Spectacol grotesc la Polivalentă: femei lovite cu bestialitate de un sportiv. Reacția organizatorilor VIDEO
0Gala RXF desfășurată miercuri seara la Sala Polivalentă din București, a găzduit, pe lângă meciurile clasice de MMA, și o luptă greu de privit pentru unii. Spunem pentru unii, pentru că meciul dintre o bestie și două femei a fost savurat de public și de comentatorii partidei.
Adversare pentru Sorin Ion, alias Perversul de pe Târgu Ocna, au fost o luptătoare și o tânără care nu mai intrase niciodată într-un ring, conform gsp.ro. Cele două fete au primit zeci de pumni din partea bărbatului, spre amuzamentul comentatorilor, al organizatorilor și al celor prezenți în sală. Una dintre ele este o luptătoare profesionistă MMA, Beatrice Ungureanu, zisă Bettyshor. Cealaltă, Roxana Țuțu, este o fostă concurentă la reality show-ul „Casa iubirii” de la Kanal D, care nu intrase până miercuri seară niciodată într-un ring.
Publicul a urmărit meciul în picioare
Meciul a durat cinci minute, iar bărbatul a dat cu bestialitate în cele două femei. Ba chiar a oferit scene oribile, ținându-le de cap în timp ce le lovea. „Show total! Curajoase fetele. Au primit lovituri în plin și sunt curajoase. Toată Sala Polivalentă e în picioare!”, au spus comentatorii în timpul confruntării. „Aplauze! Mi s-a făcut pielea de găină. Nimeni nu va avea parte de susținere precum Perversul”, a mai spus unul dintre cei de la microfon.
Contactat de gsp.ro, Sebastian Vieru, organizatorul galelor RXF, a spus că „nu este nimic deplasat ca un bărbat să lupte împotriva unor femei. Este un show în care ele au decis să participe”. Acesta a precizat că succesul partidei îl face să meargă mai departe: „Vom avea o gală în curând cu lupte unu la unu, bărbați - femei. E un trend mondial în acest sens”. „Nu este nimic deplasat ca un bărbat să lupte împotriva unor femei. E un show. E un trend mondial. Noi le-am propus acest lucru, ele au acceptat. Nu suntem singurii care au astfel de evenimente”, a mai declarat Vieru.
Șeful federației de Kempo: „Cele două fete și-au asumat”
Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo (care nu are legătură cu acest eveniment), a văzut live lupta și a declarat: „Din punctul meu de vedere nu mi se pare corect, normal și moral să existe astfel meciuri, între femei și bărbați. Nu-mi place ca un bărbat să lovească o femeie și nu este absolut deloc normal. Nu este nimic ilegal în acest meci, dar nu este moral.
Nu agreez absolut deloc și nimănui nu-i place să vadă astfel de imagini. Cele două fete știau la ce participă, și-au dorit, solicitat și asumat. Până la urmă, este decizia organizatorilor să aibă loc un astfel de meci, așa cum există și pe plan internațional”, a mai spus el.
Ionuț Atodiresei: „Dacă fetele câștigau, nu le mai plângea nimeni de milă”
Un alt participant la eveniment a fost Ionuț „Pitbull” Atodiresei. „Mi se pare normal ce s-a întâmplat! Fetele au intrat acolo să lupte și știau unde se duc. E o gală de show și mi se pare ceva normal. Au avut contract, a fost decizia lor. Dacă fetele câștigau meciul ăsta cu Perversul, nu le mai plângea nimeni de milă. Că toată lumea râdea de ăla. Acum....”, a spus luptătorul peentru gsp.ro.