VIDEO Daniel Ghiţă l-a făcut KO pe francezul Brice Guidon în 47 de secunde, la piramida K1 de la New York
0
Daniel Ghiţă
Daniel Ghiţă a revenit în circuitul K1 cu o victorie de senzaţie, după două înfrângeri consecutive usturătoare. Românul a câştigat printr-un KO spectaculos meciul din gala de la New York contra francezului Brice Guidon.
Doar 47 de secunde i-au trebuit lui Daniel Ghiţă pentru a-l pune la podea pe luptătorul francez Brice Guidon în cadrul galei de K1 de la New York. Nici nu a început bine lupta, că Daniel Ghiţă a dat drumul la braţe, toate loviturile sale cu pumnii şi picioarele atingându-şi ţinta. După mai puţin de un minut, francezul a fost făcut KO şi a avut nevoie de intervenţia medicilor, în timp ce Ghiţă a fost declarat câştigător. În America, Ghiţă este poreclit „lunetistul” pentru precizia cu care îşi loveşte adversarii.