Continental sau arta de a provoca fără egal primăvara anului 2018
0De aproape 150 de ani Continental joacă ca nimeni altul rolul pionierului în inovaţiile legate de arta şofatului. Tocmai de aceea nu ar trebui să mai surprindă pe nimeni faptul că produsele marca Continental sunt, dacă nu cele mai bune, atunci cel puţin în Top 3 din punctul de vedere al calităţii şi excelenţei în materie.
Iar dacă adăugăm faptul că Continental are în vedere nu doar superlativul calităţii produselor, ci şi siguranţa condusului, atunci putem avea întreaga imagine a tabloului pe care ni-l pune în faţă firma germană în fiecare anotimp de peste an.
Cum segmentul SUV-urilor e la mare căutare în ultima vreme printre români, era aproape inevitabil ca oferta Continental în materie să nu se facă simţită. Mai ales când primăvara îşi va lua totuşi inima în dinţi şi va deveni tot mai prezentă printre noi. Tocmai de aceea am ales ca astăzi să vă oferim şansa de a vă întâlni cu noile anvelope de vară Continental pentru SUV-uri, fie că preferăm şoseaua clasică, fie varianta off-road.
Rolul de experţi în domeniu l-au jucat colegii de la revista germană „Autobild”, cei care au şi inventat dealtfel o serie de probe speciale cărora trebuie să le facă faţă, şi nu de ieri, de azi, şi de la egal la egal, orice anvelopă care vrea să devină „regină” în materie. Aşa se face că în testul dedicat anvelopelor de vară organizat de revista pentru autoturisme AutoBild allrad, modelul ContiSportContact 5 SUV a fost cotat ca fiind „cel mai bun din cadrul testului”. Şi asta după o serie de teste desfăşurate atât pe suprafeţe umede şi uscate, cât şi în variantă off-road. Tipul de anvelope dezvoltat de firma Continental în Germania, la Hanovra, a câştigat detaşat în faţa altor şapte competitori din Europa, America şi Asia.
Au fost testate cu acest prilej anvelopele 265/60 R 18 în 15 categorii pe şosele umede şi uscate, precum şi pe iarbă, pietriş fin şi grosier, nisip şi noroi. Adică pe tot ce se putea imagina şi anticipa în materie! Maşina folosită în cadrul testului a fost tot una germană, un model Mercedes G. Raportul final al testului avea să precizeze amănuntul conform căruia produsul prezentat de către cei de la Continental s-a dovedit a fi „o anvelopă premium, care prezintă calităţi excepţionale de manevrabilitate pe toate tipurile de suprafeţe, precizie ridicată a direcţiei şi distanţă de frânare scurtă în condiţii umede şi uscate”. Aşa că pretenţioşii jurnalişti germani i-au oferit în unanimitate calificativele “excepţional” şi „cel mai bun din cadrul testului”.
Anvelopa ContiSportContact 5 SUV s-a diferenţiat de celelalte în timpul testului datorită performanţei echilibrate. Ea a obţinut primul loc atât la proba frânării pe drum uscat, cât şi la testele pe pietriş şi pe pistă circulară umedă. Acest tip de anvelopă a prezentat o performanţă de manevrare foarte bună pe şosele umede şi uscate, completată de distanţa de frânare scurtă pe suprafeţe umede şi rezistenţa mică la rulare. Ea poate deservi nu doar modele SUV, ci şi maşini sport. Practic, ele pot deveni oricând un partener de nădejde nu doar pentru şoferii cu multă experienţă, dar şi pentru cei tineri, a căror adrenalină poate fi oricând compensată de prezenţa „îngerului păzitor” numit Continental, atunci când se află la volanul unei limuzine sport dotată cu astfel de echipament.
Gama producătorului german include anvelope pentru jante de 17 până la 22 inch, cu un raport între 65% şi 35% şi lăţimi între 195 şi 315 mm, fiind autorizată pentru viteze de până la 300 km/h. Mulţi producători de maşini au autorizat déjà aceste anvelope sport ca dotări din fabrică pentru autoturisme şi SUV-uri. Tocmai de aceea pentru mulţi dintre noi plăcerea de a şofa a devenit sinonimă cu siguranţa şi confortul pe orice tip de şosea oferit de cei de la Continental!