Momentul în care iranianul Beiranvand se ciocnește violent de un coechipier: O rușine totală” VIDEO

0
0

Portarul iranian Beiranvand s-a accidentat în prima repriză a partidei dintre Anglia și Iran, scor 6-2, de la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar, însă a fost lăsat să continue meciul. 

Decizia de a-l lăsa pe portarul naţionalei de fotbal a Iranului, Ali Beiranvand, să continue să joace după o ciocnire frontală cu un coechipier, în meciul contra Angliei, de luni, de la Cupa Mondială 2022 din Qatar, este o "ruşine totală", a comentat asociaţia Headway, o organizaţie de caritate care se ocupă de persoanele cu leziuni cerebrale, scrie DPA, citat de AGERPRES.

Alireza Beiranvand. FOTO Profimedia
Alireza Beiranvand. FOTO Profimedia

Beiranvand s-a ciocnit de coechipierul său Majid Hosseini, lovindu-se serios la cap, chiar în primul minut al meciului, a primit iniţial îngrijiri, mai multe minute, pe marginea terenului, dar a fost lăsat să joace deşi îi curgea sânge din nas. La scurt timp însă, acesta a dat de înţeles că nu mai poate continua, fiind transportat pe o targă spre vestiare, în locul său intrând între buturi Hossein Hosseini.

Luke Griggs, directorul executiv interimar al asociaţiei Headway, a spus:

"Este o absolută ruşine că portarului iranian accidentat i s-a permis să rămână pe teren. A fost irelevant că a fost schimbat ulterior, nu trebuia să se mai afle în poartă nicio secundă după acea accidentare, darămite încă un minut. Se vedea că era comoţionat, era ameţit, nu mai putea continua. O decizie în astfel de cazuri nu o ia jucătorul, ci staff-ul medical. Acesta a fost primul test al protocolului de comoţie cerebrală la CM 2022 şi a fost clar un eşec".

FIFA nu a reacţionat deocamdată la acest incident.În final, Anglia s-a impus cu un categoric 6-2.Cea mai importantă misiune a arbitrilor la Cupa Mondială 2022 din Qatar va fi "apărarea siguranţei jucătorilor", asigura vineri preşedintele comisiei de arbitri a FIFA, Pierluigi Collina, care a avertizat că vor fi aplicate, dacă va fi cazul, "sancţiuni disciplinare foarte severe"."

Cupa Mondială este cel mai important turneu din lume. Sunt cei mai buni jucători aici şi ar fi groaznic dacă unul dintre ei nu ar mai putea juca din cauza unei accidentări provocate de un adversar", a declarat Collina la o conferinţă de presă la Doha.

"Cel mai important lucru este să protejăm siguranţa jucătorilor. Nu vrem să vedem nicio intervenţie care să pună în pericol siguranţa jucătorilor. Altfel, va trebui să ne aşteptăm la sancţiuni disciplinare foarte dure, cartonaşe roşii", a adăugat fostul arbitru.

El a menţionat că au fost informate în acest sens staff-urile tehnice ale naţionalelor participante, care vor discuta cu jucătorii.De asemenea, Collina a menţionat că arbitrii vor urmări cu atenţie timpul efectiv de joc, pentru a preveni trageri de timp sau fragmentări ale meciurilor.

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri