România, în genunchi: cum am ajuns de la „pe ei, pe mama lor!“ la grobienii în fața cărora „tremurăm“ astăzi
0Federația Română de Fotbal e mult mai preocupată de „meciul“ cu huliganii români decât de cel cu Kosovo, în penultima etapă din Liga Națiunilor!

Explicația e simplă: dacă pe teren, naționala aflată pe locul 101 în ultimul clasament FIFA, sub Palestina, Mozambic și Siria, n-ar trebui să ne pună mari probleme – i-am și zdrobit pe kosovari, acum două luni, la Priștina, cu 3-0 – în schimb, în tribune va fi deranj mare!
Pentru că, așa cum s-a întâmplat și în preliminariile Euro 2024, când am întâlnit Kosovo în grupă, extremiștii de la „Uniți sub tricolor“ pun la cale noi manifestări toxice. Ultima dată, pe 12 septembrie 2023 mai precis, meciul România – Kosovo (2-0) a fost oprit, timp de 40 de minute pe Arena Națională. Motivul? Huliganii de la „Uniți sub tricolor“ au afișat următorul banner: „Kosovo e Serbia“. Aluzie la faptul că România nu recunoaște acest stat. După vreo 16 minute de joc, observând acest banner, jucătorii naționalei Kosovo au ieșit de pe teren în semn de protest! Degeaba s-au dus jucătorii români spre sectorul ocupat de gruparea „Uniți sub tricolor“ și i-au implorat pe cei de acolo să dea jos acel banner. Acest lucru s-a întâmplat, abia după o întrerupere a meciului pentru 40 de minute.
Din păcate, acel incident ne-a adus suspendarea terenului pentru următorul meci de acasă, în campania respectivă, cel cu Andorra. Câștigat cu 4-0 de tricolori în fața unui public format din copii sub 14 ani, însoțiți de câte un adult la fiecare grup de zece susținători mici. De asemenea, FRF a primit o amendă de 52.000 de euro.
Fac ce vor de fiecare dată!
România a arătat o inabilitate înfiorătoare în combaterea huliganismului. În alte țări, cum e Anglia, un individ care provoacă incidente pe stadion e identificat, amendat și primește interdicația de a mai merge pe arene sportive. Pe o perioadă determinată sau pe viață, în cazurile extrem de grave.
La noi, în schimb, se merge pe varianta de a „băga mizeria pe sub preș“. Una convenabilă pentru toată lumea. Concret, se dau niște amenzi de ochii lumii, după incidente foarte grave, și povestea se încheie aici. Iar huliganii care au cauzat acele incidente se întorc, fără probleme, pe stadion, la următoarele partide și își fac de cap.
Facem campanii educaționale pe ultima sută de metri
Cu sistemul românesc, care e incapabil să combată huliganismul, am ajuns unde ne aflăm acum, înaintea meciului România – Kosovo din Liga Națiunilor. Practic, FRF și tot ce înseamnă echipa națională „tremură“ cu gândul la ce pot face extremiștii din tribune!
Problema e că, în ultimii ani, am tot avut sancțiuni / suspendări din cauza huliganilor. Chiar acest meci cu Kosovo se va disputa pe Arena Națională, cu un sector de 3.000 de locuri închis din cauza incidentelor de la precedenta partidă de pe teren propriu, cu Lituania (3-1).
În acest context, FRF și componenții naționalei s-au apucat să facă o veritabilă campanie educațională în zilele dinaintea meciului România – Kosovo. Federația, în pragul disperării, a ajuns să publice un text pe Facebook prin care să explice de ce jucăm un meci cu Kosovo, deși România e una dintre cele cinci țări europene care nu recunoaște independența Kosovo față de Serbia.


Tot FRF i-a trimis pe componenții naționalei la înaintare, îndemnându-i să vorbească despre nevoia disputării meciului cu Kosovo într-o atmosferă normală. Iată declarațiile oferite în acest sens:
*Mircea Lucescu (selecționer): Avem nevoie de sprijinul publicului, avem nevoie de o atmosferă entuziastă, care să ne susţină în încercarea noastră de a reuşi câştigarea acestei grupe. Aş vrea ca publicul nostru să ne ajute să încerce să aibă acelaşi comportament pe care l-a avut la Campionatul European din Germania, atunci când toată lumea fotbalului mondial a apreciat modul în care suporterii noştri s-au comportat. N-avem nevoie să creăm o atmosferă ostilă vizavi de adversarii noştri, să nu răspundem la provocările care vor putea fi, să încercăm să ne menţinem în limita sportului şi fotbalului.
*Nicolae Stanciu (căpitan): Pe teren noi dăm totul, dar avem nevoie de voi să fiţi la fel de concentraţi şi responsabili în tribună. Fiecare gest al vostru contează, fiecare strigăt de susţinere ne împinge înainte. Haide să fim inteligenţi, să nu lăsăm incidente sau acţiuni să umbrească munca noastră şi a voastră. Fotbalul ne uneşte, iar împreună putem reuşi.
În pericol: campania pentru Mondiale!
Panica din cadrul FRF are un motiv întemeiat în spate. Concret, recidivistă, „abonată“ la sancțiuni, România riscă să primească o pedeapsă extrem de dură, dacă vor fi noi incidente pe Arena Națională. Iar această eventuală pedeapsă ne-ar lovi în următoarea campanie, cea de calificare pentru Mondialul din 2026! Echipa națională își va afla adversarele din grupă, după tragerea la sorți programată pentru 13 decembrie. Apoi, tricolorii vor juca meciurile din preliminarii, în perioada 21/22 martie 2025 – 16/18 noiembrie 2025.
De altfel, într-un mesaj semnat de „Generația de suflet“, FRF a publicat un text, zilele trecute, în care a amintit de campania pentru CM 2026. Iată fragmente din acel mesaj:
*Haideți să transformăm acest meci (n.r. – cu Kosovo) într-un moment de referință, nu doar pe teren, ci și în inimile noastre. Obiectivul nostru comun este să ajungem la Mondial, iar acest meci este o piatră de temelie esențială în acest parcurs.
*Vă cerem să nu reacționați astfel încât să riscăm să pierdem ceea ce am construit! Avem nevoie de voi în tribune la meciurile viitoare. Lăsăm deoparte geo-politica și ne concentrăm pe ceea ce vrem mai mult decât orice: să fim la Mondial! Suntem siguri că nimic nu ne poate face mai fericiți decât o victorie pe teren, fără incidente și fără emoții la Comisiile de Disciplină UEFA. Victoria e cea mai dulce revanșă și cel mai frumos mod de a răspunde unui public care ne-a fost ostil la Priștina.
*Haideți să fim inteligenți, să ne susținem și să ne bucurăm de fiecare moment pe care-l petrecem împreună în această călătorie. Câștigăm, ne bucurăm și mergem mai departe. Împreună!

FRF culege ce a semănat: „Pe ei, pe mama lor!“
Federația condusă de Răzvan Burleanu (40 de ani) e acum în pragul disperării, de frica huliganilor însă, din păcate, a contribuit, în mod direct, la scandările urâte pe care le auzim pe stadioanele din România.
Mulți au uitat acum dar, în 2014, administrația Burleanu a aprobat un imn al naționalei (!), cântat de trupa Iris, cu următorul vers: „Pe ei, pe mama lor!“. La vremea respectivă, fostul selecționer al României, Ladislau Bölöni, a acordat un interviu pentru „Adevărul“ în care a condamnat iresponsabilitatea federației. De remarcat că acel imn a fost lansat, în mod șocant, chiar într-un meci de risc maxim, România – Ungaria (1-1) din preliminariile Euro 2016!
„Cel care a compus versurile imnului a fost un om foarte, foarte sărac din punct de vedere intelectual. L-aş trimite în Anglia ca să asculte acolo imnurile unor echipe de fotbal. Sincer, cred că şi în Africa ar putea găsi imnuri mai inspirate decât cel al naţionalei României. N-am auzit de Iris, dar poate că vina e a mea, că sunt plecat de mulţi ani din România şi, oricum, ascult Leonard Cohen. Dar aș fi avut aceeaşi părere şi dacă imnul era conceput de Beatles. Eu cred că cei de la Iris au vrut să se afirme cu orice preţ. Dar problema nu e la Iris, ci la cei care au acceptat treaba asta. Tâmpiţi sunt peste tot, şi în România, şi în Ungaria, şi în Germania şi în Zambia. Dar de ce trebuie să domine ura şi prostia şi în secolul 21? Dacă vor fi incidente (n.r. – la acel meci cu Ungaria), atunci vinovaţi o să fie bozgorii care trebuie să iasă din ţară“, a spus Loți, la vremea respectivă.
Iar timpul i-a dat dreptate! Cu încurajarea unor manifestări huliganice, chiar de către FRF, naționala României a ajuns să „colecționeze“ sancțiuni și suspendări din partea forurilor internaționale.
Liga C a Națiunilor, grupa a 2-a
Vineri
Cipru – Lituania 19.00
România – Kosovo 21.45, Antena 1
Clasament
1. România 4 4 0 0 11-2 12
2. Kosovo 4 3 0 1 9-4 9
3. Cipru 4 1 0 3 1-10 3
4. Lituania 4 0 0 4 3-8 0
Locul 1 promovează în Liga B. Locul 2 va merge la un baraj de promovare, iar ultimul loc riscă retrogradarea în Liga D.
Programul complet al tricolorilor
*6 septembrie: Kosovo – România 0-3
*9 septembrie: România – Lituania 3-1
*12 octombrie: Cipru – România 0-3
*15 octombrie: Lituania – România 1-2
*Vineri, 21.45 (Antena 1): România – Kosovo
*Luni, 21.45 (Prima TV): România – Cipru
Lotul României
Portari: Niță (Damac), Târnovanu (FCSB), R. Sava (Udinese)
Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Manea (Rapid), Drăgușin (Tottenham), Rus (Pisa), Burcă (Bani Yas), Pașcanu (Rapid), M. Ilie (CFR Cluj), Bancu (Universitatea Craiova)
Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), R. Marin (Cagliari), Stanciu (Damac), Olaru (FCSB), Șut (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Rangers), Coman (Al-Gharafa), Mitriță (Universitatea Craiova), Miculescu (FCSB)
Atacanți: Drăguș (Trabzonspor), Alibec (Farul), Bîrligea (FCSB)
Selecționer: Mircea Lucescu