Totul sau nimic pentru Radu Drăgușin. „Tăvălit” după prestația precedentă, românul mai primește o șansă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Drăgușin are mari șanse să joace al doilea meci ca titular pentru Tottenham, contra lui Luton, sâmbătă, de la ora 17.00. La precedenta apariție în tricoul londonezilor, 0-3 cu Fulham, internaționalul român a fost criticat de fanii și de presa din Marea Britanie, astfel că mâine jucătorul nostru are șansa să-și arate valoarea. În caz de un nou meci nereușit, fundașul ar pierde încrederea antrenorului Ange Postecoglou.

Antrenorul Postecoglou va miza iar pe Radu Drăgușin. Foto Facebook
Antrenorul Postecoglou va miza iar pe Radu Drăgușin. Foto Facebook

Englezii anunță că Micky van de Ven, rivalul lui Drăgușin pe post, nu e refăcut complet după accidentarea suferită în meciul cu Aston Villa, 4-0. Astfel, managerul lui Tottenham ar urma să îl lase în afara echipei de start, pentru a nu risca o recidivă. Astfel, românul urmează să bifeze al doilea meci consecutiv ca titular la Tottenham, primul pe teren propriu, notează football.london.

Ar fi al șaselea meci pentru internaționalul român în Premier League, după transferul din ianuarie de la Genoa, pentru 25 de milioane de euro. Radu Drăgușin are meciuri în picioare, după ce a jucat și pentru naționala României, în pauza internațională. A fost integralist cu Irlanda de Nord, scor 1-1, și a jucat în prima repriză cu Columbia, scor 2-3, fiind înlocuit la pauză.

Susținut de Owen Hargreaves

Deși a fost criticat după meciul cu Fulham, Radu Drăgușin nu e pus la zid de toată lumea. Owen Hargreaves, câștigător de Champions League cu Bayern și Manchester United, i-a luat apărarea românului și și-a manifestat încrederea în acesta. „Știm cât de dur e campionatul în Anglia, mai ales pentru cineva care e la început și care abia a jucat prima dată ca titular. Drăgușin e excepțional, va fi unul dintre jucătorii foarte buni din Premier League. E o presiune mare pe cineva care nu e obișnuit cu acest nivel”, a declarat Hargreaves, citat de tbrfootball.com.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite