Rapid, acceptată în Liga Campionilor, dar nu şi Dinamo: Motivul deciziei

0
Publicat:

Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Handbal a acceptat ca vicecampioana României la handbal feminin, CS Rapid Bucureşti, să joace în ediţia 2023-2024 a Ligii Campionilor, alături de campioana României, CSM Bucureşti, a anunţat forul continental, marţi, pe site-ul său oficial.

Handbal jpg

În schimb, campioana României la masculin, CS Dinamo Bucureşti, nu face parte dintre echipele care vor evolua în ediţia viitoare a Ligii Campionilor, cererea echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare fiind refuzată de EHF.

În EHF Champions League la masculin, 10 echipe au locul asigurat, GOG (Danemarca), Barça (Spania), Paris Saint-Germain Handball (Franţa), SC Magdeburg, THW Kiel (ambele din Germania), Telekom Veszprem (ungaria), HC Eurofarm Pelister (Macedonia de Nord), Barlinek Industria Kielce (Polonia), FC Porto (Portugalia) şi RK Celje Pivovarna Lasko (Slovenia).

Alte şase echipe au primit invitaţie pentru ediţia viitoare a competiţiei, RK Zagreb (Croaţia), Aalborg Handbold (Danemarca), Montpellier Handball (Franţa), OTP Bank-Pick Szeged (Ungaria), Kolstad Handball (Norvegia) şi Orlen Wisla Plock (Polonia), în schimb ''nu au fost luate în considerare'' cererile echipelor Sporting Lisabona (Portugalia), CS Dinamo Bucureşti (România), Kadetten Schaffhausen (Elveţia), IFK Kristianstad (Suedia), acestea având un loc asigurat în EHF European League.

La feminin, în Liga Campionilor, aveau asigurat locul formaţiile Odense Handbold, Team Esbjerg (Danemarca), Metz Handball (Franţa), SG BBM Bietigheim (Germania), Gyori Audi ETO KC (Ungaria), WHC Buducnost Podgorica (Muntenegru), Vipers Kristiansand (Norvegia), CSM Bucureşti (România), Krim Mercator Ljubljana (Slovenia). Au primit invitaţii pentru viitoarea ediţie a competiţiei Ikast Handbold (Danemarca), Brest Bretagne Handball (Franţa), DVSC Schaeffler (Ungaria), FTC Rail-Cargo Hungaria (Ungaria), MKS Zaglebie Lubin (Polonia), CS Rapid Bucureşti (România), IK Savehof (Suedia).

Au fost refuzate echipele Lokomotiva Zagreb (Croaţia), Neptunes de Nantes (Franţa), Sola HK, Storhamar Handball Elite (ambele din Norvegia) şi Kastamonu Belediyesi GSK (Turcia), care vor evolua în EHF European League.

Tragerile la sorţi pentru grupele Ligii Campionilor, feminin şi masculin, vor avea loc pe 27 iunie, la Viena (12:00).

În sezonul trecut, CS Dinamo s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor la masculin, în timp ce CSM Bucureşti şi CS Rapid Bucureşti au ajuns până în sferturile de finală la feminin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite