Lemerre nu a demisionat
0Desi in cadrul Biroului Federal al Federatiei Franceze de Fotbal (FFF), care a avut loc ieri, selectionerul Frantei, Roger Lemerre, nu si-a prezentat demisia, presedintele acestui for i-a acordat
Desi in cadrul Biroului Federal al Federatiei Franceze de Fotbal (FFF), care a avut loc ieri, selectionerul Frantei, Roger Lemerre, nu si-a prezentat demisia, presedintele acestui for i-a acordat termen pana pe data de 5 iulie pentru a lua o decizie privind viitorul sau. Presedintele FFF, Claude Simonet, a declarat, dupa incheierea Biroului Federal, ca Roger Lemerre este "stapan pe destinul sau" si ca federatia franceza nu obisnuieste "sa taie capete". Decizia privind o eventuala inlocuire a antrenorului echipei nationale va fi luata in cadrul urmatorului Birou Federal, care va avea loc pe data de 5 iulie, la Lyon, inainte de Adunarea Generala a FFF. "Participantii la Biroul Federal din 5 iulie vor decide daca trebuie sa schimbam conducerea tehnica sau daca trebuie sa intinerim lotul de jucatori. Aceasta analiza ne va permite sa gasim solutiile necesare, iar selectionerul va avea destul timp la dispozitie pentru a ne spune ce decizie a luat", a adaugat Claude Simonet, care a precizat ca eliminarea echipei nationale din primul tur al Cupei Mondiale reprezinta "un accident".























































