Record absolut pentru o asigurare de călătorie. Ce despăgubire a primit un român după o urgență medicală în vacanță

0
0
Publicat:

Un român a primit o despăgubire de aproape 60.000 de euro în urma unor probleme medicale survenite în vacanță. Este cea mai mare sumă achitată vreodată în baza unei asigurări de călătorie.

Un român a primit o despăgubire de călătorie de aproape 60.000 de euro FOTO: Arhivă
Un român a primit o despăgubire de călătorie de aproape 60.000 de euro FOTO: Arhivă

Vacanțele nu ne scutesc de problemele de sănătate, iar în lipsa unei asigurări, tratamentele în străinătate pot deveni extrem de costisitoare. Un român s-a confruntat cu o situație medicală de urgență în timpul unei călătorii și a fost despăgubit cu aproape 60.000 de euro de compania de asigurări – cea mai mare sumă plătită vreodată în România pentru o astfel de poliță.

Este cea mai mare despăgubire achitată ca urmare a achiziției unei asigurări de călătorie”, au transmis reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

Creștere semnificativă față de anul precedent

Precedentul record fusese stabilit în 2023, însă suma plătită atunci era cu 33% mai mică decât cea din 2024.

Potrivit datelor UNSAR, primele 10 cele mai mari despăgubiri achitate anul acesta în baza asigurărilor de călătorie au totalizat 400.000 de euro, acoperind cheltuieli medicale pentru turiști români aflați în străinătate.

Tot mai mulți români își fac asigurare de călătorie

Utilitatea acestor polițe devine tot mai evidentă pentru români. Un studiu recent arată că 35% dintre români intenționează să achiziționeze o asigurare de călătorie în 2025, pentru a se proteja în caz de îmbolnăvire sau accident în afara țării. Este o creștere de 4 puncte procentuale față de anul trecut.

De asemenea, 13% dintre respondenți au declarat că vor opta pentru o poliță care să acopere riscurile medicale chiar și pe teritoriul României – în creștere cu 5 puncte procentuale comparativ cu anul anterior.

Ce acoperă o asigurare de călătorie

Asigurarea de călătorie nu se limitează doar la cheltuieli medicale. Aceasta poate include:

  • anularea zborului sau a vacanței,
  • pierderea documentelor,
  • accidentări,
  • și alte situații neprevăzute.

Indiferent că plecăm în vacanță sau călătorim în interes profesional, este important să știm că avem la dispoziție soluții de protecție adaptate nevoilor noastre. O asigurare de călătorie poate acoperi atât cheltuielile medicale, cât și alte costuri neprevăzute – precum cele cu pierderea bagajelor sau anularea călătoriei. Informarea corectă este esențială pentru a face alegeri potrivite”, a declarat Alina Bărbulescu, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

Costul unei astfel de polițe variază în funcție de riscurile incluse, dar, așa cum arată cazul de față, poate salva bugete personale de zeci de mii de euro.

Călătorii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite