România, deprimantă înainte de Mondial: Amical de duzină, diseară, cu un lot mai subțire ca oricând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 24 de ani, România se uită la Mondiale la televizor. Și având în vedere că ne-am specializat în ratarea calificărilor, anul acesta, federația a reușit o premieră istorică!

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, se pregătește pentru o deplasare în Qatar cu ocazia Mondialului.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, se pregătește pentru o deplasare în Qatar cu ocazia Mondialului.

În ziua în care toată planeta fotbalului va fi cu ochii spre Doha, cu ocazia meciului de deschidere de la CM 2022, Qatar – Ecuador (duminică, ora 18.00, TVR 1), România va juca un... amical! Cu Republica Moldova, pe stadionul „Zimbru“ (Chișinău). Ce-i drept, meciul nostru va începe în prime-time, de la ora 20.30.

Până atunci însă, diseară (ora 18.30, Pro Arena), tricolorii vor bifa ultimul meci de pe teren propriu în 2022. „Cluj Arena“, cu o capacitate de peste 30.000 de locuri, va găzdui un test cu Slovenia pentru care se vânduseră cam 10.000 de bilete până ieri. Așadar, în acest peisaj deprimant, cu niște tribune pe jumătate goale, România va disputa penultima partidă înaintea preliminariilor pentru Euro 2024. Campania de calificare – suntem în grupă cu Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra - va începe în martie 2023, iar amicalele cu Slovenia și cu Moldova au fost prezentate de FRF drept ocazia perfectă pentru testarea unor jucători cu potențial.

În realitatea, selecționerul Edward Iordănescu (44 de ani) a fost forțat de contextul actual să convoace un lot experimental în care șase jucători sunt eligibili pentru naționala U21: Târnovanu Mihai Popa, Pantea, Drăgușin, Petrila și Sefer. Apoi, nouă fotbaliști au șansa debutului la prima reprezentativă: Moldovan, Târnovanu, Mihai Popa, Pantea, Opruț, Boloca, Sefer, Petrila și Paraschiv.

Lotul României

Portari: H. Moldovan (Rapid), Târnovanu (FCSB), M. Popa (Voluntari)

Fundași: Cr. Manea (CFR Cluj), Pantea (FCSB), Rus (Pisa), Nedelcearu (Palermo), Burcă (CFR Cluj), Drăgușin (Genoa), Vătăjelu (CS U Craiova), Opruț (Hermannstadt)

Mijlocași: Olaru (FCSB), Boloca (Frosinone), M. Marin (Pisa), Băluță (Farul), N. Păun (Sepsi), R. Marin (Empoli), Cicâldău (Al-Ittihad Kalba), Cordea (FCSB), Moruțan (Pisa), Sefer (Rapid), Drăguș (Standard Liege), Petrila (CFR Cluj)

Atacanți: Pușcaș (Genoa), Ștefănescu (Sepsi), Paraschiv (Hermannstadt)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite