vacanţe, turistului fracenz nu-i convine nimic, în vreme ce pentru români distracţia şi relaxarea ar fi direct proporţionale cu cât de bine îşi pun burta la cale atunci când sunt în concediu.
Aceste „portrete“ mai puţin plăcute ale turiştilor de pretutindeni se dovedesc uneori cât se poate de reale, iar un videoclip realizat de un oaspete al hotelului Flamingo Oasis din oraşul spaniol Benidorm surprinde exact tipul de comportament care conturează reputaţia negativă a unei naţii, în cazul de faţă cea britanică.
Turiştii, majoritatea britanci, după cum precizează publicaţia Daily Mail, au fost înregistraţi în timp ce aleargă într-un suflet, de la ora 8:30 de dimineaţă, ca să prindă unul sau mai multe şezlonguri libere. Bineînţeles, prosopul este „artileria“ de care se folosesc pentru a rezerva cel mai bun loc în apropierea piscinei, imediat după ce se deschide zona de relaxare a hotelului. Imaginile filmate redau o tradiţie cu vechime în cazul hotelurilor extrem de aglomerate.
Un sondaj realizat recent în Spania confirmă reputaţia proastă de care au parte turiştii britanci. Astfel, informaţiile arătau că englezii sunt cei mai grăbiţi turişti când vine vorba de a prinde un loc de invidiat la piscină.