Viaţa lui Ekeng n-a valorat 400 de euro: Jucătorul a fost preluat de o ambulanţă prost dotată ca Dinamo să facă economii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvarea firmei „Puls“ l-a lăsat pe Ekeng fără puls
Salvarea firmei „Puls“ l-a lăsat pe Ekeng fără puls

Salvarea care l-a dus la spital pe mijlocaşul dinamovist n-a avut toate dotările necesare. Una de tip SMURD ar fi costat 400 de euro la fiecare meci. Cluburile din Liga I fac însă economii. Inclusiv controalele medicale se fac superficial din motive financiare.

Ancheta privind tratamentul de care a avut parte Patrick Ekeng e în plină desfăşurare, însă deja au apărut primele semnale că la moartea dinamovistului a contribuit şi neglijenţa cadrelor medicale.

Secretarul de stat al Ministerului de Interne, Raed Arafat, a lăsat de înţeles că ambulanţa care l-a preluat pe jucătorul african n-a fost dotată corespunzător: „S-au găsit nişte nereguli serioase, dar nu mă pronunţ până n-am raportul final al colegilor“. De ce însă avem ambulanţe slab dotate la evenimente sportive? Răspunsul l-a oferit Emilian Hulubei, preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Non-amatori (AFAN).

„Am propus, în 2012, după decesul lui Henry Chinonso Ihelewere de la Delta Tulcea, ca toate echipele să fie obligate să aibă la stadion ambulanţe superdotate. Costurile ar fi fost de 400 de euro pentru fiecare maşină trimisă la fiecare meci. Propunerea noastră n-a fost însă adoptată“, a declarat Hulubei pentru BBC.

Doctorul Şerban Brădişteanu a criticat şi el faptul că echipele apelează la salvări low-cost din dorinţa de a face economii. „O ambulanţă care participă la competiţii sportive trebuie să fie superdotată, ca cele SMURD. Trebuie să aibă şi asistenţi calificaţi, medic şi aparatura necesară“, a afirmat Brădişteanu.

Genuflexiuni, în loc de teste amănunţite

Emilian Hulubei a dezvăluit pentru Sport Total FM că nu doar ambulanţele prezente pe stadioane reprezintă o problemă gravă, ci şi controalele medicale superficiale la care sunt supuşi jucătorii.

„Trebuie regândit sistemul de medicină sportivă, pentru că e unul falimentar în momentul ăsta şi nu ştiu dacă există o clinică aliniată la standardele europene. Există Centrul de Medicină Sportivă (CMS), unde sunt oameni bine pregătiţi, dar, dacă intri acolo, zici că eşti într-un muzeu. Sunt aparate din anii ţ70“, a povestit Hulubei.

El a explicat că multe echipe, mai ales cele din provincie, evită să-şi aducă fotbaliştii la Bucureşti pentru teste medicale.

„E costisitor să vii din provincie la CMS. Multe cluburi au renunţat la această practică. Un control la CMS e undeva la 200 de lei de jucător. Preferă să meargă în localitate, la o clinică nespecializată pe medicina sportivă şi să-şi ia viza medicală printr-un control superficial. Te pune să faci trei genuflexiuni, îţi ia pulsul, te mai lasă să te odihneşti că să vadă şi revenirea şi îţi mai dă, eventual, şi un şut în fund“, a adăugat Hulubei.

Ieşenii s-au speriat: Onduku, out

Moartea lui Ekeng i-a pus în gardă pe cei de la CSMS Iaşi. Moldovenii îl au în lot pe nigerianul Gomo Onduku. În trecut, atacantul de 22 de ani a avut probleme cu inima şi a jucat pe semnătură. În acest sezon, el a bifat 13 apariţii la CSMS Iaşi, fiind folosit, ultima dată, în partida cu ACS Poli de pe teren propriu, la 18 aprilie. După tragedia din partida Dinamo – Viitorul, cei de la CSMS Iaşi i-au interzis lui Onduku să se mai antreneze.

E clar că unele cluburi din România au o istorie în drămuirea facilităţilor medicale. Echipelor din primele trei divizii li s-a permis să utilizeze ambulanţe dotate minimal. Theo van Seggelen secretar general FIFPro  

Petrolul n-are doctor de două luni!

După moartea lui Ekeng, adevarul.ro a publicat o informaţie care spune totul despre cum sunt puse în pericol vieţile fotbaliştilor din România: Petrolul n-are medic de două luni. Doctorul echipei a plecat din cauză că nu şi-a primit drepturile salariale. Acum, Petrolul e ajutată la meciurile de pe teren propriu de Laurenţiu Bulata, fost doctor al echipei acum 15 ani. El nu însoţeşte însă echipa nici în deplasări, nici la antrenamente. Etapa trecută, la meciul cu CSMS Iaşi, Petrolul n-a avut medic, iar Constantin Mişelăricu, suspect de comoţie, a fost consultat de doctorul gazdelor.

 
FRF, reacţie întârziată

În România, e nevoie ca un jucător să-şi piardă viaţa pentru ca problema ambulanţelor să fie luată în seama. După decesul lui Ekeng, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat: „Începând de azi, observatorul de joc trebuie să verifice punct cu punct dotarea ambulanţei, însoţit de medicul delegat, cu ocazia fiecărei partide“.
 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite