Novak Djokovici, primele declarații despre „no vax”: „Un fals, care și acum îmi face rău la stomac”
0Novak Djokovici a acordat un amplu interviu pentru Corriere della Serra, în care a atins și subiectul antivaccinării împotriva Covid 19. Sârbul a explicat de ce a ales să meargă pe această cale. „Am suferit totul pe pielea mea. Mulți oameni au apreciat faptul că am rămas consecvent. Însă 95% din ceea ce s-a scris și s-a spus la televizor despre mine în ultimii trei ani este total fals.
Ți s-a spus Novax Djokocovid. „Eu nu sunt anti vaccin și nu am spus în viața mea că aș fi așa. Nu sunt nici pro vaccin. Eu sunt pro alegere: apăr libertatea de alegere. Este un drept fundamental al omului să fie liber să decidă ce lucruri să își introduce în corpul lui și ce nu. Am explicat acest lucru o dată la BBC, la întoarcerea mea din Australia, dar au eliminat multe fraze, cele care nu erau convenabile. Așa că nu am mai vorbit niciodată despre asta”, a declarat Novak Djokovici.
Cum a fost acolo unde v-au ținut, în Australia? „O închisoare. Nu puteam să deschid fereastra. Am stat mai puțin de o săptămână, dar am găsit băieți, refugiați de război, care erau acolo de foarte mult timp. Cazul meu a servit pentru a face lumină asupra lor, aproape toți au fost eliberați, iar asta a fost o consolare.
Țintă pentru jocuri politice și presă
Un tânăr sirian era acolo de nouă ani. Acum este în America, când mă întorc în această vară vreau să îl găsesc și să îl invit să mă vadă la US Open, mă simt legat și de el. Judecătorul australian mi-a acceptat apelul, dar ministrul imigrației, care are puterea de a expulza pe oricine dorește fără motiv, m-a deportat. Cu toate acestea, nu am încălcat regulile. Am intrat în Australia cu documentele necesare și corecte, așa cum a recunoscut magistratul din primul proces”, a punctat jucătorul sârb.
Novak Djokovici a continuat: „Făcusem Covid și m-am vindecat. Am respectat toate reglementările și nu am pus pe nimeni în pericol. Totuși, odată ajuns acolo, am devenit un caz politic, cineva care a pus în pericol lumea. Sistemul, din care face parte și mass-media, cerea o țintă, una care să se opună curentului principal; iar eu am devenit una.
Prins la mijloc și declarat persona non-grata
Mi-au pus eticheta de „no vax”, un lucru complet fals, care și acum îmi face rău la stomac. Apoi s-a dovedit că situația pandemică era foarte diferită de cum a fost prezentată. Acum, Organizația Mondială a Sănătății a scris că virusul nu mai este atât de grav, că face parte din toți virușii pe care îi avem”, a spus Novak Djokovici.
„Societatea era divizată. Iar eu am fost pus la mijloc, desemnat ca persona non grata. M-am trezit singur, mă simțeam ca oaia, înconjurat de douăzeci de lupi. Iar un om singur împotriva mass media nu are nicio șansă. Uit repede, mă concentrez asupra lucrurilor bune. Am făcut Covid a doua oară.
Dezamăgit de colegi și de mass-media
Am acceptat întotdeauna regulile, nu puteam să merg în America și nu am mers, am renunțat la două US Open pentru a rămâne consecvent cu mine însumi. Nu am vorbit pentru că am văzut că ceea ce spuneam era denaturat. M-am întors în Australia și am câștigat. Dar am fost dezamăgit. De către mass-media și de mulți colegi”.
„Nu dau nume. Dar când jumătate din societate este împotriva ta, atunci vezi adevărata față a oamenilor. Și mulți oameni au întors capul în altă parte. Mulți jucători și unii organizatori”.