Simona Halep, susținută de sexy-influencerul nr. 1 din tenis. Ce cuvinte i-a transmis Rachel Stuhlmann

0
Publicat:

Simona Halep se află în așteptarea veridictului în cazul de dopaj, după ce, la finalul lunii iunie, a fost audiată la tribunalul Sport Resolutions de la Londra. În funție de decizia acestuia, românca va ști dacă va putea să joace sau nu la US Open, turneu care începe pe 28 august la New York.

Rachel Stuhlmann o susține pe Simona Halep. Foto rachelstuhlmann.com
Rachel Stuhlmann o susține pe Simona Halep. Foto rachelstuhlmann.com

Zilele trecute, Rachel Stuhlmann i-a transmis un mesaj de susținere Simonei Halep, aceasta arătându-se convinsă că sportiva noastră poate câștiga US Open 2023. Fosta jucătoare, acum influencerul numărul 1 din tenis, fiind urmărită de aproximativ un milion de persoane pe rețelele sociale, a transmis un mesaj de susținere pentru Simona, chiar dacă Halep n-a mai jucat un meci oficial de la ediția din 2022 a turneului newyorkez.

"Sunt sigură că este o situație foarte grea pentru ea, n-a mai jucat de aproape un an. M-am bucurat când am aflat că ar putea reveni pe teren chiar la US Open. Îmi place de ea, mi-ar plăcea să revină și să le demonstreze tuturor ceea ce poate, cu toată presiunea care a fost pe umerii ei. Cred că ar putea să câștige trofeul la US Open. Are unul dintre cele mai bune jocuri din circuit", a spus Stuhlmann, citată de sportskeeda.com.

Simona speră să revină cât mai repede pe teren. Foto Getty Images
Simona speră să revină cât mai repede pe teren. Foto Getty Images

Rachel a practicat tenisul între 2010 și 2014, la Universitatea din Missouri. În momentul în care a trebuit să decidă dacă trece de la competițiile de colegiu la circuitul profesionist, Stuhlmann a ales calea jurnalismului și a devenit una dintre cele mai urmărite voci din lumea tenisului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite