Victor Piţurcă: „Olanda e coşmarul meu, parcă sunt urmărit de acest adversar!”. De ce este amicalul cu Trinidad Tobago special pentru selecţioner

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria cu Olanda din 2007 îi este cea mai dragă lui Victor Piţurcă în cariera de antrenor al naţionalei
Victoria cu Olanda din 2007 îi este cea mai dragă lui Victor Piţurcă în cariera de antrenor al naţionalei

Chiar dacă pentru suporterii naţionalei amicalul cu Trinidad Tobago nu stârneşte un interes deosebit, pentru Victor Piţurcă meciul cu naţionala sud-americană este unul special. Selecţionerul a vorbit deschis despre precedentele sale mandate la cârma primei reprezentative, dezvăluind deopotrivă care meci îi este cel mai drag de când este antrenorul naţionalei.

Amicalul cu Trinidad Tobago are o însemnătate mare pentru Victor Piţurcă. Acesta va fi al 83-lea meci pentru actualul selecţioner pe banca naţionalei, egalându-l astfel pe Anghel Iordănescu. „E o performanţă să mai ajungi azi la un asemenea nivel. Nu mai e ca în trecut când prindeai dintr-un foc cinci, şase meciuri. Acum, datele de partide sunt limitate. Cel mai important e că stau la vedere munca şi rezultatele mele, adică trei calificări la turnee finale şi prezenţa la Europeanul de tineret din 1998”, a declarat Piţurcă în ediţia tipărită a cotidianului Gazeta Sporturilor.

În toate mandatele sale pe banca naţionalei, selecţionerul a acumulat şi anumite regrete, cel mai mare datând din 1999, când a fost îndepărtat din fruntea primei reprezentative, deşi calficase echipa la Euro 2000. „În ’99 s-au făcut greşeli din partea federaţiei, pe care Mircea Sandu le-a recunoscut ulterior. Au urmat alţi opt ani de necalificări până m-am reîntors pe bancă şi am reuşit acea prezenţă la Euro 2008. Dacă rămâneam în ’99, nu cred că mai exista acel vid de performanţă”, a adăugat Piţurcă.

Cunoscut printre apropiaţi drept un om sobru, care nu se sperie de nimic, Piţurcă are anumite slăbiciuni, care provin tot din fotbal. Tehnicianul a mărturisit că naţionala Olandei îl urmăreşte şi acum precum o umbră. „Olanda e coşmarul meu. I-am prins şi în preliminarii şi la Euro 2008. La ultima tragere la sorţi, pentru calificările la Mondiale, chiar mă gândeam să nu picăm cu ei. E foarte greu să pregăteşti o dispută cu o echipă aşa de mare. Trebuie să pui la punct cel mai mic amănunt. Victoria cu 1-0 de la Constanţa este cea mai dragă din cariera mea la echipa naţională. Olanda avea cel puţin două clase peste noi”, a conchis Piţurcă.

CITIŢI ŞI:

Ne pregătim cu Hoyte şi Gay. Amicalul României cu Trinidad a costat Federaţia Română de Fotbal 200.000 de euro

Trinidad Tobago, „dezvăluită“: Naţionala are doi antrenori, starul lor câştigă de 2,5 ori mai mult decât Marica, iar cu România ar putea debuta un fost jucător al lui Arsenal!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite