Legendele muntelui Parâng care își apără tainele: vara aruncă cu mingi de foc, iar iarna păstrează zăpada de doi metri
0Dacă zeii ar fi avut un munte, acesta ar fi fost Parângul. Niciun alt masiv muntos nu își păstrează secretele ca lanțul situat pe Valea Jiului. Și după ce a fost bătut la pas de aventurieri, muntele încă încearcă să-și apere tainele, trimițând în miezul verii furtuni cu mingi de foc sau păstrând pe crestele sale zăpada de la an la an.
Omul a reușit să învingă muntele până la cota 1.700. A săpat în măruntaiele sale până a dat de aur, cărbune sau minereu de fier... mai sus e doar Zamolxis, zeul care i-a făcut pe daci să se creadă nemuritori. Pentru drumețul care a descoperit acești munți cu rucsacul în spinare, s-a înălțat, în urmă cu mai bine de jumătate de veac, o cabană din lemn, apoi „Căsuța din povești“, la cota 1.500, care a fost distrusă după ce a fost lovită de un fulger. În trecut, schiul se practica pe pârtiile Troița și Culoarul Porcului, iar ulterior s-a construit și un funicular. Până după 1989, aici nu era turism de masă, singurii care urcau pe munte fiind câte un localnic, alpiniști și schiori, iar vara veneau copii în tabere școlare. Acum, la cota 1.700 există mai multe cabane, dar și o clădire care are funcționalitatea de bază didactică.
De la „cotețe de struți“ la vile și cabane
Prin anii ’80 au apărut câteva construcții din materiale recuperate, cărora localnicii le spuneau „cotețe de struți“, asta până când în zonă a venit activistul PCR Ion Dincă, zis „Ion Teleagă“, și a dat ordin să dispară. Multe au fost dărâmate, dar tot au mai scăpat câteva. Aceasta a fost pepiniera pe care, mai târziu, a apărut stațiunea, după ce colțul sălbatic de natură a atras an de an mai mulți turiști.
În prezent, tot drumul de la Petroșani la Stațiunea Parâng este presărat cu vile, cabane, case de vacanță, în tot atâtea culori și cu tot atâtea materiale și stiluri arhitecturale. Drumul este bun, însă plin de serpentine, iar pe timpul iernii, la cota 1.700 ajungi doar cu telescaunul, șoseaua fiind impracticabilă din cauza căderilor mari de zăpadă. Vara însă, cu un 4x4 se poate ajunge până în vârful Parângului Mic, înclinația drumului fiind și de 25 de grade în unele locuri.
În stațiune ajungi plecând din orașul Petroșani, pe o șosea asfaltată până la staţia de îmbarcare a telescaunului, care asigură transportul până în zona turistică a Parângului Mic pe timpul iernii, însă vara poți ajunge cu autoturismul și până la cota 1.700. Odată ajuns în Stațiunea Parâng, urechile ți se desfundă și ochii încep să se desfete cu peisajul unde doar vulturii ajung.
Trasee ca pe bulevard, dar şi abrupte
Deși Parângul este o destinație cu precădere pentru sporturile de iarnă, în zonă există trasee atât pentru cei care nu vor sau nu pot să depună efort, cât și pentru cei inițiați. Un traseu făcut la pas pornește de la cota 1.700 și duce spre stânga. Drumul, bătut de alți turiști, te duce la o poiană întinsă, de unde poți cuprinde nemărginirea în toate cele patru zări.
Dacă ai noroc, întâlnești turma de mioare păzite de trei câini mari, flocoși, blânzi. Doi ciobani stau leneș pe o colină. Nu mai doinesc din fluier, acum pun melodii la telefonul mobil. Nimic nu pare să tulbure liniștea, doar glasurile celor care strigă așteptând cu bucurie să le răspundă ecoul.
Un alt traseu lejer pornește de la cota 1.700 pe Slima. Se merge ca pe bulevard, cum spun localnicii, timp de 25 de minute. O altă cărare duce de la cota 1.800 până la izvor, timp de o oră de mers lejer. Dacă urmezi drumul în continuare, timp de încă o oră, ajungi la o stână. Se merge, practic, pe curba de nivel: nu urci, nu cobori. Este o zonă sălbatică, iar toamna te poți înfrupta pe săturate cu fructe de pădure sau poți culege ciuperci.
