Transfer oficializat de la FC Barcelona la Atletico Madrid. Tranzacţie de peste trei milioane de euro
0Atletico Madrid a oficializat venirea atacantului olandez Memphis Depay, vineri, de la FC Barcelona, scrie AFP, citată de Agerpres. ambele cluburi au confirmat transferul.

FC Barcelona și Atletico Madrid au anunţat, în comunicate de presă separate, transferul jucătorului de 28 de ani, care a semnat cu Atletico pentru restul sezonului şi încă două sezoane suplimentare până în 2025, după cum precizează formaţia madrilenă.
„Tranzacţia se ridică la trei milioane de euro şi un milion în bonusuri”, a indicat Barca.
Clubul catalan a mai precizat că acordul include şi o opţiune preferenţială şi neobligatorie pentru cumpărarea lui Yannick Carrasco (aripa belgiană a lui Atletico).
O sursă din cadrul FC Barcelona declarase miercuri pentru AFP că cele două cluburi au ajuns la un „acord de principiu".
Oficializarea a venit vineri, dar Memphis Depay se antrenase deja cu noul său club încă de joi, atacantul olandez urmând să fie prezentat vineri după-amiază pe stadionul Metropolitano.
Memphis Depay a vrut să părăsească clubul catalan în această iarnă, după o accidentare la coapsă între octombrie şi noiembrie, în urma căreia a fost folosit foarte puţin de Xavi de la începutul sezonului (patru meciuri, un gol), în special datorită sosirii lui Robert Lewandowski,
Contractul său urma să expire în iunie.