Foto TEST DRIVE MINI Aceman și un grăunte de bine: „Doare când vezi că un câine tremură de frică pentru că a părăsit universul cuștii în care există“
0MINI Aceman, un crossover perfect, ne-a scos din oraș, dar și din zona de confort, și ne-a pus în portbagaj un dar de neprețuit: speranța necuvântătoarelor.

La invitația celor de la MINI România, am mers în vizită la adăpostul de câini ai Fundației „Ilfov Împreună“. Am luat un MINI Aceman și am ajuns departe de București, acolo unde sufletele fără un om al lor au primit un adăpost.
Este prima dată când pășesc într-un adăpost de câini. Nu a fost o experiență confortabilă. Probabil nu voi uita repede sutele de priviri pline de speranță ațintite spre mine când am intrat în curtea adăpostului. Copleșitor. Drumul până la adăpost m-a întristat, pentru că am descoperit că acesta este undeva nicăieri, undeva în câmp, undeva unde să nu auzim de ei.

Totul a fost o experiență dincolo de zona de confort, iar faptul că am invitat o cățelușă care este rezidentă a adăpostului de aproximativ cinci ani pentru o sesiune foto ad-hoc a fost rupere de suflet. Doare când vezi că un câine tremură de frică pentru că a părăsit universul cuștii în care există. Este greu să accepți că un animal poate urina de frica necunoscutului pe care-l descoperă dincolo de gardul de plasă al cuștii. Afecțiunea însă poate repara repede frica, trebuie doar să ai puterea să o oferi. Și asta vă invit, alături de Mini Aceman, să faceți: adoptați un animal dintr-un adăpost sau faceți o donație!

Poate ceva ce m-a impresionat la fel de mult este că am găsit un adăpost extrem de curat, câinii curați, îngrijiți, hrăniți, sănătoși – dovadă că mâna de oameni care se ocupă de adăpost fac acest lucru cu suflet. Și recunosc, am fost egoist, și din dorința de a mă proteja, am evadat cât de repede am putut. Dar mi-am promis că voi trece pe acolo, măcar o dată pe lună, și voi pune în portbagaj și un grăunte de bine.
Ca la dicționar
Mini Aceman este calea de mijloc între un Cooper și un Countryman, putem să-l considerăm definiția perfectă a crossoverului. Îți răsare de după un Cooper, dar poți să-l ascunzi liniștit după un Countryman, asta pentru a avea o imagine în privința dimensiunilor – adică o lungime de 4.075 mm, o lățime de 1.754 mm și o înălțime de 1.507 mm. Ampatamentul este de 2.606 mm, adică un plus de 80 mm față de Cooper și un minus de 86 mm față de Countryman.
Lui Aceman i-a fost hărăzit doar un destin electric. Mașina este disponibilă în trei versiuni de putere și două baterii. Versiunea testată este cea de bază, cu un propulsor electric de 135 kW/184 CP și 290 Nm și o baterie cu o capacitate utilă de 38,5 kWh. Mai avem o motorizare de 160 kW/218 CP și 330 Nm, iar versiunea de top – John Cooper Works – oferă 190 kW/258 CP și 350 Nm. Versiunile mai puternice sunt asociate cu o baterie de 49,2 kWh capacitate utilă. Aceman poate fi încărcat la stații CC cu până la 75 kW, iar la stații AC cu până la 11 kW.
Mini anunță pentru configurația avută la test o autonomie de 309 km, conform ciclului de testare WLTP. Evident că aceste teste se efectuează și în condiții optime de temperatură. În condiții de iarnă, cu o climatizare pe 24 de grade, cu activarea automată a încălzirii în scaune și volan și un parcurs mixt, am obținut un consum mediu de 16,5 kWh – puțin mai mare decât cei 14,1 kWh declarați de constructor, ceea ce ne oferă o autonomie de aproximativ 230 de kilometri.
Privind lucrurile din perspectivă urbană, nu pot spune că este o autonomie care mă deranjează, îți faci treaba. Dar câmpul vizual îți este clar limitat, nu poți privi prea departe cu o astfel de autonomie, chiar dacă ea poate crește ușor când temperaturile exterioare ajung la nivel de primăvară-vară.








Jante de toată frumusețea
Din punct de vedere al performanțelor dinamice, al reprizelor, cei 184 CP mi-au ajuns, nu am simțit nevoia de mai mult. Și aceștia, dacă sunt mobilizați toți, induc mici ruperi de aderență. Dar fiind un model cu puternic parfum urban, mi-aș fi dorit o suspensie ceva mai amabilă cu mine. Aș putea paria că suspensia lui Aceman poate sesiza un seism de 2 grade.

Interiorul este o bucurie din punct de vedere vizual și tactil. Plăcute materialele, calitatea asamblării și ambianța generală. Am în continuare rezerve față de ergonomia sistemului de operare, de faptul că toate informațiile le găsești pe display-ul central. În momentul în care optezi pentru Apple CarPlay, restul informațiilor la care ai acces sunt limitate. Din punct de vedere al șoferului, mi-aș dori puțin mai multă informație afișată.
Spațiul în mașină este corect pentru un model de 4 metri lungime, în schimb, dacă optați pentru plafonul panoramic, spațiul la nivelul capului este la limită – vorbesc din perspectiva unei persoane de 1,88 metri înălțime. Portbagajul de 300 de litri este corect, acoperă nevoile cotidiene. Aceman îți oferă jovialitatea lui Mini Cooper, cu un accent pe latura practică, dar fără a migra în zona SUV în care te duce Countryman. Și o observație personală: modelul testat era echipat cu poate cele mai frumoase jante din peisajul auto.
Și nu uitați să fiți mai buni cu un grăunte de ajutor!
Fişă tehnică – Mini Aceman E

Motor –Electric, 184 CP și 290 Nm
Transmisie – cutie automată
Performanţe – 160 km/h v. max., 0-100 km/h în 7,9 secunde
Portbagaj – 300 de litri
Baterie – 42,5 kWh capacitate totală
Încărcare – AC până la 11 kW/CC până la 75 kW
Dimensiuni – L/l/h (mm) – 4.075/1.754/1.507, ampatament – 2.606
Consum mediu declarat – 14,91 kWh/100 km
Preţ – de la 33.737 de euro cu TVA inclusă (fără Rabla Plus)