Pentru turiștii experimentați există traseul Parângul Mic, la cota 1.990. Traseul durează aproximativ o oră și jumătate, iar de acolo se poate ajunge la Lacul Mija. De la Parângul Mic se merge spre sud-est vreme de aproximativ patru ore. Dusul este mai lejer, întrucât se coboară de pe Șaua Cârjei, din șaua muntelui, însă urcușul este mai dificil.
Un alt traseu ține de la Parângul Mic pe Vârful Cârja. În funcție de vârstă, dar și de antrenament, el se parcurge între patru și șapte ore. În anumite părți, înclinația este și de 45-50 de grade, dar pe distanțe mici, de câteva zeci de metri. Pe drum întâlnești un refugiu care anul trecut a fost renovat de Asociația Pro Parâng și de salvamontiști.
De pe Cârja se poate ajunge pe Mândra (așa cum îi spun localnicii) sau Parângul Mare (așa cum apare pe hărți), traseul durând între șase și opt ore. Este o zonă superbă, iar puținii turiști care ajung acolo au șansa, dacă este senin, să vadă Dunărea. Iarna, pe lângă schi, pe Parâng mai poți practica sanie, snowboard, plimbări cu motoscuterul și zborul cu parapanta.
Mingi de foc pe Şaua Cârjei
Dacă te prinde furtuna pe munte, ești în pericol. Fulgerele și tunetele de vară au aici altă intensitate. Localnicii spun că există o zonă în Şaua Cârjei, care se întinde pe câteva sute de metri, unde iarba este arsă, întrucât acolo trăsnește continuu. Explicația geologilor ar fi că este o zonă cu o concentrație mare de minereu de fier, element care atrage fulgerul. Mulți turiști au mărturisit că, de-a lungul timpului, au văzut fulgere globulare, care arată ca o minge de plasmă, cu diametrul de aproximativ 20 de centimetri și probabil cu o temperatură de mii de grade Celsius.
Unul dintre aceste fulgere a lovit, la 22 mai 1990, chiar în clădirea bazei sportive care se află la cota 1.700. Mingea globulară a intrat pe geamul de la ușă, care la vremea aceea era prevăzut cu cadre din metal, a trecut de ușa cantinei, a ajuns la bucătărie unde s-a lovit de plita electrică. De aici, a ricoșat și s-a împrăștiat în mai multe globuri. Unul dintre ele a trecut prin geamul de la bucătărie spre curtea din spate și s-a dispersat exact ca artificiile. Geamul parcă era tăiat cu laserul, au povestit cei care au trăit experiența.
Zăpezi ca-n iernile din poveşti
Pe Parâng încă mai ai parte de iernile de altădată, unde zăpezile nu se topesc de la an la an, unde crestele munților nu sunt mângâiate de razele soarelui decât târziu, în vară. Aici, schiorii pot veni și în martie, iar uneori chiar şi în mai, pentru a aluneca pe pârtia încă înzăpezită. Pârtia cu înclinația cea mai mare, numită Pârtia B, întrucât are forma literei B dacă o privești de jos, din Petroșani, este situată pe versantul nord-vestic și e străjuită de o pădure de brad. Localnicii își aduc aminte că, în anii ’90, aici a avut loc la 1 mai un concurs de schi pentru copii.
Și iarna trecută a nins din belșug. Noi am zice că a fost iarnă grea, însă oamenii de la munte spun că a fost una normală. În anumite locuri, stratul de zăpadă a avut înălțimea de doi metri. Oamenii locului au un reper: în viroaga Cârjei este o stâncă de 25 de metri înălțime. Dacă se vede stânca de la depărtare, înseamnă că nu este zăpadă multă pe munte, întrucât acolo viscolește. Au fost ani, însă, când nu s-a văzut stânca, atât de multă zăpadă a curs din cer. Ani la rând, zăpada din anul anterior a prins-o pe cea de anul în curs. Munții Parâng adăpostesc 22 de lacuri glaciare, dintre care cele mai renumite sunt Roșiile, Gâlcescu, Mija și Verde.
Cazare pentru toate buzunarele
În Stațiunea Parâng nu ai foarte multe opțiuni de cazare, dar nici nu te poți plânge că dormi cu ursul în pădure. Aici, cabanele închiriază camere cu prețuri între 200 și 250 de lei pe noapte. În acest preț este inclusă și imaginea câinelui blănos, dar pașnic, care face pe paznicul la intrare, dar și a celor câtorva vaci care se plimbă nestingherite printre turiști. Condițiile din camere sunt decente, însă așteptările din vis, de a trăi aventura Cireșarilor în munți și de a înnopta în cabane cu bârne mari, din lemn, dispar când vezi cum plasticul a invadat și vârful muntelui. Pe balcon însă, toate acestea nu mai contează. Poți admira muntele în toată frumusețea sa sălbatică, indiferent de anotimp sau de ora din zi.
Surprinzător sau nu, în Petrila există un conac-hotel care oferă, pe lângă servicii de cazare, și tratamente SPA. Prețurile sunt pe măsură: o cameră se închiriază cu sume între 300 și 900 de lei, cea cu cadă SPA și cu vedere spre munte.
În lumea de altădată a Văii Jiului
Turiștii pentru care sporturile de iarnă nu sunt un mod de viață, dar totuși vor să guste din aerul tare al înălțimilor și să se bucure de farmecul locurilor, pot cutreiera zona, unde orașele miniere se întind ca o salbă. Puține lucruri mai amintesc de faptul că aici, cândva, salutul era „Noroc bun“, iar ortacii ieșeau plini de negreală din mine și se revărsau pe străzi în drumul spre case pentru a-și vedea copiii, la ceas de înserat.
O zi întreagă poți pierde în Petroșani, un oraș cochet, curat, cu parcuri, cu magazine cu de toate înșirate de-a lungul străzii principale. Aici există un muzeu unic în țară, al mineritului, unde sunt expuse echipamente miniere folosite de-a lungul timpului, fotografii inedite încă din anul 1800.
Turistul care ajunge pentru prima dată în zonă și nu a cunoscut până acum viața minerilor poate pătrunde în universul subteran al ortacilor, fiind recreat la scară redusă un abataj, dar și o secțiune de puț, cu colivie, dar și multe documentații despre mineritul din Valea Jiului. La mansardă este amenajat un Muzeu al Parângului, unde vă puteți întoarce în timp până în anii ’30-’40, prin fotografiile expuse aici. Tot la muzeu găsiți şi echipamente de alpinism sau de schi cu care oamenii au urcat muntele, începând de la doagele de lemn până la schiurile performante din zilele noastre. În acest spațiu sunt evocate personalități care au marcat viața acestei zone.
Cazinou muncitoresc
În Petroşani poate fi admirată și clădirea Teatrului Dramatic, care este monument istoric. În fostul cazinou muncitoresc, construit între anii 1923-1925, cu 400 de locuri, în perioada interbelică aici au dat reprezentații artistice trupele de teatru din marile orașe ale țării. Tot aici a răsunat cândva vioara marelui George Enescu. Transformat ulterior în Teatrul Poporului, apoi Teatrul de stat „Valea Jiului“, spațiul artistic primește actualul nume, Teatrul „I.D. Sîrbu“, în anul 1991. Marele dramaturg anticomunist spunea: „Suntem un popor sceptic: minunile, la noi, rar ţin mai mult de trei zile, în schimb, sărbătorile prostiei durează câte un secol“.
Dacă vreți să mâncați sau să beți ceva într-un cadru frumos, o puteți face la restaurantul „La Belle Epoque“, unde, pe vremuri, a funcționat o perioadă și teatrul. Statuia Minerului din Parcul „Carol Schreter“ este un simbol adus celor care au lucrat și încă lucrează în subteran. De altfel, la 6 august este una dintre cele mai importante sărbători ale Văii Jiului, Ziua Minerului.
Ţinutul momârlanilor
În orice poveste despre ținutul muntos apar momârlanii, fiind cei care s-au refugiat din Macedonia din secolul al XVII-lea. Fiind de religie greco-catolică, acest neam a fost persecutat de greci, care erau ortodocși. Mulți au fugit spre nord, iar o parte dintre ei s-au stabilit în Valea Jiului. Surprinzător, în prezent, ei sunt ultra-ortodocși. Momârlanii îşi construiau casele din bârne necioplite, așa cum o făceau dacii, aveau ca îndeletnicire creșterea oilor, albinăritul, cășeritul, iar femeile se ocupau cu torsul și țesutul. Morții și-i îngropau în spatele curții.
În anii ’50-’60, în Valea Jiului au venit oameni din toate părțile țării ca să lucreze în mine și nu numai. Fiecăruia, momârlanii îi ziceau „barabă“. Dar vremurile au trecut și peste ei. Majoritatea momârlanilor au făcut școală și puțini mai sunt cei care locuiesc singuratici, pe munte. În trecut se spunea despre ei că sunt foarte bogați și că fetele erau o partidă bună că „aveau doi munți“. Un muzeu al momârlanilor se află pe Valea Sălătruc, un cartier mărginaș al Petroșaniului. Și astăzi, dacă intri în adâncul codrului, mai găsești câte un sălaș de-al lor construit din bârne de lemn, unde au stâna.
Un alt muzeu al momârlanilor va fi deschis în Petrila, oraș situat în apropiere de Petroșani. Deocamdată s-au ridicat cabanele și o biserică din lemn. Între timp, oficialitățile orașului cer ajutorul localnicilor să doneze hrisoave, zapise, scrisori și alte documente personale vechi ale rudelor care au luptat pe front în cele două războaie mondiale, jurnale de front, fotografii vechi cu imagini de familie cu portul vechi momârlănesc, dar și obiecte care făceau parte din meșteșugurile tradiționale ale momârlanilor.
Peștera unde s-au filmat scene din „Legenda Nibelungilor“
Dacă pleci hai-hui în afara Petroșaniului poți merge la Peștera Bolii, pe drumul care leagă Valea Jiului de Țara Hațegului, situată la o distanță de doar șase kilometri de Petroșani. Peștera este una dintre puținele din țară străbătute de un râu. În galeria peșterii formată din calcare din perioada Jurasicului, timpul a pictat o imagine pe care oricine o vede îi zice „Icoana Fecioarei Maria“.
Localnicii, dar și turiștii vin aici și pentru concertele de sărbători, unde se adună și 300 de persoane, obicei întâlnit încă din perioada interbelică, când în cea mai mare sală a peșterii au fost organizate concerte muzicale. Atrași de farmecul peșterii, germanii au filmat aici câteva scene din documentarul „Legenda Nibelungilor“. Legenda spune că în acest loc dacii și-ar fi ascuns aurul din calea năvălitorilor.
Cascada unde ajung caprele negre
În Parcul Național Retezat se află Cascada Lolaia, la altitudinea de 1.050 de metri, iar accesul la obiectiv a fost amenajat cu trepte şi balustrade din lemn. Pe lângă spectacolul oferit de căderea apei, în zonă puteți vedea capra neagră, râsul, cerbul sau cocoșul de munte. La cascadă puteți ajunge pe traseul Ohaba-Pietrele cu mașina până la Cârnic, marcat cu bandă albastră. Din Petroșani mai poți ajunge la Straja, care nu este efectiv o stațiune, ci o zonă amenajată exclusiv pentru sporturile de iarnă. Pe timpul verii, nici telescaunul nu circulă. Pe locul unei vechi cariere de exploatare a cărbunelui s-a format o destinație foarte vizitată, lacul de la Câmpu lui Neag, iar în apropiere s-a construit o mănăstire de rit vechi.
Mergând mai departe, pe orice drum ai apuca, dai de salba de așezări miniere din lecția de geografie – Petrila, Vulcan, Aninoasa, Lupeni, Uricani – care, pe harta României din comunism, aveau un singur simbol: cărbunele.
Se încarcă comentariile...
