Timișoara, elogiată într-un articol din New York Times: „Un oraș autentic și multicultural"

0
Publicat:

„Ar putea fi timpul să ne gândim la Timișoara”, este titlul din New York Times al unui articol  publicat vineri, despre farmecul istoric al orașului din vestul României, autenticitatea și atmosfera sa plină de viață.

Timi;oara. FOTO timisoara2023.eu
Timi;oara. FOTO timisoara2023.eu

Românii și pasionații de istorie cunosc Timișoara pentru rolul său principal în sângeroasa revoluție română din decembrie 1989, când protestele locale au declanșat un val national care l-a răsturnat pe dictatorul Nicolae Ceaușescu, scrie prestigioasa publicație americană.

„În timp ce privesc vibranta Piață a Victoriei, îmi este greu să îmi imaginez 100.000 de protestatari anticomuniști înghesuiți în acele zile fatidice”, scrie Andy Trincia, autorul articolului care amintește că Timișoara este, printre altele, din 1884, primul oraș din Europa și  al doilea la nivel mondial, după New York, care a introdus iluminatul public electric, dar și că este numit „Mica Vienă" pentru arhitectura sa, o marcă a dominației habsburgice, care a început în 1716, după 164 de ani sub Imperiul Otoman.

Referitor la supranumele care amintește de Viena, consideră însă că este o exagerare, deși arhitectura, tramvaiele și spațiile verzi evocă ceva din capitala Austriei.

Experiențe culturale

Despre Timișoara, una dintre cele trei Capitale Culturale Europene din 2023, New York Times mai scrie că, după ce a fost eliberată de turci, a înflorit pe parcursul cele două secole care au urmat, sub controlul maghiar și austriac și sub Imperiul Austro-Ungar cu dublă monarhie.  

Farmecul istoric al orașului și autenticitatea sa, arhitectura, atmosfera plină de viață a orașului, străzile pietruite din centrul vechi, cafenele cochete, restaurante tradiționale, barurile și galeriile de artă contemporană sunt evocate -  împreună cu multiplele experiențe culturale și culinare de care au parte aici turiștii - în același articol.

„Un gust al României”

Timișoara este descrisă drept „un oraș autentic, locuibil și multicultural, care se mișcă într-un ritm cumpătat”, care surprinde vizitatorii „cu un gust al României, o țară care încă suportă o problemă de imagine nejustificată, fie inexistentă, fie înclinată spre negativ”.

Sunt enumerate alte câteva motive pentru care Timișoara merită vizitată.

„Piață Unirii redă multiculturalismul și toleranță religioasă a Timișoarei (...) Comunitatea evreiască, odată înfloritoare, a depășit 13% din populație în perioada interbelică, dar a scăzut semnificativ din cauza emigrației masive în timpul regimului comunist. Cu toate acestea, moștenirea evreiască din Timișoara este remarcabilă și vizibilă în multe dintre cele mai frumoase clădiri”, scrie New York Times.

Parcuri verzi cu alei și piste de biciclete

Dincolo de explorarea piețelor principale, „o altă modalitate de a călători prin Timișoara ca un localnic este să vă plimbați de-a lungul Canalului Bega navigabil, care străbate orașul, trecând prin parcuri verzi cu alei și piste de biciclete, una dintre ele ducând la 30 de km de granița sârbă”, mai scrie publicația americană.

Amintim că, Recent, publicația britanică The Sun a desemnat Timișoara  drept cea mai accesibilă alegere pentru cei care doresc să se relaxeze: un „paradis”.  

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite