Expediţia extremă a doi români în Australia. De la Oceanul Pacific la Indian, cale de 7.200 km FOTO

0
Publicat:

O expediţie extremă în Australia îi are în prim-plan pe doi români, Radu Păltineanu şi Irina Repede, el din Piatra Neamţ, ea din Bucureşti, reuşind recent să termine o etapă a călătoriei, de la Oceanul Pacific la Indian, cale de 7.200 de kilometri.

Radu și Irina, pe coasta Oceanului Indian FOTO Facebook
Radu și Irina, pe coasta Oceanului Indian FOTO Facebook

Că aveau să ajungă pe continentul de la Antipozi nu bănuiau în urmă cu câţiva ani. În 2020, ajungeau în Zoua Zeelandă, intenţionând să stea câteva zile în vacanţă. Dar, pe 23 martie, rămâneau „prizonieri“, toate zborurile fiind anulate din cauza pandemiei.

Pentru că nu puteau pleca, şi-au propus să străbată cele două mari insule ale ţării, pe jos şi cu bicicleta, lucru ce a însemnat circa 3.500 de kilometri. După ce au terminat aventura, s-au gândit la alta, ţinta fiind Australia. Au început expediţia pe data de 13 octombrie, adică exact de 2 ani.

Ca mijloc de locomoţie au ales nişte triciclete, iar zilele trecute, pe 5 octombrie 2022, au terminat o etapă. Au traversat Australia, de pe coasta Pacificului şi până la cea a Oceanului Indian. Pentru Radu este al treilea continent pe care îl „bifează la pedală“, după expediţia din America de Nord şi America de Sud, iar pentru Irina este primul.

„Am reuşit! Expediţia de-a lungul Australiei, care ne-a purtat din cel mai nordic punct - Capul York până aici, la Broome, pe malul Oceanului Indian, constituie o premieră. Irina este, cel mai probabil, prima femeie care reuşeşte să traverseze Australia pe un traseu de 7.200 de kilometri din care peste 2.400 de off-road prin zone deşertice, de junglă luxuriantă şi de savană“.

Traseul parcurs până acum a însemnat peste 7.000 de kilometri FOTO Facebook
Traseul parcurs până acum a însemnat peste 7.000 de kilometri FOTO Facebook

Aceste rânduri au fost scrise de Radu pe 5 octombrie 2022, în jurnalul de călătorie de pe Facebook. Ei sunt primii români care traversează Australia „la pedală“, iar expediţia nu se încheie aici. Din Broome vor porni spre Coasta de Vest şi de Sud. În vizor au arhipelaguri şi recifuri din oceanul Indian, iar la anul ţinta este Tasmania şi Noua Guinee.

„Adormim, seară de seară, aidoma unor copii cărora li se zice o poveste“

În timpul temerarei călătorii, cei doi români au avut parte şi de experienţe neplăcute, dar cele mai multe au fost şi vor rămâne de neegalat. Au fost cât pe ce să fie jefuiţi de nişte tineri aborigeni, au trebuit să se oprească deoarece temperaturile caniculare făceau imposibilă înaintarea, plus că s-au infectat cu noul coronavirus. Au trecut peste toate şi merg înainte.

Munții Australiei, erodați de intemperii FOTO Facebook
Munții Australiei, erodați de intemperii FOTO Facebook

„Am subestimat frumuseţea şi profunzimea acestui continent. Este unul dintre cele mai diferite, magice şi profunde locuri pe care le-am explorat până acum pe această planetă. Stâncile, lanţurile muntoase erodate, savana şi contrastul color şi viu oferit de mările şi oceanele care înconjoară Australia este ceva absolut fabulos!“, destăinuie Radu Păltineanu.

Susţine, şi poate ar trebui să-i dăm crezare, că libertatea pe care au simţit-o la Antipozi, departe de oameni, de reguli, de globalismul ce-şi face loc tot mai mult în lume este de nepreţuit. Seară de seară au gătit la foc, în deşert, savană sau pe malul mării, sub bolta înstelată, una de neînchipuit prin România sau Europa:

„Adormim, seară de seară, aidoma unor copii cărora li se zice o poveste, fiindcă liniştea din jurul cortului nostru ne permite să percepem cele mai simple şi frumoase sunete ale naturii. Este atât de magic şi liniştitor! Ce frică de şerpi şi păienjeni veninoşi? Înveţi să coabitezi şi să apreciezi toate formele de viaţă care te înconjoară, ceea ce este de neconceput unui om prins în rutina urbană“

Radu și Irina, pregătindu-și cortul pentru noapte FOTO Facebook
Radu și Irina, pregătindu-și cortul pentru noapte FOTO Facebook

Despre expediţie, Păltineanu a mai afirmat că localnicii aflaţi la volan, acolo unde erau drumuri, care îi întâlneau prin pustietăţile Australiei îi catalogau nebuni, deoarece s-au încumetat să străbată cu tricicletele zone în care aşezări umane erau la câteva sute de kilometri distanţă una de alta. Char şi aşa, aventura lui Radu şi Irina continuă!

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite