România, de la o glumă proastă la mândria națională: cele două imagini care fac cât o mie de cuvinte FOTO

0
Publicat:

Acum o săptămână, circula o glumă în mediul online, cu autocarul naționalei României în Germania și un îndemn către șofer: „Lasă-l pe avarii, boss, că nu stăm mult“.

Fanii naționalei au savurat până acum Euro 2024. FOTO: Arhiva Adevărul
Fanii naționalei au savurat până acum Euro 2024. FOTO: Arhiva Adevărul

Între timp, dintr-o țintă a ironiilor, prima reprezentativă a devenit o sursă de mândrie pentru milioane de români. Desigur, la primul rezultat nefavorabil, vor ieși din bârlog cei care au „dat cu pietre“ în tricolori, înaintea turneului final, pronosticând o ședere scurtă și catastrofală în Germania. Momentan însă, „criticii de serviciu“ au fost reduși la tăcere. Ceea ce e un mare câștig în sine.

Iar dacă în debutul textului am amintit de gluma care se făcea pe seama tricolorilor înainte de Euro 2024, merită să spunem că acum, după 3-0 cu Ucraina, circulă o altă imagine pe rețelele de socializare cu autocarul României în Germania. Fotografia e însoțită de un alt mesaj pentru șofer: „Trage-l la umbră, boss, că mai stăm“.

CELE DOUĂ IMAGINI CARE AU CIRCULAT ONLINE CU NAȚIONALA ROMÂNIEI

Autocar Romania jpg
Autocar Romania png

Reporterul „Adevărul“, Paul Cirican, un jurnalist cu peste două decenii de experiență, prezent la mai multe competiții majore de-a lungul anilor, va transmite din Germania. De acolo, va realiza reportaje și va urmări parcursul tricolorilor la turneul final.

Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E

*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina 3-0 (Munchen), Belgia – Slovacia 0-1 (Frankfurt)

*Mâine: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)

*Sâmbătă: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22.00)

*26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.

Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.

Lotul României

*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB)

*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova)

*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB)

*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite