Sorana Cîrstea, anunț de ultim moment înainte de US Open! Ce se întâmplă cu românca
Sorana Cîrstea a renunțat să mai participe la turneul WTA 500 de la Monterrey, cu doar câteva zile înainte de startul US Open.

Jucătoarea română a acuzat o problemă la nivel abdominal și a preferat să nu riște o agravare a accidentării înaintea ultimului Grand Slam al sezonului.
Retragerea a ridicat inițial semne de întrebare în privința prezenței sale la New York, însă problema medicală nu este una serioasă. Astfel, Cîrstea ar urma să fie aptă pentru competiția de la Flushing Meadows.
Românca nu este singura jucătoare importantă care a decis să sară peste turneul de la Monterrey. Pe lista absentelor se află și Linda Noskova, Magdalena Frech, Sara Bejlek și Zeynep Sonmez.
Mai multe jucătoare importante au spus „pas” turneului de la Monterrey
Sorana Cîrstea nu este singura absență importantă de la competiția din Mexic. Înaintea tragerii la sorți, organizatorii au primit mai multe retrageri.
Printre acestea se numără Linda Noskova, care a ales să rămână la Cincinnati după succesul obținut la dublu, alături de Marie Bouzkova. Nici Sara Bejlek, semifinalistă la Cincinnati, nu va participa la Monterrey. Lista absențelor este completată de Magdalena Frech și Zeynep Sonmez.




















































