Scandalul Săpunaru se lasă cu sancțiuni: Interdicție de 1 an de a intra pe stadioane pentru fanul care l-a lovit pe rapidist

0
Publicat:

Zona vestiarelor de la finalul partidei FC U Craiova - Rapid (1-0) s-a transformat într-un ring K1, cu Săpunaru în rol principal, dar și cu alte persoane neautorizate, care nu ar fi trebuit să aibă acces în zona respectivă.

Săpunaru a fost ținut de coechipieri ca să nu-l lovească pe suporter. Captura PRO X LIVE FOTBAL
Săpunaru a fost ținut de coechipieri ca să nu-l lovească pe suporter. Captura PRO X LIVE FOTBAL

Individul care l-a lovit cu piciorul pe la spate pe Cristi Săpunaru, potrivit înregistrărilor video, a fost identificat de Jandarmerie și a primit interdiciție de un an de a intra pe stadioane. 

Jandarmeria a luat la puricat înregistrările video și fotogafiile de la locul incidentului, pentru a identifica toate persoanele care nu au fost autorizate pentru a fi în zona vestiarelor, dar care s-au aflat acolo la finalul partidei de la Târgu Jiu. În special, sunt căutate persoanele care au fost implicate în incidentul cu Cristi Săpunaru și nu aveau voie să calce în perimetrul respectiv, nefiind oficiali ai celor două cluburi, scrie ProSport.

Pe lângă interdicții de a mai intra pe stadioane, persoanele implicate și identificate vor intra și în vizorul poliției, care va aplica alte sancțiuni. De asemenea, cluburile vor fi judecate în cadrul Comisiei de Disciplină a LPF, care urmează să anunțe ce măsuri vor fi luate împotriva lor.

Scandalul a început încă din timpul partidei, când galeria Rapidului a intrat în conflict cu forțele de ordine. Au fost aruncate scaune pe pista de atletism și s-a dat cu gaze lacrimogene. Drept urmare, au fost afectați și jucătorii, în ultimele minute, la fazele de atac ale Rapidului, întrucât aerul devenise irespirabil în zona respectivă, unde era poarta Craiovei!

După ultimul fluier al meciului, Cristi Săpunaru (38 de ani), căpitanul Rapidului, a „turbat“. Și a început, mai întâi, să se certe cu șeful firmei de pază. A fost doar începutul unor gesturi șocante din partea lui Săpunaru. Continuarea acestui comportament condamnabil a venit în zona vestiarelor. Unde Săpunaru a sărit la bătaie cu un suporter craiovean, poreclit „Poștașu“. Imaginile din zona vestiarelor, care pot fi văzute mai jos, i-au lăsat pe cei prezenți în studiourile canalelor de sport cu gura căscată.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite