Cele mai mici insule din lume: petice de pământ unde locuiesc oameni
0
Cele mai mici insule din lume nu sunt locuite, dar există şi unele unde trăiesc sau au trăit cândva oameni. Site-ul 15list.com prezintă câteva din cele mai mici insule locuite din lume.
Cele mai mici insule din lume. Bishop Rock

Cea mai mică insulă din lume este Bishop Rock şi face parte dintre cele 1.040 de insule micuţe numite Scilly Isles. Este de fapt o stâncă pe care este construit un far. Insula aparţine de Marea Britanie. Potrivit unei legende, în secolul al XIII-lea aici erau lăsaţi să moară criminalii periculoşi, care erau abandonaţi pe stâncă, având la dispoziţie doar puţină apă şi pâine.
Insula Tiberina
Această micuţă insulă se află pe râul Tibru, la Roma. În trecut aici se afla un templu antic, iar în Evul Mediu a devenit închisoare pentru infractorii periculoşi.
Tristan da Cunha
Situată în mijlocul Oceanului Atlantic de Sud, aceasta este cea mai izolată insulă locuită din lume. Aici locuiesc doar 242 de oameni, care sunt înrudiţi între ei, pe insulă existând practic doar 7 familii diferite.
Cele mai mici insule din lume. Dunbar Rock

Micuţa stâncă aparţine de Honduras, iar legenda spune că aici a trăit celebrul pirat Barbă Neagră. De aceea, mulţi spun că aici ar fi ascunsă şi o comoară care ar fi fost îngropată chiar de către pirat.
Toshima
Una din cele mai mici insule locuite din lume are doar 330 de locuitori. Toshima aparţine de Japonia şi face parte din insulele Izu.
Rubh’a Chruidh
Această insuliţă se întinde pe doar 0,016 kilometri pătraţi şi se află lângă portul Oban din Scoţia. Terenul a fost vândut de curând unui om de afaceri, care va construi aici o casă de vacanţă.
Cele mai mici insule din lume. Foula

Este una din insulele Shetland, probabil cea mai izolată insulă locuită din Marea Britanie. În secolul al IX-lea, normanzii au fondat aici o aşezare. Acum însă, doar 30 de persoane mai locuiesc pe insulă.
Insula White Head
Doar 180 de oameni locuiesc pe această bucată de pământ, care se află lângă Canada, în largul coastelor New Brunswick. Insula are doar 4,8 kilometri lungime.
Pitcairn
Situată în sudul Oceanului Pacific, insula are doar 50 de locuitori şi numai 3,2 kilometri lăţime. Toţi oamenii care trăiesc aici poartă numele de familie ale celor patru lideri ai revoltei marinarilor de pe Bounty.
Cele mai mici insule din lume. Thousand Islands
Pe râul Saint Lawrence, între Canada şi Statele Unite, se află o insulită pe care nu poate fi construită decât o singură casă. Locuinţa de aici a fost încălţată în anii 1950, ca loc de vacanţă. În total aici sunt 1.864 de insule micuţe.
Insulele Thimble
Şi aceste insule mici formează un arhipelag situat lângă portul Stony Creek, din Branford, Connecticut. În total sunt între 100 şi 365 de insuliţe, numărul variază pentru că nimeni nu a stabilit o limită clară între noţiunea de insulă şi cea de stâncă, prin urmare pot fi luate în calcul mai multe petice de pământ.