Scandal la Federaţia de Box! Leonard Doroftei a fost lăsat fără atribuţii şi i s-a luat dreptul de semnătură!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Federal al Federaţiei Române de Box a fost unul extrem de tensionat, cu preşedintele Leonard Doroftei părăsind sala după câteva minute.

Aflat în conflict cu unul dintre vicepreşedinţii săi, "Moşu" Doroftei a cerut ca Vasile Câtea să fie îndepărtat, însă membrii Biroului Federal nu au fost de acord. În acel moment, Leonard Doroftei s-a ridicat de la masă şi a plecat. În absenţa sa, Biroul Federal a aprobat retragerea tuturor atribuţiilor lui Doroftei şi ridicarea dreptului de semnătură.

Doroftei a spus la Sport Total FM: "Nici nu am ieşit bine din sală şi ei mi-au luat dreptul de semnatură. Oameni hotărâţi. Toti cei de acolo au 20 de ani înaintea mea prin funcţii.

Dacaă era ceva prost în Federaţie, era de vina Doroftei. De ce să stric imaginea boxului, zic să plec. Dragostea cu sila nu se face. Uite că au probleme cu toţi preşedinţii de federaţie. 

Boxul merge, asta e cel mai important. Sunt aproape doi ani de zile acolo, nu am luat un leu, nu am umbat cu banii Federaţiei, nu am avut pretenţii sa mi se ofere ceva. Nu m-am dus sa-mi iau funcţii pe la AIBA, m-am dus să meargă boxul şi boxul merge".

Scandalul de la box vine la puţin timp după ce un alt preşedinte de federaţie, Lucian Băroiu, de la karate, a fost "trădat" de foştii săi colaboratori şi destituit. 

Leonard Doroftei a mai declarat: "Le-am spus la începutul şedinţei că nu pot să mai lucrez cu un om care m-a jignit. Am cerut Biroului Federal să rezolve această problemă. Sunt şi eu om, mai fac greşeli, nu am venit cu pretenţii de preşedinte, dar nici nu pot să-i las pe alţii să mă jignească. Mi-au luat atribuţiile? E treaba lor, nu ştiu dacă e legal ce au făcut, dar asta au urmărit. Au scăpat de Obreja, acum vor să scape şi de Doroftei. Dacă asta vor, dragoste cu sila nu se face, mergem fiecare pe drumul lui. Preşedintele spune pas, la revedere". 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite