Sărăcia ucide fotbalul: Steaua – FC Vaslui e în pericol să nu se joace. Care vor fi consecinţele unei premiere istorice
0Ne-am obişnuit ca, în Liga a II-a, echipele să se retragă în plin campionat, iar în fiecare etapă nişte formaţii să nu joace, pur şi simplu, întrucât n-au cu cine. Acum, trendul se poate extinde şi la nivelul Ligii I.
După Poli Timişoara, Universitatea Craiova şi Rapid, FC Vaslui e următorul gigant care dă semne că, în curând, va dispărea de pe prima scenă fotbalistică a ţării.
Vara trecută, Adrian Porumboiu i-a cedat finului său, Ciprian Damian, pachetul majoritar de acţiuni şi l-a numit în funcţia de preşedinte al clubului. De atunci, Porumboiu nu numai că n-a investit niciun leu în echipă, dar, potrivit spuselor lui Damian, a golit, sistematic, conturile clubului, luând banii din drepturile de televizare şi din vânzarea lui Varela la Steaua.
Acum între Porumboiu şi Damian s-a iscat un război deschis. Motivele:
*Jucătorii au restanţe financiare ce datează din august 2013!
*Dosarul de licenţiere nu îndeplineşte principala condiţie impusă de LPF: lipsa datoriilor către jucători şi antrenori.
*Clubul aproape că nu mai are niciun ban în cont şi nu-şi poate desfăşura activitatea în condiţii normale.
După ce au boicotat mai multe şedinţe de antrenament, jucătorii pregătiţi de Liviu Ciobotariu ameninţă acum că nu se vor prezenta, vineri, la meciul din deplasare cu Steaua (ora 20.30, Dolce Sport).
Pot rămâne fără autocar şi, oricum, n-au bani de motorină
Preşedintele Ciprian Damian a relatat, potrivit prosport.ro, problemele grave cu care se confruntă clubul, înaintea partidei cu formaţia din Ghencea.
„Dacă se plăteşte deplasarea şi dacă vor să facă jucătorii deplasarea cu maşinile personale, noi facem foile de joc, mergem în ziua meciului. O să fac rost de motorină, vedem de unde, şi mergem cu autocarul. Daca nu-l ia leasingul“, a declarat Damian.
Porumboiu: „Doamne fereşte să nu se prezinte la meci“
Auzind despre ameninţările jucătorilor de a boicota întâlnirea cu Steaua, fostul finanţator, Adrian Porumboiu, a lansat un avertisment serios. „Dacă echipa nu merge la meciul cu Steaua, vor fi nişte repercusiuni destul de grave, fiindcă banii din drepturile TV au fost încasaţi în avans. Doamne fereşte să nu se prezinte echipa la meci! N-ar fi grav, ci ar fi o dovadă de inconştienţă“, a declarat Porumboiu pentru Digi Sport.
Proces cu LPF, excludere, retrogradare
Concret, dacă FC Vaslui nu va juca împotriva Stelei, în primul rând, clubul se va alege cu un proces din partea Ligii Profesioniste de Fotbal. LPF a vândut drepturile TV pentru un anumit număr de meciuri pe etapă, iar un joc anulat va atrage după sine penalităţi uriaşe.
Apoi, dacă va continua să boicoteze meciurile din campionat, FC Vaslui va fi exclusă din Liga I şi retrogradată în liga secundă la două neprezentări.
Oricum, având în vedere că din cauza datoriilor clubul n-are nicio şansă să obţină licenţa, de acum e clar că, indiferent pe ce loc se va clasa, FC Vaslui nu va putea evolua în cupele europene, în sezonul viitor.
Chiar şi participarea în ediţia 2014-2015 a Ligii I e sub semnul întrebării. Speranţele galben-verzilor se leagă de faptul că UEFA ar putea accepta cererea LPF de a renunţa la procesul de licenţiere pentru formaţiile care nu evoluează în competiţiile europene.
Datorii de 288 de miliarde către Fisc
Pe lângă restanţele financiare către jucători şi antrenori, FC Vaslui are datorii uriaşe şi la bugetul de stat. Un control efectuat la club a relevat că moldovenii trebuie să plătească 288 de miliarde de lei vechi, adică 6,4 milioane de euro!
Ciprian Damian susţine că s-a ajuns la această sumă colosală din cauza unor penalităţi.
Ce spune Porumboiu?
„Damian aruncă pe piaţă nişte bazaconii. Eu am de recuperat şapte miliarde de lei vechi de la club, iar firmele mele cu mult mai mult. Sunt bani cu care am împrumutat echipa pentru a funcţiona. Am văzut mulţi mincinoşi la viaţa mea, dar pe acest Damian nu-l întrece nimeni! Din decembrie e ca turbat şi nu înţeleg de ce. I-am cedat acţiunile crezând că e om de onoare, însă m-am înşelat“, a declarat fostul finanţator al galben-verzilor.