Uși deschise pentru ruși la Wimbledon. „Englezii au decis să găzduiască doi parteneri în crimă”

0
Publicat:

Organizatorii Grand Slam-ului de la Wimbledon au anunțat că la ediția din acest an se va permite participarea jucătorilor ruși și belaruși, care vor evolua sub steag neutru. Nu vor fi acceptați însă cei care manifestă sprijin de orice fel pentru războiul din Ucraina sau cei care sunt sponsorizați de companii rusești sau belaruse.

Elena Rybakina este ultima câștigătoarea a turneului de la Wimbledon. Foto Getty images
Elena Rybakina este ultima câștigătoarea a turneului de la Wimbledon. Foto Getty images

În numele All England Club și al Comitetului de Management al Wimbledon, dorim să oferim o actualizare cu privire la înscrierile la competiția din acest an. Intenția noastră actuală este să acceptăm înscrierea jucătorilor ruși și belaruși, sub rezerva că aceștia să concureze ca sportivi neutri și să respecte condițiile adecvate.

Acestea vor interzice expresiile de sprijin pentru invadarea Ucrainei de către Rusia sub diferite forme și vor interzice intrarea jucătorilor care primesc finanțare din partea statelor ruse și/sau belaruse (inclusiv sponsorizarea companiilor operate sau controlate de state) în legătură cu participarea lor la Wimbledon“, au anunțat organizatorii turneului de Mare Șlem din Marea Britanie.

Anul trecut nu s-au acordat puncte

Măsura a fost luată pentru că, anul trecut, turneul s-a jucat cam degeaba. Din cauză că rușii și belarușii nu au avut acces, federația internațională (ITF) a luat decizia să nu se acorde puncte ATP și WTA, lucru care i-a nemulțumit pe jucătorii ajunși în fazele superioare ale competiției.

Oficialii de la Wimbledon au declarat acum că decizia a fost luată după discuții și negocieri cu Guvernul Regatului Unit, Asociația britanică de tenis de câmp (LTA) și organismele internaționale ale părților interesate din tenis.

Conform acestora, opțiunea declarațiilor personale ale jucătorilor – potrivit cărora nu susțin războiul – nu a fost viabilă anul trecut. Însă, la această ediție, oficialii au identificat forma declarațiilor, precum și modalitatea de implementare și aplicare a acestora.

Turneul de la Wimbledon se va disputa între 3 și 16 iulie

În al doilea rând, organizatorii recunosc că se tem de reacțiile forurilor conducătoare ale tenisului, așa că au hotărât să o lase mai moale cu restricțiile: „A existat o reacție puternică și foarte dezamăgitoare din partea unor organe de conducere din tenis la poziția luată de All England Club și LTA anul trecut, cu consecințe care, dacă ar fi continuate, ar dăuna intereselor jucătorilor, fanilor, turneului de la Wimbledon și britanicilor“.

S-au aliniat în rând cu celelalte turnee

În al treilea rând, organizatorii turneului de la Wimbledon își justifică decizia prin faptul că rămăseseră singuri pe poziții: „Competițiile de tenis din afara Marii Britanii s-au disputat timp de un an cu jucători din Rusia și Belarus concurând ca sportivi neutri.

De asemenea, considerăm că alinierea între Grand Slam-uri este din ce în ce mai importantă în mediul actual de tenis“, au scris într-un comunicat cei de la Wimbledon, singurul turneu de Mare Șlem care nu primea sportivi ruși și belaruși.

Anunțul organizatorilor a împărțit în două lumea tenisului. O parte susține că e o decizie corectă, în timp ce mai multe voci cred că e hotărâre pripită și că sportivii din Rusia și Belarus nu ar trebui primiți la Wimbledon.

Ucrainenii acuză că englezii găzduiesc doi parteneri în crimă

Jucătoarea Petra Kvitova face parte din a doua tabără: „Eu cred că ei nu ar trebui să fie autorizați. După părerea mea, ei nu ar trebui să fie autorizați nici la Jocurile Olimpice. Eu sunt de partea ucraineană în acest caz“, a declarat campioana de la Miami 2023.

Petra Kvitova vrea ca sportivii ruși să stea acasă. Foto Getty images
Petra Kvitova vrea ca sportivii ruși să stea acasă. Foto Getty images

Aceasta a completat: „Înainte de toate, eu sunt împotriva războiului. Sunt foarte neliniștită pentru poporul și jucătorii ucraineni. Eu înțeleg că pentru Wimbledon nu a fost un lucru favorabil să nu acorde puncte anul trecut, după ce rușii și belarușii nu au jucat“, a adăugat câștigătoarea turneului de la Wimbledon din 2011 și 2014. Ea speră ca sportivii din țările care susțin conflictul din Ucraina să fie excluși și de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Navratilova e de acord

De aceeași parte se află și Dmitro Kuleba, ministrul de Externe din Ucraina, care este mult mai vehement, așa cum era de așteptat: „Decizia celor de la Wimbledon de a permite participarea rușilor și belarușilor e imorală. A încetat Rusia cu agresiunile și atrocitățile? Nu, doar că Wimbledon a decis să găzduiască doi parteneri în crimă. Cer Guvernului Britanic să le refuze vizele“.

În tabăra opusă sunt nume mari, ca Martina Navratilova sau Elena Rybakina, campioana en-titre de la All England Club. „Așa cum am spus și anul trecut, a fost o decizie proastă și mă bucur că a fost anulată“, a scris Navratilova pe rețele de socializare, în timp ce Rybakina a concluzionat: „Au jucat așa la toate turneele (n.r. - rușii și belarușii). Wimbledon era singura competiție la care n-au fost primiți. Cred că e decizia corectă, aceea de a juca sub drapel neutru“.

Campioanele ultimelor ediții la Wimbledon

2018: Angelique Kerber (6-3, 6-3 cu Serena Williams)

2019: Simona Halep (6-2, 6-2 cu Serena Williams)

2020: Anulat din cauza pandemiei de COVID-19

2021: Ashleigh Barty (6-3, 6-7, 6-3 cu Karolina Pliskova)     

2022: Elena Rybakina (3-6, 6-2, 6-2 cu Ons Jabeur)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite